Parlamentari francezi aflati intr-o vizita controversata in Crimeea, peninsula ucraineana anexata in 2014 de Rusia, au denuntat sanctiunile impuse de Occident Moscovei.

Jerome Lambert, vicepresedintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Adunarea Nationala franceza, a declarat joi, la Simferopol, ca se opune sanctiunilor occidentale impuse Rusiei, relateaza agentia TASS, citata de Mediafax.

"Suntem impotriva sanctiunilor care afecteaza Rusia, inclusiv Crimeea", a afirmat Labert la o intalnire cu Vladimir Konstantinov, presedintele Consiliului de Stat (Parlamentul) din Crimeea. Dialogul este singura cale eficienta de a rezolva problemele, a adaugat el.

"Adunarea Nationala a adoptat doua rapoarte privind Ucraina care condamnau agresiunea rusa. Lor nu le convine ca ma aflu aici. Dar am venit aici pentru a intelege si a obtine informatii la prima mana despre ce se intampla", a subliniat Lambert.

La randul sau, deputatul Thierry Mariani, care conduce delegatia parlamentarilor francezi in Crimeea, a denuntat sanctiunile care vizeaza Rusia.

"In timp ce Statele Unite ridica sanctiunile impuse Cubei, nu vad motive ca Europa sa mentina sanctiunile asupra Rusiei", a precizat el, dupa intalnirea cu Vladimir Konstantinov.

Mariani a afirmat ca a simtit el insusi efectul sanctiunilor la sosirea in Crimeea. "Telefoanele noastre nu functioneaza deoarece companiile europene refuza sa opereze in aceasta zona".

Deputatul francez a mai apreciat ca scenariul din regiunea ucraineana Donbas s-ar fi repetat in Crimeea, daca peninsula nu ar fi organizat referendumul privind separarea de Kiev si unirea cu Rusia.

El a adaugat ca nu regreta ca a venit in Crimeea, unde "vremea este frumoasa si nu sunt oameni in uniforme militare".

La randul sau, emisarul presedintelui rus Vladimir Putin in Crimeea, Oleg Belaventev, le-a spus parlamentarilor francezi ca statele europene refuza sa acorde vize Schengen locuitorilor din peninsula. Locuitorii din Crimeea "nu pot intra in Europa.

Este o problema locala serioasa", a subliniat Belaventev, exprimandu-si increderea ca va fi gasita o solutie.

"Este inacceptabil", a raspuns parlamentarul francez Jacques Myard. "Cand completati documentele, puteti sa treceti o adresa din Moscova si nu vor fi probleme", a glumit el.