Valul de frig si ninsori care afecteaza Romania de peste zece zile a generat zeci de morti, localitati izolate, drumuri blocate, iar in fata vitregiilor naturii autoritatile statului au actionat haotic. Asta in conditiile in care Romania are inca din 2008, in acte, un centru unic de comanda. E vorba despre Centrul National de Conducere si Coordonare a Interventiei (CNCCI) in cazul situatiilor de urgenta, proiect de peste 203,7 milioane dolari, finantat in comun de Guvern si Banca Mondiala. Mai mult, un sistem informatic integrat (SMISU) ar fi trebuit sa fie operational inca din vara anului 2009, in conditiile in care in vara lui 2008 un consortiu format din firmele S&T Romania si APD Communications Ltd. (Marea Britanie) anunta castigarea acestui contract in valoare de circa 7,5 milioane de euro. In practica insa, nici una din aceste initiative nu este operationala.
Decizia instantei in cazul lui Carol Mircea "nu creaza niciun drept dinastic si nici nu stabileste apartenenta" acestuia la Familia Regala, sustine Casa Regala, intr-un comunicat postat pe site-ul sau.
Fostul sef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere si Inmatriculari Vehicule (SPCRPCIV) Arges, comisar sef Gheorghe Codrut Vlasceanu, a fost condamnat, marti, de Curtea de Apel Targu Mures, la 14 ani de inchisoare si sase ani interzicerea unor drepturi, iar alte 27 de persoane au suferit condamnari, transmite Agerpres. Sentinta pronuntata marti de Curtea de Apel Targu Mures poate fi atacata cu recurs la Inalta Curte de Casatie si Justitie. Reamintim ca in decembrie 2011 Curtea Suprema a dispus confiscarea unei parti nejustificate din averea lui Gheorghe Vlasceanu.
Initiativa privind intonarea imnului national in scoli, obligatoriu, in fiecare zi de luni, a fost avizata favorabil de Comisia de invatamant a Camerei Deputatilor. Deputatii au adus si cateva modificari proiectului de lege, care prevad ca elevii din ciclul primar pot intona la inceputul orelor "doar prima strofa" din imnul national si faptul ca nerespectarea obligativitatii intonarii imnului in invatamantul obligatoriu particular si de stat, in fiecare zi de luni, "atrage dupa sine sanctionarea profesorului", informeaza Agerpres.
Vezi in articol cum ar putea fi sanctionati profesorii care nu isi incep orele cu intonarea imnului
Administratia Nationala "Apele Romane" (ANAR) si Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) ar putea anunta, miercuri, o "posibila situatie de urgenta" legata de inundatii, a declarat marti seara ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, citat de Mediafax.
Catalin Tolontan si fotoreporterul Raed Krishan au stat impreuna cu echipele de jandarmi in mai multe sate buzoiene de sub nameti. Perspectiva lor este alta decit cea descrisa curent de televiziuni. Imagini cu fapte mai putin cunoscute, portrete ale oamenilor, fotografii care au indignat sau emotionat si o analiza umana a cauzelor si consecintelor gasiti in Gazeta Sporturilor. Cititi aici prima parte a reportajului si aici partea a doua.
Peste o suta de localitati sint izolate luni seara din cauza zapezii, au transmis pentru HotNews.ro reprezentantii Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU). Cele mai multe localitati sint in judetul Ialomita, urmat de judetele Vrancea si Buzau. In judetul Giurgiu sint izolate satele din trei comune, iar in judetele Braila si Galati - cite o comuna.
Vezi in articol o HARTA INTERACTIVA cu localitatile izolate din cauza zapezii
Inalte Curte de Casatie si Justitie a dat castig de cauza printului Paul de Romania, in procesul in care acesta cere, in numele tatalui sau, recunoasterea in Romania a hotararii din 1955 a unei instante din Lisabona, prin care Carol Mircea a fost recunoscut ca fiu legitim al Regelui Carol al ll-lea si succesor al acestuia, cu toate drepturile ce decurg din aceasta, informeaza Agerpres. Decizia magistratilor este definitiva. UPDATE Intr-un mesaj postat pe Twitter, Elena Basescu l-a felicitat pe Paul de Romania.
In dupa-amiaza zilei de 13 februarie, politia georgiana a dezamorsat o grenada plasata sub un vehicul al Ambasadei Israelului din Tbilisi. Aproape simultan, o alta bomba atasata unui vehicul in care se afla un angajat al Ambasadei Israelului din New Delhi a explodat. Nicio persoana nu a murit in cele doua incidente, insa acestea au loc dupa cateva presupuse comploturi iraniene indreptate impotriva unor cetateni israelieni, scrie Stratfor.
Schimbarea directorului general al Transelectrica, Horia Hahaianu, ridica mari semne de intrebare. Este discutabil, in primul rand, modul in care a fost comunicata decizia luata de premierul Mihai Razvan Ungureanu si transmisa mai departe ministrului economiei, Lucian Bode. Nici premierul si nici ministrul nu pot schimba din functie directorul general al Transelectrica. Acest lucru nu-l poate face decat Consiliul de Administratie. Ministrul poate, cel mult, sa solicite Consiliului de Administratie sa analizeze o posibila schimbare a directorului. Practic, Hahaianu nu putea pleca de la Transelectrica decat printr-o decizie a Consiliului de Administratie sau prin propria demisie, mai ales in conditiile in care Transelectrica este o companie listata pe bursa. Acesta este si motivul pentru care Hahaianu nu a fost revocat cum sustine ministrul, ci si-a dat demisia, fapt confirmat de un comunicat transmis BVB.
Sorin Mindrutescu, seful Oracle Romania, a fost ales presedinte al Comitetului Reprezentantilor de catre membrii comitetului, dupa demisia lui Bogdan Dragoi, care a devenit ministru al Finantelor Publice, se arata intr-un comunicat remis BVB. Franklin Templeton Investment Management Ltd. United Kingdom Sucursala Bucureşti, în calitatea sa de administrator unic şi societate de administrare a investiţiilor Fondului informează că în sedinţa Comitetului Reprezentanţilor SC Fondul Proprietatea SA care a avut loc în data de 13 februarie 2012 a fost ales în calitate de Preşedinte al Comitetului Reprezentanţilor domnul Sorin - Mihai Mîndruţescu, urmare a demisiei domnului Bogdan – Alexandru Drăgoi din funcţia de membru al Comitetului Reprezentanţilor.
Primele 10 din cele 36 de camioane militare cu ajutoare constand in alimente care au plecat in jurul orei 15.00 din Bucuresti au ajuns in judetul Teleorman, un judet mai putin afectat de viscol. Prefectul judetului Teleorman, Teodor Nitulescu, a declarat pentru HotNews.ro ca in acest moment o singura localitate (Putineu) este izolata si un singur drum este blocat DN 65 A Turnu Magurele – Rosiori de Vede. Totusi, prefectul sustine ca au fost localitati izolate in ultimele zile si sunt oameni care au nevoie de ajutor.
UPDATE De la Baza de Sprijin Logistic "Muntenia" a MApN urmeaza sa plece in acesta seara alte 11 camioane cu ajutoare. Noua vor ajunge in Buzau iar alte doua in Calarasi, au precizat reprezentantii MApN.
Criza creata de controversatul program nuclear al Iranului va intra intr-o noua faza fiind solutionata, cel mai probabil, pana in vara, a declarat marti seful Statului Major rus, generalul Nikolai Makarov pentru agentia de stiri RIA Novosti.
Firma Tiriac Auto, detinuta de omul de afaceri Ion Tiriac, a cerut intrarea in insolventa a Mic.ro Retail SRL, firma prin care Dinu Patriciu a dezvoltat reteaua Mic.ro, pentru recuperarea unei creante de peste un milion de euro, scrie RTV.net.
Nu, nu e un titlu cu coloratura obscena, desi de Ziua Indragostitilor ne sarutam mult si ne place sa ne sarutam mult. Dar ce ar insemna un sarut daca el nu ar produce nicio emotie? Daca nu ar ramane nicio amintire in urma lui? Ce ar insemna un sarut frantuzesc fara sistemul limbic?
Celebrul cantaret spaniol Julio Iglesias va concerta din nou in Romania pe 30 iunie, la Zone Arena (Bucuresti), de la ora 20:00, informeaza organizatorii. Biletele se pun in vanzare miercuri. Spectacolul face parte din turneul "2012 World Tour" si ar putea fi ultimul din cariera artistului, care si-a anuntat anul trecut retragerea. Julio Iglesias a mai concertat in Romania in 1968 (la Cerbul de Aur), in 1999 (pe stadionul din Cotroceni din Capitala), in 2007 (cu ocazia unui turneu ce a cuprins cinci orase: Timisoara, Sibiu, Bacau, Constanta si Bucuresti), in 2008 (Brasov, Cluj, Constanta).
Un barbat, probabil de nationalitate iraniana, a fost ranit marti la Bangkok, dupa o serie de explozii ale caror circumstante sunt deocamdata neclare, dar pe care Israelul le-a legat imediat de atentatele din India si Georgia, acuzand Iranul, relateaza AFP.
Actiunea de ridicare a masinilor blocate sub mormanele de zapada va continua si in noaptea de marti spre miercuri, pentru curatarea carosabilului, se arata intr-un comunicat de presa al Primariei Sectorului 2, citat de agentia Mediafax.
Octavian Lohan, directorul General Adjunct al Transelectrica, este una dintre propunerile pentru functia de director general al companiei, transmite Green-report.ro. Informatia a fost confirmata si pentru HotNews.ro de surse din Ministerul Economiei. Acestea mai spun ca pe langa Lohan mai exista doua nume propuse pentru aceasta functie. Decizia ar putea fi luata in cursul zilei de astazi, cel tarziu maine. Reamintim ca un comunicat al Ministerului Economiei arata ca ministrul Lucian Nicolae Bode a dispus revocarea din functie a directorului general al CN Transelectrica SA, Horia Hahaianu, in urma solicitarii premierului. Ulterior, Hahaianu a declarat pentru HotNews.ro ca nu a fost revocat din functie, ci si-a dat el "demisia de onoare".
“Nu e nevoie sa-mi fac publicitate. Oamenii vin daca vor. Se intorc daca le plac”, spune pediatrul Mihaela Marcu, unul dintre medicii cei mai cautati de catre jurnalistii presei bussiness pentru care fondatoarea Medlife, cea mai mare retea de clinici private din Romania, este un “trofeu”. Dar Mihaela Marcu nu este om de afaceri, iar patron si milionar este abia in al treilea rand. Medicina si cei doi baieti sunt primele, cele mai dragi si vitale elemente ale vietii acestui pediatru care, la 70 de ani, are de spus o poveste simpla si puternica. Mihaela Marcu este primul dintre invitatii seriei de interviuri “Viata de medic”, in care vom spune istoria doctorilor iscusiti ai Romaniei, cu umbrele si luminile lor.
Sursa foto: Obiectiv Vocea Brailei Marti dimineata, in tara erau blocate 168 de drumuri si 25 de judete erau afectate de ninsorile abundente care au cazut in Romania, a anuntat Gabriel Berca, ministrul Administratiei si Internelor. "Munti de zapada in afara Focsaniului", titreaza Monitorul de Vrancea, care noteaza ca zapada din oras s-a transformat in gramezi de zapada la marginea municipiului. Strazi pline de zapada si circulatie ingreunata si in Braila si in Giurgiu, iar la Marea Neagra furtuna de saptamana trecuta a lasat in urma plaje incremenite in gheata.
Vezi in articol o selectie cu cele mai impresionante fotografii si inregistrari video din zone afectate de ninsoare, realizate de presa locala
UPDATE: Fostul ministru al Agriculturii, Decebal Traian Remes, a fost condamnat de magistratii Inaltei Curti de Casatie si Justitie la 3 ani de inchisoare cu executare. In acelasi dosar, fostul ministru al Agriculturii Ioan Avram Muresan a fost condamnat la 3 ani de inchisoare cu executare. Sentintele nu sunt definitive si pot fi atacate cu recurs. Decebal Traian Remes a fost trimis in judecata de DNA in 2008 pentru trafic de influenta. Procurorii l-au acuzat pe fostul ministru ca a primit mita prin intermediul lui Ioan Avram Muresan de la omul de afaceri Gheorghe Ciorba pentru ca firma acestuia sa fie favorizata la atribuirea unor contracte publice.
Un raport dat marti publicitatii de Centrul pentru Jurnalism Independent (CJI) arata ca piata de publicitate publica din Romania este in continua crestere, intr-o perioada in care piata de publicitate in ansamblul ei scade de cativa ani. Raportul arata ca publicitatea publica ar putea depasi 35 de milioane euro in 2011, dar ca transparenta este limitata si controlul modului cum sunt cheltuiti banii lasa de dorit. Autorii studiului CJI, Ioana Avadani si Ciprian Nicolae discuta online cu cititorii HotNews.ro despre proportiile si efectele "publicitatii care nu se vede" miercuri, ora 12.00.
Puneti intrebari in formularul de la finalul articolului
Ministrul bulgar al economiei a anuntat ca tara de la sud de Dunare suspenda procesul de ratificare a controversatului acord de lupta impotriva pirateriei online ACTA. Cateva state din cele 22 care au semnat tratatul si-au retras sprijinul pentru el, iar in week-end zeci de oameni au protestat impotriva acordului in mai toata Europa, inclusiv in Bulgaria si Romania.
Samsung a anuntat prima tableta bazata pe sistemul de operare Google Android 4.0, numita Galaxy Tab 2, cu o diagonala de 7 inci si un procesor dual-core la o frecventa de 1 Ghz.
Teatrul de papusi Paiata isi reincepe spectacolele la Clubul Taranului Roman, in fiecare sambata, la orele 10.30 si 12.00. Va asteptam cu mic, cu mare la teatru. Pentru rezervari consultati site-ul www.paiataparty.ro Vezi programul.
Sunt unii bebelusi asa numiti "cuminti" ("vai ce copil cuminte are doamna X, unde-l pui acolo sta, nici nu simti ca ai copil in casa") care par a se multumi cu mancarea lor, patutul lor, jucariile lor si cu atentia pe care le-o acorda parintii, atat cata este ea. Ei par – si sunt – copii care nu au alte nevoi, pentru ei totul e in regula. Sunt insa alti copii care, inca de bebelusi, au necesitati emotionale mult mai ridicate si in afara de elementele vitale traiului lor, ei au nevoie de mult mai mult decat atat.
UPDATE 18:30 Ministrul Administratiei si Internelor, Gabriel Berca, a infomat ca, Administratia Nationala Apele Romane si Administratia Nationala de Meteorologie vor anunta, incepand de miercuri, "o posibila situatie de urgenta cu privire la inundatiile din zonele afectate" de caderile abundente de zapada. Ministrul a mai precizat ca, marti seara, se inregistrau probleme in 25 de judete din tara unde erau blocate 200 de drumuri judetene iar alte 33 aveau circulatia ingreunata. 408 localitati erau izolate, neavand acces pe drumul public.
Dilema Veche, publicatie care va introduce din 15 martie accesul contra cost la cea mai mare parte a continutului versiunii sale online, aplica de miercuri, 15 februarie, un sistem prin care utilizatorii pot accesa gratuit continutul site-ului, dar numai pe baza unui cont. Iar Paginademedia.ro anunta ca directorul de marketing al Adevarul Holding paraseste compania.
Brainstorming-ul nu functioneaza, spune eseistul Jonah Lehrer, autorul lucrarii How Creativity Works, care trece in revista, in New Yorker, numeroase studii care pun sub semnul indoielii eficienta acestei metode de creativitate, scrie Slate.fr.
Probabil ca mi-am pierdut romantismul, sau poate ca nu l-am avut niciodata, daca nu stiu sa celebrez ziua asta in vreun fel; sau poate ca pun pret pe altceva, poate ca sunt alte lucruri/sarbatori care ma emotioneaza si ma fac sa zambesc sau sa rostesc cuvinte nerostite. Vad insa ca am inceput sa iubim din ce in ce mai putin, am inceput sa pretuim alte lucruri si sa valorizam mai putin iubirea, in sensul acela frumos pe care insusi cuvantul il are.
Fondul de investitii care detine producatorul italian de motociclete Ducati intentioneaza sa scoata compania moto la vanzare pentru cel mult un miliard de euro, dupa ce anul trecut s-a gandit mai mult la listarea in Hong Kong, scrie Financial Times care citeaza surse din piata. Printre companiile interesate de Ducati s-ar numara Volkswagen si BMW scrie Bloomberg, insa nimeni nu a confirmat.
In 1999, la initiativa Departamentului de Monumente si Situri a Regiunii Bruxelles, mai multe organizatii din orasele europene cu un bogat patrimoniu Art nouveau, de la Helsinki la Barcelona, Glasgow si Budapesta au decis sa se uneasca intr-o prima retea europeana de cooperare, de cercetare, conservare si dezvoltare a Art nouveau. Incepand din februarie 2012, Oradea se alatura prestigioasei liste a oraselor din circuitul international Art Nouveau.
Victor Piturca a stabilit lista stranierilor convocati pentru partida amicala dintre Romania si Uruguay (29 februarie, 20.30. "Arena Nationala", informeaza frf.ro. Printre cei chemati la prima reprezentativa se numara Stefan Radu, Razvan Cocis, Banel Nicolita, Bogdan Stancu si Ionut Mazilu.
In 2008 un baietel de doi ani ,absolut normal pana atunci, a fost diagnosticat cu leucemie limfoblastica acuta. Timp de doi ani a urmat un tratament chimioterapeutic agresiv. Mai mult de 1 an si jumatate a fost internat la Spitalul Marie Curie din Bucuresti. Dupa atata suferinta si cand totul parea rezolvat, la numai o luna dupa intreruperea tratamentului citostatic, in noiembrie 2010, boala a revenit.
Miercuri vremea va fi rece, geroasa in orele diminetii in majoritatea zonelor. In vestul, centrul si nordul tarii cerul va fi mai mult noros si, mai ales dupa-amiaza si noaptea, va ninge, informeaza Agentia Nationala de Meteorologie, citata de Mediafax.
Tocurile inalte, cui, pot fi o provocare chiar si pentru cele mai cochete femei. Pentru doamnele si domnisoarele mereu pe fuga, care prefera balerinii, tenisii, sandalele in stil roman ori poate adidasii, lucrurile sunt si mai complicate. Indiferent daca inveti la 14, la 25 sau la 40 de ani, totul are un inceput.
40 de angajati ai Institutiilor Financiare Nebancare si ai Societatilor de Investitii Financiare au participat recent la un workshop organizat de Universitatea Financiar-Bancara (UFB), in cadrul unui proiect european BRING IT. Proiectul, a carui valoare este de circa 500.000 de euro, vizeaza imbunatatirea competitivitatii si a pozitiei la locul de munca si tinteste regiunea Bucuresti-Ilfov.
Mulţi comentatori şi-au exprimat surprinderea faţă de discursul lui Ponta. M-am mirat oarecum, pentru că semnalele transmise de preşedintele principalului partid de Opoziţiei existau de mult. Unii analişti nu au avut ochi să vadă aceste mesaje, fiind prea preocupaţi de faptele puterii, alţii le-au văzut, dar nu le-au internalizat.
Un liceu din Cincinnati a hotarat sa isi plateasca elevii pentru ca acestia sa vina la scoala, anunta CBS. Comunitatea Liceului Dohn a lansat un program in valoarea de 40.000 de dolari care sa stimuleze elevii.
In prima jumatate a sesiunii de tranzactionare, uncia de aur a fost intens speculata si s-au incheiat peste 6.000 contracte. Cotatia pentru aur a fost stabilita la 1,716.2 dolari, in scadere cu 7,1$. In sectorul derivatelor pe actiuni s-au consemnat cresteri puternice. DESIF5 a continuat sa se aprecieze pana la pretul de 1,4350 lei (+1,36%) la scadenta martie si 1,4800 (+1,73%) la scadenta iunie. Cotatia DEFPR a crescut pana la 0,5599 lei (+0,79%), iar DESIF2 pana la 1,4821 (+2,43%). Vanzatorii sunt cei care au castigat in urma evolutiei indicelui Dow Jones. Index-ul a coborat pana la cotatia de 12,806 puncte (-28 puncte). Mai multe detalii, pe pagina electronica a Sibex
Majoritatea ulcerelor gastrice sunt cauzate fie de infectia cu o bacterie numită Helicobacter pylori (H. pylori), fie de abuzul de medicamente pentru combaterea durerii, antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cum ar fi aspirina, paracetamolul, ibuprofenul. Ulcerele cauzate de H. Pylori sunt vindecabile daca le tratam cu antibiotice, dar ce putem spune despre lapte, ajuta la vindecare?
Regizorul Sean Stone, fiul celebrului Oliver Stone, s-a convertit la islam, in Iran, unde realizeaza un film documentar. "Convertirea la islam nu semnifica abandonarea crestinismului sau a iudaismului in care sunt nascut. Aceasta inseamna ca il accept pe Mahomed si ceilalti profeti", trimisi de Dumnezeu, a declarat el, telefonic, pentru agentia AFP.
Armata SUA va continua sa foloseasca pana in 2025 vechiul avion de spionaj de tip U-2, care a intrat in functiune la sfarsitul anilor 1950, pentru ca dronele cu care urma sa fie inlocuit nu sunt considerate la fel de eficiente, a anuntat Pentagonul, potrivit AFP.
Sofia Nicolaescu, protagonista in filmul lui Radu Jude
In aceasta corespondenta (daca mai intereseaza pe cineva filmul, in iarna vrajbei noastre), ecouri despre filmul lui Radu Jude, "Toata lumea din familia noastra", care a avut premiera la Festivalul de la Berlin in 13 februarie. Tot aseara a fost si petrecerea romaneasca la care au participat Ilie Nastase si cineastul Tony Gatliff.
Banca centrala a Japoniei a recurs la o miscare-surpriza pentru a sprijini cresterea, in contextul in care economia nationala continua sa stagneze, relateaza BBC.
Horia Hahaianu, fostul director al Transelectrica, a declarat pentru HotNews.ro ca nu a fost revocat din functie, ci si-a dat el "demisia de onoare". Hahaianu nu a dorit sa precizeze care sunt motivele pentru care si-a dat aceasta demisie. Reamintim ca un comunicat al Ministerului Economiei arata ca ministrul Lucian Nicolae Bode a dispus revocarea din functie a directorului general al CN Transelectrica SA, Horia Hahaianu, in urma solicitarii premierului.
Increderea investitorilor din Germania a atins in luna februarie cel mai ridicat nivel din ultimele zece luni, pe fondul imbunatatirii perceptiei asupra crizei datoriilor suverane din Europa, scrie Bloomberg.
Compania Nationala de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) a solicitat, luni, Curtii de Conturi sa verifice modul in care s-au derulat toate contractele subsecvente de intretinere vara-iarna incheiate de catre Companie. Incepand cu anul 2008, CNADNR SA a incheiat acorduri cadru privind activitatea de intretinere multianuala a drumurilor nationale si autostrazilor. Potrivit CNADNR, valoarea totala a acordurilor cadru incheiate pentru activitatea de intretinere multianuala 2008-2011, deci pe o perioada de 4 ani, a fost de 4,7 miliarde de lei, din care s-au realizat lucrari de 1 miliard de lei.
Dupa ce in ultimele decenii marile intreprinderi producatoare din America si-au mutat productia in afara tarii foarte rapid, acum acestea vad in intoarcerea in SUA un avantaj competitiv, informeaza Reuters. Cautarea pentru lucratori mai ieftini a condus la migratia firmelor. Din 1980 pana in prezent, locurile de munca din sectorul manufacturier in Statele Unite au scazut cu 40%. Acum, marile companii ca Boeing si General Electric au vazut ca beneficiile unei forte de munca cu salarii scazute in afara granitelor sunt compensate de costurile ridicate cu logistica si cu materialele.
Biroul National de Statistica din Marea Britanie va publica miercuri noile cifre referitoare la rata somajului. Numarului somerilor este de asteptat sa creasca in luna decembrie, dupa ce a atins in noiembrie cota de 2,68 milioane de persoane, relateaza cotidianul britanic The Telegraph.
Productia a Zonei Euro a scazut puternic in decembrie, dupa ce se mentinuse stabila in luna noiembrie, confirmand ideea ca economia s-a contractat in ultimul trimestru al anului trecut, scrie AFP, citand datele publicate de Eurostat. Productia industriala a Romaniei a scazut cu 0,1% fata de octombrie dar a crescut cu 1,9% in comparatie cu decembrie 2010.
Autoritatea Nationala pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii (ANCOM) a demarat licitatia pentru realizarea aplicatiei online de comparare a ofertelor de comunicatii destinate utilizatorilor finali. Comparatorul de tarife va oferi utilizatorilor finali acces la informatii actualizate periodic cu privire la tarifele percepute de operatori pentru furnizarea serviciilor de telefonie fixa si mobila, a serviciilor de internet in banda larga, precum si a pachetelor tarifare care includ combinatii ale acestora. Valoarea estimata a contractului este de 1.51 milioane lei fara TVA, iar termenul de realizare a aplicatiei este de maxim 200 de zile de la data atribuirii contractului.
Ministerul Sanatatii a inceput sa solicite rapoartele de autopsie, prin directiile de sanatate publica, in cazul victimelor inregistrate in ultima perioada in urma valului de frig care a lovit Romania, a anuntat marti subsecretarul de stat in minister, Raed Arafat.
Ministerul afghan al Culturi si Informatiilor a anuntat marti ca a cerut televiziunilor locale sa vegheze ca prezentatoarele sa poarte un voal si sa se machieze mai discret, pentru "respectarea valorilor islamice si afghane", scrie AFP.
Cand Ionescu-cel-bogat ii imprumuta 100 de lei pe un an lui Popescu-cel-somer-si-sarac, ii cere acestuia din urma sa achite si o dobanda pentru suma imprumutata. Fireste, cu cat riscul de a nu-si va mai vedea banii inapoi este mai mare, cu atat pretul banilor creste. Sa zicem ca ii ia o dobanda de 10%. La scadenta, Popescu-cel-somer-si-sarac ar trebui sa plateasca 110 lei. Nu are insa banii, asa ca ii cere lui Ionescu-cel-bogat sa-i stinga datoria cu un nou imprumut, de 110 lei. Ionescu ii da banii, dar la 15% dobanda. Dupa un an, Popescu-cel-somer-si-sarac ar trebui sa restituie 126,5 lei. Daca schimbam leii cu miliarde de euro, iar in loc de Popescu scriem Grecia (Ionescu fiind Troica + bancile), o sa intelegem de ce datoria Greciei impinge economia intr-o spirala recesionista. Undeva, spirala trebuie rupta pentru ca Grecia sa inceapa sa respire si sa isi achite datoria. Primul care a recomandat acest lucru a fost DSK. Dominique Strauss Kahn.
Retailer-ul electro - IT Flanco a avut in 2011 o cifra de afaceri de 110 milioane euro si un profit operational de 3,5 milioane euro, planurile pentru anul curent fiind atingerea unei cifre de afaceri de 140 milioane euro, a anuntat compania. Flanco a deschis anul trecut 14 magazine, are in total 77, iar pentru anul in curs are bugetate investitii de 3,5 milioane euro in deschideri si amenajari de magazine.
Seful Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise, sustine ca in contractul care va fi semnat cu compania Bosch vor fi prevazute clauze privind plata unor despagubiri din partea investitorului in cazul in care fabrica din Parcul Industrial Tetarom III din Jucu se va inchide inainte de termenul prevazut, relateaza Mediafax.
Raportul privind Mecanismul de Alerta reprezinta o parte a noii serii de reguli pentru guvernanta economica din UE. Acesta priveste modul in care statele europene se situeaza din perspectiva a 10 indicatori macroeconomici, si apoi stabileste care tara va intra in Procedura de Dezechilibru Excesiv, se arata pe blogul Alphaville al FT.
Numarul cititorilor scade abrupt in cazul celor mai multe ziare centrale din Romania, potrivit ultimului val al Studiului National de Audienta in presa scrisa (SNA), prezentat marti de BRAT. In conditiile in care SNA a fost realizat, in ultimele noua luni, dupa o noua metodologie, iar presa centrala a avut parte de o scadere substantiala a vanzarilor in ultimii ani, noul val SNA arata ca numarul de cititori in medie pe editie a ajuns la jumatate sau chiar la o treime in cazul majoritatii ziarelor, comparativ cu valul precedent. Reprezentantii BRAT insista, insa, ca datele nu trebuie comparate. Tabloidele se mentin pe primul loc din punct de vedere al numarului de cititori in medie pe editie, urmate de presa sportiva.
Cursurile vor fi reluate, miercuri, in toate unitatile de invatamant preuniversitar din Capitala, conducerile scolilor si gradinitelor urmand sa ia legatura cu autoritatile locale pentru a rezolva eventualele probleme privind accesul copiilor, informeaza Inspectoratul Scolar al Municipiului Bucuresti (ISMB), potrivit Mediafax.
QSST, un proiect aflat inca in faza de dezvoltare isi propune sa umple golul lasat de Concord
Un proiect de avion supersonic de mici dimensiuni ar putea intra in faza de teste in anul 2014, cu o viteza de croaziera de 1,8 Mach (~2200 km/h), aproape dublul vitezei sunetului, si o capacitate de pana la 12 pasageri.
Ministrul Finantelor, Bogdan Dragoi, a afirmat dupa sedinta Guvernului de marti ca vor fi prioritizate cheltuielile astfel incat banii sa fie directionati catre proiectele "care pot fi finalizate, care au efect imediat". Economiile rezultate din aceasta prioritizare vor fi directionate catre proiectele cu impact direct asupra cetatenilor, a precizat Dragoi. "Dezvoltarea mediului rural poate fi unul din domenii", a mai spus ministrul.
Iulian Patea si Remus Tudor au castigat ambele etape ale Campionatului Balcanic de sarituri cu schiurile, competitie care a avut loc la Valea Carbunarii (Rasnov), pe o trambulina cu punctul de constructie la 64 de metri (K64), informeaza organizatorii.
Recesiunea s-a adancit in Portugalia, economia contractandu-se cu 1,5% in 2011 si cu 1,3% in al patrulea trimestru din anul precedent fata de trimestrul al treilea 2011, potrivit datelor preliminare publicate marti de catre Institutul National de Statistica portughez. Datele arata mai bine decat se asteptau oficialii Guvernului si ai Bancii Centrale, acestia mizand pe o scadere cu 1,6%. Scaderea s-a datorat consumului gospodariilor, in cadere abrupta.
Piata de publicitate publica in Romania este in continua crestere, intr-o perioada in care piata de publicitate este, la nivel general, in scadere de cativa ani, arata un raport dat publicitatii marti de Centrul pentru Jurnalism Independent. Acesta arata ca piata de publicitate publica “are potentialul de a depasi 150 milioane lei (circa 35 milioane euro) in 2011”. In ansamblul ei, piata de publicitate din Romania, in 2011, a fost evaluata la circa 300 de milioane de euro. Potrivit studiului, desi creste numarul de proceduri de achizitii de servicii publicitare, pierd teren masurile prin care pot fi controlate eficienta si oportunitatea respectivelor achizitii. “Publicitatea care nu se vede”, scriu autorii raportului in privinta resurselor disponibile prin fonduri nerambursabile care “nu sunt suficient de vizibile”.
Aeroportul din Craiova, unde un avion cu 48 de pasageri la bord a derapat si a iesit de pe pista, cu o zi in urma, ramane inchis. La fata locului este asteptata, in decursul zilei de marti, o comisie de ancheta, pentru a stabili cauzele exacte ale incidentului, infomeaza Mediafax.
La Piata Sudului in Sectorul 4 si in centrul Bucurestiului la Piata Universitatii arterele principale si unele strazi secundare erau deszapezite. In urma utilajelor care au curatat carosabilul, pe trotuare au ramas canitati impresionante de zapada. Daca strazile erau curatate pana la asfalt, trotuarele erau majoritatea blocate de zapada. La majoritatea trotuarelor de la Piata Sudului si Piata Universitatii sub stratul de zapada exista si un strat de gheata format in zilele precedente. La Piata Universitatii de pe cladiri au inceput sa cada si turturii de gheata acumulati pe timpul noptii.
Rugam cititorii HotNews.ro sa ne trimita imagini si sa raporteze evolutia deszapezirilor din sectoarele in care locuiesc
Vezi in text o fotogalerie cu imagini din Capitala suprinse luni seara (foto: Constantin Barbu)
Ambasada Romaniei la Haga, alaturi de alte noua misiuni diplomatice din state membre UE acreditate in Olanda, au transmis marti, prin demers comun, o "Scrisoare deschisa adresata societatii si liderilor politici din Olanda", exprimandu-si preocuparea fata de site-ul discriminatoriu la adresa lucratorilor din Europa Centrala si de Est, lansat de Partidul pentru Libertate (PVV), se arata intr-un comunicat al Ministerului Afacerilor Externe remis HotNews.ro.
Deputatii coalitiei de guvernare au facut marti, in sedinta de plen a Camerei Deputatilor, un apel la colegii din Opozitie sa se intoarca la lucrarile parlamentare, dar acestia au refuzat din nou, relateaza Agerpres.
Sefii Politiei din statul american Arizona s-au aratat scandalizati de un clip in care un sofer a condus un Bugatti Veyron cu peste 340 km/h pe drumurile publice. Clipul a devenit viral pe YouTube, trecand de 1,2 milioane vizionari, iar la final soferul este oprit de o patrula de politie care ar fi vrut insa doar sa se uite la masina, sustine cel care l-a postat. Politistii din Arizona spun ca soferul teribilist ar trebui sa ajunga la inchisoare si adauga ca daca omul isi permite asa o masina cu siguranta are bani sa inchirieze un circuit.
Premierul Mihai-Razvan Ungureanu a afirmat marti ca a discutat cu primarul Iasiului, Gheorghe Nichita, pentru ca "acolo sunt parintii mei, acolo sunt rudele mele, trebuie sa stiu ce se intampla acolo" si cu edilul sef al Bucurestiului, Sorin Oprescu, in conditiile in care "ieri (n.r. luni) am petrecut vreo trei ceasuri blocat in nameti".
36 de camioane militare incarcate cu 160 de tone de ajutoare donate de bucuresteni si colectate in Capitala de sambata pana marti dimineata pleaca la 11.30 de la unitatea militara din bulevardul Ghencea spre zonele afectate de zapada, relateaza reporterul HotNews.ro aflat in convoiul militar. Donatiile au venit atat de la persoane fizice cat si de la persoane juridice. Cetatenii au donat de la pungi de medicamente si o sticla doua de ulei pana la pachete mai consistente constand in alimente neperisabile. HotNews.ro va realiza un reportaj multimedia despre actiunea umanitara coordonata de MAPN si va transmite imagini din zonele sinistrate.
UPDATE: Convoiul inca nu a plecat si nu sunt clare cauzele intarzierii. Doua camioane merg la baza aeriana 90 unde proviziile vor fi incarcate intr-un elicopter si trimise in Insula Mare a Brailei.
"Noul guvern al Romaniei are un set intreg de probleme pe care trebuie sa le solutioneze in incercarea de a revigora economia. Politicienii stiu cat de importanta este buna functionare a sectorului bancar, mai ales acum cand mediul de afaceri este relativ stabilizat", se arata pe blogul cotidianului Financial Times. In acest an - se mai arata in articol- rata de crestere a Romaniei se asteapta sa fie in jurul a 2-3 procente, o crestere modesta dupa expansiunea din perioada 2003-2008, cand au fost inregistrate in medie rate de crestere de 6,5%, insa acceptabila in aceste circumstante - somajul scazand si inflatia atingand un nou record minim in luna ianuarie 2012, de 2,7 procente.
Antena 1 a difuzat luni seara imagini cu Emil Boc dezbracat, in timp ce se schimba la sala de sport. La acel moment, potrivit Antenei 1, Emil Boc nu demisionase din functia de prim ministru. Imaginile au fost prezentate la emisiunea "Un show pacatos" realizata de Dan Capatos. In emisiune a intervenit telefonic si liderul PNL, Crin Antonescu, care i-a luat insa apararea lui Emil Boc si a sugerat ca imaginile ar fi putut fi filmate de un SPP-ist sau de un membru al PDL.
Meteorologii au ridicat marti dimineata la ora 9:00 avertizarea de cod portocaliu care fusese anuntat ca este in vigoare pana la ora 14:00. Pana marti la ora 14:00 se mentin insa sub cod galben judetele: Neamt, Iasi, Bacau, Vaslui, Covasna, Harghita, Brasov, Sibiu, Vrancea, Buzau, Braila, Galati si Tulcea.
Dupa ce Carl Froch a precizat ca si-ar dori sa-l intalneasca pe Lucian Bute in Anglia, la Nottingham, pugilistul roman i-a dat un prim raspuns britanicului. "Sunt gata sa lupt cu Froch chiar si in Anglia", a precizat "Mister KO". Invins in finala SuperSix de Andre Ward, Froch a fost desemnat de IBF challenger obligatoriu pentru campionul roman.
Guvernul a aprobat proiectul de hotarare prin care Transelectrica va putea limita sau sista temporar livrarile de energie electrica la export, astfel incat sa nu existe probleme in alimentarea consumatorilor interni. Premierul Mihai Razvan Ungureanu i-a cerut luni ministrului Economiei sa-l demita pe directorul general al Transelectrica ca urmare a unui anunt al Transelectrica de luni, care anunta ca "din cauza deficitului de energie electrica din Sistemul Energetic National, in anumite ore nu sunt resurse pentru acoperirea necesarului de consum si de export". La scurt timp dupa anuntul companiei Transelectrica, a fost elaborat un proiect de hotarare privind limitarea sau sistarea exporturilor de energie in perioada 16 februarie-15 martie.UPDATE Hotararea are un scop preventiv, a spus premierul dupa sedinta Guvernului.
O parte din acoperisul Spitalului Judetean din Focsani s-a prabusit, marti dimineata, sub greutatea zapezii, informeaza Mediafax. Incidentul s-a petrecut in zona blocului alimentar al spitalului fara a cauza victime.
Comisia Europeana si-a dat avizul pentru una din cele mai mari achizitii din tehnologie: preluarea Motorola Mobility de catre Google pentru mai bine de 12 miliarde dolari. Comisia spune ca dupa o analiza minutioasa a conchis ca tranzactia nu va afecta concurenta din piata, insa adauga ca va supraveghea modul in care brevetele vor fi folosite. Si SUA si-a dat avizul, insa pentru ca tranzactia sa poata sa se concretizeze trebuie sa mai vina aprobari din China, Israel si Taiwan.
Dupa o pauza de cateva luni, Liga Campionilor revine cu faza "optimilor" de finala. Marti se vor disputa primele doua meciuri din 2012, Leverkusen - FC Barcelona si Olimpique Lyon - APOEL Nicosia. "Nu exista adversar usor, Leverkusen este o echipa cu multa calitate", a declarat Josep Guardiola, tehnicianul campioanei Europei. Partida din Germania va fi in direct pe TVR1, de la ora 21:45.
Sursa foto: Monitorul de Vrancea In acest moment, 117 localitati sunt izolate, neavand acces la drumuri publice, iar 110 drumuri judetene sunt blocate, a anuntat luni seara Gabriel Berca, ministrul Administratiei si Internelor. In comuna Carligele din judetul Vrancea, oamenii si-au facut tuneluri pentru a putea iesi din casa, transmite Monitorul de Vrancea. Aceeasi situatie este si in comuna Glodeanu Silistea din judetul Buzau, in satul Hantesti din judetul Galati, in Jirlau din judetul Braila. Presa locala a tratat pe larg situatia oamenilor inzapeziti, aratand care este situatia in localitatile cele mai afectate de conditiile meteorologice.
Vezi in articol o selectie cu cele mai impresionante fotografii din satele izolate, facute de presa locala
Ma amuz tot mai tare (dar amar evident) de incrancenarea cu care cei de la Banca Centrala sar la inaintare sa apere teza cum ca inflatia din Romania e provocata de cauze nemonetare (un exemplu esteaici). Miza unei astfel de incrancenari este insa una foarte mare. E mai usor sa dai vina pe pretul cartofului decat sa iti asumi niste greseli de politica monetara expansionista (de exemplu, in luna ianuarie a acestui an agregatul monetar M3 a atins recordul absolut, fiind in continua crestere, in conditiile in care in 2011 si M1 si-a reluat cresterea)
Judetul Covasna este sub cod galben de ninsori. Prefectul spune ca, luni seara, majoritatea drumurilor comunale erau desfundate si nici o localitate nu era izolata. “La inceput, am avut viiturile care ne-au calit. Fiecare stie ce are de facut. Nu se plang, se apuca de treaba”, a declarat pentru HotNews.ro prefectul judetului Covasna, Gyorgy Ervin. Prefectul a relatat si care sunt cele trei metode prin care primarii s-au autodeszapezit: primarii gospodari au propriile utilaje de deszapezit, unii primari au relatii bune cu intreprinzatorii din localitate care au dat o mana la ajutor la curatarea drumurilor si, a treia metoda, “toata lumea pune osul si ajuta”.
Continuarea sprijinului de la UE-FMI-Banca Mondiala (BM) si respectarea conditiilor din acordul cu institutiile internationale sustin ratingul Romaniei, impiedicand ca situatia fiscala a tarii sa devina victima a incertitudinii politice, potrivit unei analize Moody's citate de Mediafax
OCDE estimeza o crestere de 0,4% a produsului intern brut al celei mai mari economii europene, Germania, mult sub progresul inregistrat anul trecut (3%), a precizat marti, intr-un comunicat, ministerul Economiei, care preconizeaza in schimb un avans de 0,7%, relateaza AFP.
Premierul olandez, Mark Rutte, a refuzat luni sa adopte o pozitie cu privire la website-ul xenofob lansat de Partidul pentru Libertate (PVV), de extrema-dreapta, precizand ca "nu este site-ul Guvernului", informeaza Mediafax.
Cursurile vor fi suspendate integral, marti, atat in mediul urban, cat si in mediul rural, in 12 judete (Arges, Buzau, Calarasi, Dolj, Gorj, Giurgiu, Ilfov, Ialomita, Mehedinti, Olt, Prahova, Vrancea) si in municipiul Bucuresti, a anuntat Ministerul Educatiei.
Crima organizata nu tine cont de granite, religii sau nationalitati. Crima organizata este, din pacate, una dintre primele structuri globale care functioneaza cu adevarat. Functioneaza fiindca a crescut organic, pe o baza solida construita din coruptie, conflicte, lacomie, nevoi dar si foarte multa creativitate.
Guvernul va analiza marti, in sedinta, un proiect de hotarare prin care Transelectrica va putea limita sau sista temporar livrarile de energie electrica la export, astfel incat sa nu existe probleme in alimentarea cu energie electrica a populatiei si consumatorilor industriali interni, a informat, luni, Executivul.
Ford a filmat in mall-ul AFI Palace din Bucuresti prima reclama pentru modelul B-Max care este fabricat la Craiova si va fi lansat in aceasta primavara pe pietele din Europa de Vest. Albumul postat pe Facebook se numeste Somewhere in Europe si arata culisele realizarii reclamei. Ford a anuntat ca va prezenta noul B-Max in premiera pe 27 februarie la Congresul Mondial de Telefonie Mobila de la Barcelona, eveniment inedit pentru prezentarea unei masini. B-Max va fi apoi dezvelit si pe 6 martie la salonul auto de la Geneva.
Debut de saptamana cu cresteri pe bursa sibiana. Indicele Dow Jones a inchis peste nivelul de 12.800 de puncte la cotatia de 12.834 (+67) pe parcursul unei sedinte cu volatilitate scazuta, cotatiile miscandu-se intre un minim de 12.786 de puncte si un maxim de 12.864. Uncia de aur a crescut cu 5$ pana la 1723,3$, piata a fost foarte lichida, spread-urile afisate de market makeri coborand chiar sub 10 centi. Volumele au fost ridicate, peste 7000 de contracte fiind tranzactionate la scadenta februarie pana la orele 23.15. Jucatorii de pe piata futures care speculeaza actiunile romanesti in marja (investind chiar de 5 ori mai putin decat pe piata la vedere) au inregistrat profituri mari. DESIF5 a inchis in crestere cu 3,71%. Citeste mai multe pe pagina electronica a Sibex.
Baza Kourou din Guyana Franceza / Foto: CSG Goliat, primul nanosatelit romanesc, dezvoltat de un consortiu de cercetare condus de Agentia Spatiala Romana, a fost lansat cu succes pe orbita luni, in cadrul zborului inaugural al rachetei VEGA a Agentiei Spatiale Europene, de la o baza din Guyana Franceza. Goliat - un satelit in forma de cub cu latura de 100 de milimetri, o greutate de 1.062 de grame si o putere de 2 wati - a fost conceput si dezvoltat de ROSA, in colaborare cu Institutul de Stiinte Spatiale, intre 2005 si 2007. * Vezi in text LIVE VIDEO transmisiunea din Guyana Franceza. * Urmareste LIVE traiectoria satelitului Goliat.
Michel Platini este noul jucator al lui Dinamo, atacantul brazilian semnand un contract valabil pentru urmatoarele trei sezoane cu formatia din "Stefan cel Mare". Venit de la TSKA Sofia, Platini i-a costat 200.000 de euro pe "caini".
Un numar de 173 de localitati sunt izolate din punct de vedere al comunicatiilor rutiere sau feroviare, dintre care 60 in Ialomita, 52 in Buzau, iar restul in alte judete, a declarat, marti, purtatorul de cuvant al Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta (IGSU), Alin Maghiar, pentru Agerpres. De asemenea, 28 de sate, catune, cartiere si localitati, dintre care 12 in Buzau, sunt nealimentate partial sau total cu energie electrica.
Agentia de evaluare financiara Moody's a anuntat, luni seara, ca are in vedere reducerea pe termen mediu a ratingului solvabilitatii Frantei, Marii Britanii si Austriei si a redus efectiv acest rating pentru sase state europene.
Cristian Banica
Foto: Arhiva personala
Până în 2020 România îşi propune o creştere a investiţiilor CDI ca pondere in PIB la 2%.
Capitolul 11 al noului program de guvernare este dedicat sectorului CDI (cercetare-dezvoltare-inovare). Şi în acest program, ca şi în cel trecut, sectorul CDI este considerat important la nivelul strategiilor naţionale. Analizând direcţiile de acţiune ale programului guvernamental se observă o preocupare în ceea ce priveşte aducerea cercetării mai aproape de zona aplicat-tehnologică.
Ce trebuie sa intelegem din cele cate li se intampla vecinilor nostri greci? Prima teorie se refera la conspiratia finantei mondiale, condusa, preferabil, de catre americani, care doreste sa stapaneasca intrega lume, prin controlul fluxurilor financiare. Este si acuza manifestantilor greci de la Atena. Imperialistii americani, germani, englezi, FMI si BM, doresc sa puna mana pe activele Greciei, eventual si pe teritoriul grec. Iar ei, grecii, sunt victimele inocente ale acestor malversatiuni.
Cu evlavie, despre ultima redută Scriu aceste rânduri cu strângere de inimă, cu grija de a nu blasfemia, cu sinceritate, dar și cu sentimentul că am datoria intelectuală și morală să fac asta. Am scris în mai multe rânduri despre Biserica noastră ca despre ultima redută, cea care trebuie mereu apărată atunci când ne paște rătăcirea de turmă, împrăștierea noastră prin lume, înstrăinarea sau însingurarea sub presiunea unei secularizări tot mai violente și a unei societăți care pune accentul pe false valori și nevoi.
"Avem planuri de evacuare pe mai multe paliere in functie de evolutia situatiei din Siria. Sunt cateva zeci de persoane care locuiesc in Homs. Se poate intampla orice acolo, luptele sunt extrem de salbatice chiar. Din acest punct de vedere incercam sa asiguram tot ce e omeneste posibil pentru a asigura o evacuare corespunzatoare oricui doreste sa plece", a declarat ministrul de externe, Cristian Diaconescu, la Discutia de Luni, o emisiune HotNews.ro - RFI. Diaconescu a mai spus ca, oficial, sunt inregistrati la ambasada Romaniei din Siria 102 romani, dar ca "din date colaterale sunt cateva mii de romani". Ministrul de externe a confirmat ca a avut discutii in aceste zile cu secretarul american de stat, Hillary Clinton si cu alti ministri de externe din Europa pe tema problemelor din Siria dar spune ca Romania nu intentioneaza sa-si retraga ambasadorul.
Am fi foarte ajutati din punct de vedere politic daca compoenta investitionala romaneasca ar fi mult mai activa, daca am conveni cu partea rusa sa lasam istoria istoricilor.
Despre scutul anti-racheta: Acum sunt numai negocieri tehnice, sunt aranjamente juridice, de la proprietatea terenurilor la....Sper ca nu vom avea dificultati din acest punct de vedere
Despre programul Visa Waiver: Au existat niste calcule si daca si plafonul se ridica la 10% este posibil ca in 2 sau 3 ani sa intram intr-un sistem de circulatie fara viza.
"Ma vad nevoit sa incep cu o clarificare legata de un comunicat al Ministerului Economiei sau al institutiilor responsabile de acest lucru. Va pot asigura ca nu exista niciun fel de pericol ca populatia sa ramana fara energie electrica. Daca in mod exceptional s-ar intampla o avarie, s-ar proceda la un plan de intrerupere a energiei pentru agentii economici. Este exclusa intreruperea energiei electrice pentru populatie", a afirmat luni presedintele Traian Basescu, intr-o declaratie de presa sustinuta la Palatul Cotroceni. El a mai precizat ca Executivul poate sista pentru o perioada, printr-o hotarare de Guvern, exporturile de energie electrica. Presedintele a explicat ca Romania exporta 500 de megawati/ora, iar in ore de varf cantitatea exportata ajunge pana la 1.400 de megawati. "In perioada urmatoare se va stabili sistarea oricarui export pana la revenirea oricarui consum la parametri normali", a adaugat seful statului.
Irakianul Mohamad Al Dulaimi, declarat indezirabil pe teritoriul Romaniei, isi planifica linistit afacerile intr-o cafenea bucuresteana detinuta de fiul senatorului PSD, Toni Grebla. Al Dulaimi a fost monitorizat de Serviciul Roman de Informatii inca de la inceputul anilor 2000 si expulzat din tara in iulie 2006.
In schimbul adoptarii masurilor de austeritate, Grecia s-a ales cu promisiunea de a primi un nou bailout de la FMI, in valoare de 130 de miliarde de euro. Pe de alta parte, FMI a atras atentia grecilor ca mai au multe de pus la punct pentru a securiza acest fond si a se evita niste consecinte devastatoare. Sunt trei mari motive pentru care Grecia ar putea, in final, sa nu se aleaga cu acest ajutor financiar, ceea ce ar insemna ca Grecia nu va inghiti bula de oxigen de care are nevoie pentru a nu da faliment.
Administratia Nationala de Meteorologie (ANM) este prinsa la mijloc intr-un razboi politic, a declarat la RFI climatologul Roxana Bojariu. Ea afirma ca unii oameni politici incearca sa arunce vina pe ANM, pentru a-si justifica propria neputinta in fata ninsorilor. Expertul mai declara ca zapada abundenta din ultima perioada este un fenomen natural, dar ca oamenii s-au dezobisnuit de iernile clasice.
Stau pe holul spitalului judetean si astept, de trei ore, un semn de bunavointa, de la doctori. Prietenul meu e internat de zece zile, la sectia cu trei litere, ATI. Terapie intensiva, unde sunt adusi bolnavii in coma. Vizavi de mine e o doamna mai in varsta, cu caciula de blana de vulpe alba, cum se purta pe vremuri. Femeia e agitata, e inlacrimata, e disperata, caci sotul i-a fost adus in acea dimineata tot la sectia cu trei litere, in stop cardiac. Pe sotul ei si pe prietenul meu ii leaga ceva, acum. Tuburile de oxigen prin care sunt mentinuti inca in viata. Sunt doi pacienti "intubati", al caror spirit pluteste intre doua lumi. Pe mine si pe doamna cu caciula de blana de vulpe polara ne leaga durerea si o licarire nemarturisita, de speranta.
Marire de salariu? Poate in 2013...Surpriza pentru cei care sperau sa-si mai largeasca buzunarele anul acesta: daca 2011 vi s-a parut un an greu, pentru urmatoarele 12 luni nu trebuie sa sperati la...
Tineri si cu afaceri de milioane de euro. Daca alte firme au dat afara pe capete angajati, au taiat din costuri si au renuntat la planurile de dezvoltare, in industria IT lucrurile au mers...
Castelele si conacele din Bihor sau un exemplu de cum sa stergi istoria cu buretele. In zestrea culturala a Romaniei de azi exista un numar deloc neglijabil de imobile cu o imensa...
Ceausescu, barosul cu care Dej a zdrobit "grupul antipartinic". Cu ocazia excluderii lui Miron Constantinescu si a lui Iosif Chisinevschi din Biroul Politic, Ceausescu a avut un discurs in care si-a facut...
Catherine Ashton condamna dublul atac de luni impotriva personalului ambasadelor Israelului din India si Georgia. Catherine Ashton, Inaltul Reprezentant al UE pentru Politica Externa, a condamnat dublul atac de...
Peru: Un lider al organizatiei Sendero Luminoso, arestat dupa o confruntare cu fortele de securitate. Trupele guvernamentale din Peru l-au capturat pe unul dintre liderii miscarii de gherila...
Ce nu-l prea imbie pe Ponta sa mearga la Washington: ninsoarea si lista saraca de intalniri peste ocean. Crin Antonescu a spus Pas, iar pentru social-democratul Victor Ponta vizita peste ocean nu-l mai...
Limitele morale ale guvernului. Presedintele PNL, Crin Antonescu, a anuntat, luni, ca greva parlamentarilor USL nu va inceta decat in cazul in care majoritatea va indeplini patru...
In week-end l-am sarbatorit pe prietenul mamei, care a implinit 84 de ani. De fapt a fost o combinatie de tort cu coliva, pentru ca mama a facut totodata si o mica pomana pentru mortii familiei. Oricum nu despre asta voiam sa va povestesc, ci despre amintirile celor doi (el 84, ea 70 de ani) din celebra iarna a lui 54, la care se tot face trimitere zilele astea, scrie Dollores Benezic pe blogul ei.
Ca fost mecanic la CFR, bunicul a urmărit ştirea cu “trenul groazei” care a făcut două zile pe ruta Galaţi – Bucureşti. A rezumat scurt: “pe vremea mea se lăsa cu puşcărie“, scrie Moromitic pe blogul La coltu' strazii.
Un client BCR din judetul Vrancea va plati de acum pentru creditul de nevoi personale cu ipoteca o dobanda formata din Euribor plus marja de 1,5%, cu peste 7 procente sub nivelul impus anterior de banca. Acesta este primul caz in care instanta obliga BCR sa aplice formula Euribor+1,5 procente, ca urmare a reinterpretarii clauzelor contractuale, scrie Alexandra Popa pe Conso.ro.
Consiliul Bursei de Valori Bucureşti a prezentat, luni, intr-o conferinta de presă, prioritățile strategice pe termen lung ale institutiei, ambitia conducerii BVB fiind sa transforme Bursa in lider pentru Europa de Sud-Est până în anul 2015. "Bursa are nevoie de companii care au nevoie de Bursă. Funcţia BVB este să ofere finanţare”, a declarat noul președinte al BVB, Lucian Anghel. Capitalizarea BVB, in prezent situată la 10-15% din PIB, ar putea ajunge, spun oficialii institutiei, la 50% din PIB în următorii ani. Vezi mai jos prioritatile BVB in detaliu sau citeste prezentarea facuta luni in fata presei
Utilaj Unimog, deszapezire Bucuresti februarie 2006
"In 2001, am luat toate ZIL-urile acelea, am pus un secretar de stat, le-a impartit, le-a pus pe zona. In 2003 sau 2004 a fost o iarna foarte grea, s-a facut un acord cu Ministerul Apararii Nationale care avea acele tancuri, buldozere pe care nu le mai porneau si voiau sa le taie. S-au reparat, s-au pregatit, s-au bagat in lucru si a ramas ca raman la dispozitie, sigur, in parcul unitatilor militare.[...] Am luat acele Unimoguri si am cumparat pe bucati, nu am dat cate unul. Le-au luat si le-au imprastiat. Pentru ca acelasi numar de utilaje, daca le tii sub forma de baterie si stii sa intervii, daca faci schema de interventie ca lumea, au o eficienta folosita impreuna. S-ar putea ca astazi, intr-un judet in care nu ninge si nu se intampla nimic, sa existe 10 utilaje care stau degeaba si nu exista un sistem de schimb", a declarat senatorul PSD, Miron Mitrea, invitat in studioul Romania TV.
Eddie Hearn, managerul lui Carl Froch, a precizat ca sunt sanse importante ca meciul cu Lucian Bute sa aiba loc la Nottingham, in data de 5 mai. "Este visul lui Carl sa dispute urmatorul meci in Marea Britanie. Cred ca-l putem aduce pe Lucian la Nottingham", a declarat Hearn.
Aflam acum cateva zile despre peripetia unei mamici care a nascut acasa, intr-un sat, cu doctorul la telefon. Aceeasi stire dansa pe burtiera si saptamana trecuta, avand ca invitata speciala o alta mama eroina. Cumva rotund, ca intr-un roman de Rebreanu, in care intamplarile incep si se termina in aceeasi cheie, acasa. Pe vremea bunicilor nostri, nasterea acasa era singura cheie cu care se descuiau intamplarile legate de viata si de moarte.
Compactul fiscal european este parte a Tratatului privind stabilitatea, coordonarea și guvernanța în cadrul Uniunii economice și monetare, tratat definitivat la sfarsitul lunii ianuarie 2012. Acest nou tratat pe care vor sa il semneze toate statele UE, cu exceptia Regatului Unit și a Republicii Cehe, vizează consolidarea disciplinei fiscale la nivel european prin introducerea unor sancțiuni aplicate într-un mod mai automat și a unei supravegheri mai stricte a statelor membre.
"Tratatul (privind guvernanta fiscala in UE - n.red.) nu este o urgenta a presedintelui. Tratatul, daca vrem sa il semnam, trebuie sa il semnam pana la 1 martie. El nu poate fi semnat fara o sustinere a partidelor parlamentare sau macar a majoritatii parlamentare. Azi s-a decis sa se semneze un protocol la nivelul partidelor parlamentare. Din ce am discutat in trecut cu partidele de opozitie, nu exista o pozitie pana acum", a afirmat presedintele Traian Basescu, la Palatul Cotroceni. Seful statului a mai adaugat ca "7 puncte din discursul domnului Ponta coincid cu programul Guvernului, iar daca si partidele constata acest lucru exista o baza reala pentru discutii privind revenirea opozitiei in Parlament."
FMI a impus Guvernului un termen scurt in care sa finalizeze procedurile de renegociere a contractelor bilaterale la Hidroelectrica, respectiv pana la 15 februarie 2012, si sa anuleze, in limitele legii, intelegerile pentru care aceste negocieri nu pot fi incheiate. Termenul de 15 februarie a fost stabilit prin scrisoarea de intentie convenita in urma ultimei misiuni de evaluare, din ianuarie-februarie, document obtinut de Mediafax.
Seful diplomatiei romane, Cristian Diaconescu, a prezentat saptamana trecuta Parlamentului prioritatile mandatului sau. Din discursul sau a lipsit relatia cu Rusia. Ce are ministrul de spus pe aceasta tema, cand se prolifeaza o schimbare la Kremlin? Autoritatile romane incep sa vorbeasca despre posibilitatea unui nou compromis referitor la aderarea la Schengen. In ce ar consta el?
Adoptarea noului plan de austeritate de catre Grecia a adus o miscare pozitiva pe pietele financiare. Prin votul de aseara din Parlamentul grec, se raspunde astfel la solicitarea celor de la UE si FMI pentru eliberarea unui nou pachet de asistenta financiara in valoare de 130 de miliarde euro, se arata in raportul Prime Transaction. Citeste atasat documentul integral
Pana acum, preferatele criticilor sunt "Barbara" de Christian Petzold si "Cesare deve morire", realizat de octogenarii frati Taviani. Daca in 12 februarie a fost premiera cu "Diaz - Non pulite questo sangue", unde Romania e coproducator minoritar, azi agendei i se alatura premiera cu filmul lui Radu Jude si prezentarea Anei Ularu in "Shooting Stars".
Recomandarile HotNews.ro pentru saptamana aceasta: Cafeneaua lui Iocan (invitat Varujan Vosganian, vicepresedinte PNL), seara de lectura Herta Muller, Zumba Master Class cu Dennis Thomsen, concurs de biliard amatori, campionat de dans sportiv, reiki, concerte Snap!, Truverii ("de dragoste si cele sfinte"), Romano ButiQ, Tapinarii, Coma (unplugged), Taxi, Directia 5, live show Gyuri Pascu.
Vezi in articol o lista cu evenimentele importante din Bucuresti, perioada 13-19 februarie.
Real Madrid s-a distantat la zece puncte de Barcelona, moment speculat din plin de Jose Mourinho. Tehnicianul "albilor" a aruncat sageti la adresa rivalului catalan imediat dupa victoria cu Levante (4-2). "Un campionat se castiga la puncte, nu la golaveraj. Degeaba bati cu 8-0", a precizat Mourinho.
Cantareata britanica Adele a fost marea castigatoare la cea de-a 54-a gala a Premiilor Grammy, unde a obtinut 6 trofee din 6 nominalizari, inclusiv la categoriile "albumul anului" ("21") si "inregistrarea anului" ("Rolling in the Deep"), anunta Reuters. Din ceremonia de decernare a Premiilor Grammy nu au lipsit nici tributurile aduse cantaretei Whitney Houston, gasita moarta sambata in camera ei de hotel.
Miliardarul american George Soros afirma ca Angela Merkel "conduce Europa in directia gresita" si si-a exprimat temerea ca se repeta greselile crizei din 1929, intr-un interviu publicat duminica pe site-ul revistei Der Spiegel, citat de AFP.
O inregistrare video filmata in seara de 13 ianuarie pe pasarela pachebotului Costa Concordia, care ii prezinta pe comandantul de bord si adjunctii sai la putin timp dupa coliziunea cu o stanca submarina in fata insulei Giglio, ar putea aduce noi elemente legate de naufragiul navei de lux, scrie AFP.
Liga Profesionista de Fotbal a anuntat, in cursul zilei de luni, ca prima etapa din 2012 a Ligii 1 la fotbal va fi amanata din cauza caderilor masive de zapada. "Se amana doar prima etapa, a doua se va juca, chiar daca ninge ca acum", a precizat Dumitru Dragomir, presedintele LFP.
Alexandra Dulgheru, cap de serie numarul doi, a castigat turneul ITF de la Cali (Columbia - dotat cu premii totale de 100.000 de dolari) dupa ce a invins-o pe Mandy Minella (Luxemburg - locul 116 in ierarhia WTA).
Tonciu stie de trei ani despre idila dintre Meme si Florin Salam, dar ii este teama sa vorbeasca. E santajata cu un filmulet XXX? Frate, frate, dar branza e pe bani. Desi este prietena ei cea mai buna, Tonciu nu prea a sustinut-o foarte mult pe Sanziana in scandalul cu...
Iulia Vantur si ieseanul Marius Scovronschi au fost impreuna si in 2010, cand blonda era separata de Moga. O consoleaza dupa fiecare despartire! Stirista de la Pro TV are o armata de curtezani, dar se pare ca, dupa incheierea relatiei cu Marius Moga, in luna iulie a anului trecut, blonda se...
O femeie a mancat doar pizza timp de 31 de ani. Te-ai plictisit sa mananci saptamanal sau chiar zilnic acelasi fel de mancare? Dar daca ai manca acelasi fel ani de-a randul? O britanica are toate sansele sa...
Tu stiai ca pe zebre nu le pisca insectele? Conform cercetatorilor, dungile care le caracterizeaza pe zebre au rolul de a tine la distanta mustele hematofage, sustin cercetatorii, in vreme ce...
Cinci lucruri benefice sanatatii pe care aveti ocazia sa le faceti iarna. Operatiile estetice, precum cele de indreptare a nasului, liposuctiile si implanturile se vindeca mai...
Robotul care "opereaza" cancerul la stomac. Revolutionar. Cercetatorii de la Spitalul Universitar National din Singapore au proiectat un robot in miniatura care poate...
Blanuri de tigru si leopard, un iac de bronz (oferit lui Nicolae Ceausescu de catre Mao Tsedong in anii '70), o pereche de porumbite din argint aurit si emailat (daruita lui Nicolae Ceausescu de catre sahul Iranului Reza Pahlavi in 1977).
VARSATOR Nu suporta constrangerea si rutina si sunt permanent in cautarea emotiilor violente. Considera ca a venit momentul sa mai schimbe cate ceva in familie sau in relatii. Sanatate – ●● Bani –●●● Dragoste –●●●
VARSATOR Esti foarte practic si stii cum sa iti sfatuiesti colegii, astfel incat sa nu cheltuiasca prea multi bani. Stii ce vrei si reusesti sa-ti rezolvi problemele, fara prea mult efort. Esti foarte responsabil si te vei descurca in orice situatie si asta nu pentru ca detii controlul, ci pentru ca iti faci treaba foarte bine. Vei avea o perioada destul de dificila din punct de vedere sentimental si vei face tot posibilul sa nu devina catastrofala. Sambata, poate te vei hotari sa pleci intr-o calatorie. Nativele sufera, intregul interval, de un fel de dor de duca si se simt "incorsetate". Zile norocoase - joi Zile fatidice - miercuri
Ce schimbari va aduce 2012. Se vor inregistra situatii de schimbare de stafeta atat la nivel politic, cat si economic. Cursul valutar va atinge niveluri surprinzatoare. Din punct de vedere meteorologic, sunt posibile aceleasi schimbari imprevizibile de temperaturi ori de nivel pluviometric (cu secete mai mult sau mai putin extinse). Predictiile pentru fiecare din cele 12 zodii va sunt oferite de catre Astrologul Hotnews.ro, Tina Rizea.
Incepand cu 23 ianuarie 2012, debuteaza Anul Dragonului de Apa, conform astrologiei chinezesti. Intreaga perioada va fi caracterizata de lipsa tolerantei si a milei exagerate. „Dragonul” este o vietate lipsita de subtilitati, dar plina de energie si vitalitate. Intotdeauna dornic de lupta, de afirmare si de a realiza ceva, se impune in orice conditii, oricat de solicitante sau stresante ar fi. „Luptele” pentru suprematie vor fi deci prezente la toate nivelurile.
Intra cu adresa de e-mail si parola contului de pe Hotnews.ro
Intra pe Hotnews.ro conectandu-te cu contul de:
După înscrierea pe site-ul HotNews.ro, poţi deschide secţiunea MyHotNews ca să completezi sau să schimbi profilul de utilizator.
Atenţie! Logarea pe site se face cu adresa de email, nu cu nickname-ul. Adresa ta de email va rămâne confidenţiala şi nu va fi niciodată dată unor terţe persoane sau instituţii.
Înainte de a te înscrie pe site te rugăm să parcurgi „termenii şi condiţiile” ataşate unui cont HotNews.ro.
Primeşti pe email, în fiecare dimineaţă, o sinteză a ştirilor din ziua precedentă
Daca doriti sa va personalizati newsletter-ul si sa primiti alerta pe mail pentru aparitia acelor articole care va intereseaza sau doriti sa va dezabonati de la newsletter intrati dupa logare pe MyHotnews.