O agentie guvernamentala rusa le-a solicitat, luni, furnizorilor de internet sa blocheze accesul la o pagina Wikipedia, in limba rusa, deoarece continea informatii interzise despre un tip de canabis, dar site-ul a fost "deblocat" dupa ce articolul respectiv a fost editat.

Russian WikipediaFoto: ru.wikipedia.org

Odata ce solicitarea a fost facuta, organizatia care se ocupa de site-ul respectiv a avertizat ca versiunea in limba rusa a Wikipedia ar putea devenit total inaccesibila, intrucat Wikipedia foloseste un protocol protejat, ceea ce inseamna ca furnizorii nu pot bloca pagini separate ale aceluiasi site, conform Huffington Post, citat de Mediafax.

Cand presedintele Vladimir Putin s-a intors la Kremlin, in 2012, Rusia a adoptat legislatia care interzice site-urile ce contin pornografie infantila, materiale referitoare la droguri si cele care sustin sinuciderile.

Criticii lui Putin spun ca legislatia restrictioneaza libertatea online si poate duce la interzicerea mai multor tipuri de continut general, dar Guvernul rus a spus ca scopul acesteia este sa protejeze copiii de continut indecent.

Wikimedia RU, organizatia care sprijina versiunea locala a Wikipedia, a luat decizia de a se impotrivi inlaturarii articolului despre "charas", substanta realizata din rasina de plante de canabis, in urma unui avertisment al "cainelui de paza" in comunicatii, Roskomnadzor.

Dar articolul a fost editat si mutat pe o adresa web diferita, a scris agentia RBC pe site-ul sau.

"Actiunile luate de administratorii segmentului de internet rusesc al enciclopediei de a muta articolul in discutie la noul URL nu a restrictionat accesul la informatia declarata ilegala de instantele judecatoresti", a spus, intr-o declaratie pe site-ul sau, Roskomnadzor, agentia guvernamentala.

"Roskomnadzor a cerut ca furnizorii de servicii sa blocheze indexarea paginii pe versiunea rusa a site-ului Wikipedia care contine informatii interzise despre substante narcotice".

Dezvoltatorii site-ului au publicat, luni seara, un banner negru in partea de sus a paginii, cu precizarea ca site-ul ar putea fi blocat "in viitorul apropiat".

Marti, Roskomnadzor a anuntat ca a ridicat interdictia asupra Wikipedia.

Roskomnadzor a spus ca Wikipedia a tinut cont de un ordin judecatoresc si a editat articolul despre "charas".

"Articolul despre substanta narcotica charas care este, in prezent, pe Wikipedia, potrivit unei concluzii a unei agentii federale de control a drogurilor, nu incalca legislatia", se arata intr-un comunicat al Roskomnadzor.