In studiourile televiziunilor din Moscova, expertii in problematica Siriei i-au inlocuit pe cei specializati in Ucraina: odata cu primele lovituri aeriene rusesti, masinaria mediatica s-a pus in miscare in incercarea de a-i convinge pe rusi, care se opun, in majoritate, acestei interventii militare, scrie AFP.

  • Potrivit unui studiu desfasurat de Levada, centru independent de sondare a opiniei publice, intre 18-21 septembrie, doar 15% dintre rusi urmareau stirile legate de Siria. 54% spuneau ca stiu despre conflict, dar nu urmareau cu atentie ce se intampla, arata site-ul Meduza.io. 10% dintre cei chestionati afirmau ca sprijina opozitia siriana, iar 36% ca il sprijina pe Assad. 39% afirmau ca nu sprijina pe nimeni in acest conflict. Pe de alta parte, doar 39% dintre rusi afirmau ca sprijina pozitia Moscovei in problema siriana si doar 12% se opuneau acesteia, in timp ce 33% declarau ca nu ii intereseaza aceasta chestiune, iar 17% refuzau sa raspunda, conform sondajului citat.

"Sapte rusi din opt sunt impotriva operatiunilor militare din Siria. Mai mult, nu inteleg sau sunt indiferenti la ce se intampla", a explicat acum, pentru AFP, Lev Gudkov, director al institutului independente Levada.

Potrivit unui sondaj recent al acestui institut, aproape 84% dintre rusi recunosc ca nu urmaresc evenimentele din Siria.

Pentru ca puterea sa inverseze tendinta si sa convinga populatia de necesitatea acestei interventii, informatia va juca un rol crucial, a explicat Gudkov.

Principalele televiziuni, majoritatea controlate de guvern, au inteles imediat si, de mai multe zile, analistii defileaza in studiouri pentru a explica de ce a trebuit sa intervina Rusia.

"Avem un aliat solid in Orientul Mijlociu. A-l abandona inseamna sa invitam teroristii sa vina la noi", a spus in emisiunea sa, foarte urmarita, Dmitri Kiselev, prezentator cunoscut pentru diatribele violente impotriva americanilor si care conduce agentia oficiala de presa Rossia Segodnia.

Biserica ortodoxa, extrem de influenta, a vorbit despre un "razboi sfant".

Scopul acestui razboi informational este sa invinga "sindromul afgan": de la invadarea Afganistanului, in 1979, urmata de un lung razboi sangeros, numerosi rusi sunt reticenti sa-si vada soldatii trimisi peste granite.

O alta dificultate de depasit: Siria se afla in afara zonei traditionale de influenta ruseasca, spre deosebire de Ucraina.

Expertii noteaza ca, pentru prima oara, Vladimir Putin a luat o decizie contrara opiniei publice si, daca soldatii rusi vor muri in numar important in afara tarii, popularitatea sa va avea de suferit.

In conditiile in care criza ucraineana pare sa se transforme incet in conflict inghetat, si pe fondul problemelor create de sanctiunile internationale, sustinerea populatiei pentru politica ruseasca s-a erodat, noteaza Levada.

"Inlocuirea Ucrainei cu Siria pe canalele de televiziuni permite atenuarea sentimentului de esec al politicii rusesti, pe care il resimte o parte a populatiei", considera Gudkov.

"Este o manevra gresita de deturnare a atentiei de la criza. De aceasta data, televiziunea nu va reusi", crede insa Vladimir Kara-Murza, specialist in presa rusa.