EurActiv.ro

Ungaria introduce "taxa pe chipsuri". Urmeaza restaurantele fast-food

de Andra Ciubotaru     HotNews.ro
Luni, 11 iulie 2011, 23:53 Actualitate | Internaţional

Mos Craciun de ciocolata
Foto: Agerpres
Alimentele nesanatoase, precum chipsurile, batoanele de ciocolata si bauturile acidulate vor fi supuse unui nou impozit in Ungaria, in conformitate cu legislatia adoptata luni, menita sa contribuie la imbunatatirea starii de sanatate a natiunii, anunta agentia Deutsche Presse.  

Poreclita initial "taxa pe hamburger", denumirea i-a fost schimbata in "taxa pe chipsuri", odata ce a devenit clar ca proiectul de lege nu este destinat produselor comercializate de catre restaurantele de tip fast-food. 

Bauturile care contin zahar, prajiturile pre-ambalate si gustarile sarate sau cu diverse arome alimentare vor fi impozitate. Spre exemplu, chipsurile vor fi impozitate cu pana la 200 de forinti, sau putin peste un dolar, pe kilogram. Acest lucru ar putea creste pretul unui pachet standard de 90 de grame cu aproximativ 10%, in septembrie, odata cu intrarea in vigoare a legii.
 
Politicienii din opozitie sunt de parere ca taxa nu merge suficient de departe, acuzand guvernulul conservator condus de catre primul-ministru Viktor Orban ca a cedat in fata grupurilor de lobby. Janos Lazar, membru al partidului de guvernamant, a declarat insa ca noi reguli referitoare la restaurantele fast-food vor fi propuse in aceasta saptamana, dupa intalnirile cu reprezentantii acestora. 

Ungurii au una dintre cele mai mici sperante de viata din Uniunea Europeana. Potrivit reprezentantilor guvernul ungar, veniturile fiscale incasate din  "taxa pe chipsuri" vor fi folosite pentru a finanta campaniile de sensibilizare cu privire la sanatatea publica.

In Romania, taxa pe fast-food a fost amanata  

In tara noastra, introducerea taxei pe fast-food a fost amananta, intrucat Ministrul Sanatatii, Cseke Attila, considera ca proiectul nu este oportun in acest moment, iar Romania nu este pregatita. Ministrul a dat exemplul Ungariei, unde premierul a anuntat introducerea unei astfel de taxe, dar nu a reusit inca sa o implementeze: "Ungaria este dovada faptului ca o astfel de taxa este greu de implementat. Nu este un proiect usor, dar dezbaterea publica a fost foarte buna, pentru ca ne-a adus in atentie o problema foarte grava, si anume cresterea obezitatii la copii. Am amanat introducerea taxei pe fast food. Nu este oportuna in acest moment. Am prezentat-o ca o idee. Este greu de implementat".


Citeste mai multe despre   






















1134 vizualizari

  • +1 (3 voturi)    
    ... (Marţi, 12 iulie 2011, 0:04)

    ... [anonim]

    deci statele incearca sa se substituie minimei inteligente necesare oricarui individ pentru supravietuire (sau parintilor lui daca este copil) ? Inchipuiti-va ce generatii vom avea in viitor cu aceste state-closca!
    • 0 (0 voturi)    
      buna dimineata! (Marţi, 12 iulie 2011, 2:24)

      stupidu [utilizator] i-a raspuns lui ...

      cind statul a bagat accize pe tigari si alcool nimeni n-a zis nimic :) te trezesti acum cind o sa puna taxe pe chipsuri, altii o sa se trezeasca numai atunci cind o sa li se dea mincare cu portia :))
  • 0 (2 voturi)    
    Alimentatie rationala (Marţi, 12 iulie 2011, 0:18)

    V.R. [utilizator]

    Foarte bine, Statul este cel ce trebuie sa decida ce bagi in tine si ce nu! La dracu' cu gusturile si placerile individuale si cu libertatea de a alege, Statul stie ce e mai bine pentru fiecare cetatean, chiar si decat el insusi!

    Dar pentru pentru ca statul decide ce baga fiecare in el, consider ca ar trebui sa primeasca inapoi si produsul rezultant!
    • -2 (2 voturi)    
      usurel (Marţi, 12 iulie 2011, 1:43)

      srpc [utilizator] i-a raspuns lui V.R.

      bagi in tine chestii nesanatoase, te betegesti si apoi, culmea, tot la statul cel detestat apelezi sa te trateze, pe banii altora (fiindca tu nu contribui in nici un caz suficient pt. sumele cheltuite la tratarea unui cancer, diabet samd); ca atare, ungurii bine fac ce fac.
      • 0 (0 voturi)    
        Gresesti (Marţi, 12 iulie 2011, 4:50)

        V.R. [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        Dar cine esti tu sau statul sa-mi dictezi ce-i sanatos si ce nu, fara sa-mi prezinti dovezi de necontestat? Stiai ca multi "nutritionisti" sustin o dieta cu cat mai putine grasimi, desi acest tip de hrana este unul pe care oamenii l-au consumat timp de 100.000 de ani, fiind deci adaptati la el (fiindca selectia naturala i-a "curatat" deja pe restul).

        Pana la urma, vom ajunge la totalitarism nutritional, iar statul ne va obliga sa mancam nesanatos. Fiindca cei care-l conduc sunt analfabeti!

        Iar ideea cu taxele nu tine. Sistemul de sanatate poate fi si unul privat, unde fiecare plateste cat consuma. Si ar fi mult mai bine asa, decat dezastrul actual din spitale, unde oricum se moare pe capete daca n-ai bani de spaga. Macar prin privatizarea sanatatii s-ar scoate la lumina situatia reala - dar nicio sansa de vreun Funeriu pe la sanatate, din pacate...
      • +1 (1 vot)    
        Pe cand interzicerea schiatului si alpinismului? (Marţi, 12 iulie 2011, 4:54)

        V.R. [utilizator] i-a raspuns lui srpc

        Cei ce se accidenteaza la schi sau cad in prapastie trebuie sa fie tratati pe banii altora. Sa interzicem schiatul si alpinismul, ca de altfel si drumetiile montane - ca e ingusta poteca uneori si multi oameni au cazut deja in prapastii!
  • -1 (1 vot)    
    da (Marţi, 12 iulie 2011, 2:04)

    Pedepsitorul [anonim]

    Da, statul trebuie sa se substituie consumatorului idiot atunci cand acesta face alegeri gresite. Pentru ca tot statul este acela ce suporta cheltuielile de spitalizare ale acelora ce fac alegeri gresit. Junk foodul e toxic, la fel si alcoolul si tigarile. Statul are dreptul sa mareasca taxele pe produsele ce evident vor provoca o presiune pe bugetul destinat sanatatii. Acum ati inteles?
    • +3 (3 voturi)    
      hmmm (Marţi, 12 iulie 2011, 3:31)

      ampersand [utilizator] i-a raspuns lui Pedepsitorul

      În condiţiile în care - cel puţin la noi - fumătorii, alcoolicii, mâncătorii de fast-food şi alţi vicioşi ar duce-o-n spital ca-n sânul lui Avraam în timp ce cei bolnavi raţional ar sta claie peste grămadă-n garajul din curtea din spate a spitalului, aş fi de acord cu tine, însă în condiţiile în care serviciile medicale sunt deplorabile pentru toată lumea, măsuri de genul celei de faţă nu sunt decât nişte taxe-n plus pentru scopuri şi destinaţii obscure.
    • +1 (1 vot)    
      nu (Marţi, 12 iulie 2011, 3:47)

      paraipan [utilizator] i-a raspuns lui Pedepsitorul

      Statul ala de care vorbesti tu incepe sa-si dea masura incompetentei in clipa in care se uita ce baga contribuabilii in gura si vine cu taxe una mai aberanta decat alta.
  • +1 (1 vot)    
    INCREDIBIL (Marţi, 12 iulie 2011, 2:27)

    Sonic [anonim]

    Cred ca trebuie sa ne sinucidem , sa nu mai traim intr-o lume atat de aberanta. Democratie , mancam ce vor ei :)) Aoleo , mizerabil MURDAR :)
  • +1 (1 vot)    
    unguri (Marţi, 12 iulie 2011, 2:55)

    garson [anonim]

    am crezut la un moment dat ca ungurii astia sunt mai isteti si mai civilizati decat noi.
    se vede treaba ca m-am inselat.


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Eternele scuze la volan
Pietro este oprit de un agent de circulatie pentru viteza excesiva. - Dar bine, domnule politist, nu mergeam nici cu 60 km la ora, nici cu 50, nici cu 40, nici...- Atentie...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri