Inginerul geotehnic Pat Corser si fizicianul Christian Kunze, ambii specializati in industria miniera, explica faptul ca proiectul minier de la Rosia Montana indeplineste toate standardele romanesti si europene, ba chiar in multe privinte are prevederi mai stricte decat cele uzuale.

Pat Corser: Barajul este sigur

Pat Corser este un inginer geotehnic specializat in industria miniera si este vicepresedinte alMontgomery Watson Harza ( MWH) Global, firma de consultanta si proiectare cu o mie de angajati. Are o experienta de aproape 40 de ani in constructii civile si proiectare tehnica in industria miniera.

Corser a explicat ca proiectul barajului iazului de decantare a fost studiat si revizuit atat de experti romani, cat si straini, iar planurile indeplinesc toate standardele. "Cred ca barajul de sterile si barajul de tratare a apei indeplinesc toate standardele internationale de operare si functionare", a declarat specialistul.

"Ba, mai mult, in cazul (considerat din punct de vedere probabilistic de 1 la 100 de milioane de ani) in care ar avea loc mai mult de doua precipitatii maxime probabile, exista o cale de a controla deversarea din baraj, pentru a nu afecta zona inconjuratoare. De altfel, standardul si practica in industria miniera prevad proiectarea doar pentru o inundatie maxima probabila, astfel ca proiectul de la Rosia Montana este singular prin proiectarea pentru doua inundatii de acest tip", a mai spus el.

Din seria conditiilor de incarcare pentru care a fost proiectat barajul, Corser a amintit si cutremurele: proiectul prevede ca barajul sa reziste unui cutremur de 8 grade pe scara Richter, fata de 5 grade, cat reprezinta maximul probabilistic pentru aceasta zona.

Kunze: Apele rosii vor disparea inainte de producerea primei uncii de aur

Spusele sale au fost confirmate si de fizicianul Christian Kunze, care lucreaza in industria miniera de 18 ani, fiind implicat in proiecte in peste 30 de tari din intreaga lume, in special din Europa, Asia Centrala si Africa de Vest. Kunze a sustinut in fata parlamentarilor punctul de vedere al AMEC, companie internationala de consultanta cu peste 30.000 de angajati, dintre care 6.000 lucreaza pentru industria miniera. Fizicianul a luat parte la diverse proiectede post-inchidere si ecologizare a zonelor miniere, iar in Romania a participat la redactarea legislatiei privind minele de uraniu si sare.

Acesta a fost implicat in realizarea statiei pilot de trapare a apelor acide e la Rosia Montana. "Inainte ca prima uncie de aur sa fie produsa, apa care iese din galeria 714, aceasta celebra galerie din care se scurg apele acide de mina, rosii, va fi tratata, iar poluarea istorica va fi eliminata inainte de producerea primei uncii de aur", a declarat Kunze.

Potrivit acestuia, Rosia Montana a adoptat o politica de reabilitare progresiva si concomitenta: haldele de sterile care nu vor mai fi necesare vor fi reabilitate inainte de inchiderea minei.

"Aceasta este o mina moderna si, in consecinta, planul de inchidere este unul modern, iar garantia financiara indeplineste toate cerintele bunelor practici internationale, legislatia europeana si legislatia romana. Intregul concept al garantiei de inchidere este sa protejeze oamenii si societatea de riscul financiar (...) Riscul financiar este luat de pe umerii Guvernului roman si de pe umerii contribuabilului roman", a adaugat fizicianul.