Ministerul american al Justitiei a recunoscut, vineri, ca Statele Unite au "gresit" cand au dispus inchiderea in lagare a peste 100.000 de japonezi, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, anunta AFP.

"In urma atacului de la Pearl Harbor, Statele Unite au stramutat si au inchis in lagare peste 100.000 de mii de persoane de origine japoneza, cele mai multe dintre acestea avand cetatenie americana. Reprezentantul guvernului in fata Curtii Supreme a fost in mare masura responsabil pentru aceasta actiune", a declarat Neal Katyal, inalt functionar al Ministerului american de Justitie, pe site-ul institutiei.

La scurt timp dupa atacul de la Pearl Harbor, din decembrie 1941, presedintele american Franklin Roosevelt a semnat un decret care autoriza retinerea a zeci de mii de persoane de origine japoneza. Acestea au fost trimise in lagare situate in desert si in regiunile neprimitoare ale tarii, unde au ramas timp de trei ani si jumatate.

Intr-un raport militar din anul 1942 se arata faptul ca doar o mica parte dintre cetatenii americani de origine japoneza ar fi putut reprezenta o amenintare la adresa securitatii nationale a Statelor Unite si ca cei mai multi dintre acestia erau deja incarcerati, la acea vreme.

Cu toate acestea, in anul 1944, reprezentantii Curtii Supreme de Justitie au afirmat ca le este "imposibil" sa faca diferenta intre japonezii care reprezentau o amenintare si cei inofensivi si au confirmat trimiterea acestora in lagare.

"Justitia americana si-a revizuit decizia dupa aproape o jumatate de secol", a mai spus Neal Katyal.

In anul 1988, guvernul Statelor Unite si-a cerut scuze in mod oficial si a oferit compensatii comunitatii japoneze.