Presedintele rus Vladimir Putin l-a ironizat pe omologul sau moldovean, Igor Dodon, in timpul unei intalniri la Sankt Petersburg, gestul sau fiind interpretat de experti drept un semn de dispret fata de liderii politici slabi, fara personalitate, chiar daca sunt apropiati de Rusia. O jurnalista l-a intrebat pe premierul indian Narendra Modi, prezent la Sankt Petersburg, daca Rusia s-a amestecat in alegerile prezindentiale din Statele Unite, moment in care Vladimir Putin, care se afla pe scena alaturi de Igor Dodon si alti lideri, a tinut sa dea el raspunsul: "Intrebati-l pe Dodon. El stie mai bine", relateaza Deschide.md.

HotNews.roFoto: Hotnews

Presedintele moldovean Igor Dodon a zambit in momentul in care a auzit raspunsul lui Putin.

Expertul politic Cristian Hrituc, fost consilier prezidential in mandatul lui Traian Basescu, a explicat pentru Deschide.md ca gestul lui Vladimir Putin tradeaza faptul ca nu ii plac liderii slabi, liderii fara personalitate, chiar daca acestia sunt apropiati de Rusia.

"In momentul in care te-ai facut pres in fata lui Putin, poti sa fii sigur ca vei fi tratat cu dispret de catre acesta. Poti sa fii prietenul Rusiei si fara a avea o atitudine de servitor, de vasal. Asta nu a inteles Dodon. A fost doar un pas de la atitudinea lui Putin de a-l tine la usa, in anticamera, 4 ore , pana la a-l lua peste picior in public. Moldovenii pot observa si ei atitudinea Rusiei si a lui Putin, nu am vazut in ultima vreme ca raporturile comerciale intre cele doua tari sa fi luat amploare, nu am vazut ajutoare venite de la Moscova, vedem insa afirmatii ale lui Putin care nu da doi bani pe liderul care ii face plecaciuni de doua ori pe zi. In politica, atunci cand nu ai demnitate, nu poti sa pretinzi liderilor sa te respecte si mai ales lui Putin care a fost crescut in spiritul autoritatii", a comentat Cristian Hrituc.

"Dodon a incercat sa minimalizeze gestul lui Putin. Probabil, in sinea lui, Dodon sufera dupa un astfel de gest. A ales la inceputul relatiei lui cu Putin sa aiba aceasta atitudine, acum nu mai poate schimba mare lucru. Din pacate, atitudinea lui aduce prejudicii Moldovei. Lipsa de respect fata de presedintele tarii poate fi interpreta ca lipsa de respect la adresa cetatenilor. Dodon a ales sa ignore vestul si s-a predat cu totul lui Putin. Mentalitatea lui Dodon este una de vasal, asa ca nu cred ca putea concepe sa ii dea o replica lui Putin", a adaugat Cristian Hrituc.