Guvernul olandez a anuntat ca va investi in invatamantul superior cate 442 de milioane de dolari anual, pana in 2015. Programele universitare vor fi eficientizate, pentru a-i pregati pe studenti mai bine pentru piata locurilor de munca, informeazaNY Times.

"Triunghiul de cercetare, educatie si antreprenoriat este baza prosperitatii noastre", a anuntat Halbe Zijlstra, secretar de stat al invatamantului superior.

Noile masuri includ norme pentru combaterea absenteismului si cresterea taxei de scolarizare pentru acei studenti care nu termina facultatile la timp.

Daca primii patru ani de studii costa 2.400 de dolari fiecare, cei suplimentari vor costa 6.700 de dolari, potrivit unui purtator de cuvant al Ministerului Educatiei. Reglementari similare se vor aplica si in cazul studentilor masteranzi.

De asemenea, inainte de inscrierea la facultati, studentii vor avea dreptul sa participe la sesiuni de pregatire organizate de catre acestea.

Schimbarile anuntate vor intra in vigoare pana in anul 2015 si vor scoate din vistieria guvernului olandez cate 442 de milioane de dolari anual.