Libia: Ministrul petrolului "ar fi dezertat"

de Andra Ciubotaru     HotNews.ro
Miercuri, 18 mai 2011, 22:58 Actualitate | Internaţional

Shukri Ghanem
Foto: Reuters
Shukri Ghanem, Ministrul libian al Petrolului si un apropiat de-al colonelului Muammar Gaddafi, a trecut granita in Tunisia, potrivit oficialilor guvernului tunisian, citati de publicatia britanica The Telegraph. Purtatorul de cuvant al regimului libian a confirmat faptul ca inaltul oficial nu poate fi contactat.

Shukri Ghanem, Ministru al Petrolului, sef al companiei petroliere de stat, fost prim-ministru libian si apropiat de-al lui Muammar Gaddafi, ar fi fugit din Libia impreuna cu familia sa, trecand granita in Tunisia, la sfarsitul saptamanii trecute, potrivit oficialilor tunisieni.

Un purtator de cuvant al Ministerului de Interne tunisian, Neij Zairi, a confirmat faptul ca Ghanem a intrat in Tunisia sambata, impreuna cu familia sa, pentru o vizita personala, informeaza Washington Post.

Ministrul Petrolului si al Finantelor in Consiliul rebelilor libieni, Ali Tarhouni, a declarat ca detine informatii potrivit carora Ghanem si-ar fi parasit functia. Shukri Ghanem a fost vazut marti intr-un hotel din orasul tunisian Djerba, pe care l-a parasit insa ulterior, pentru o destinatie necunoscuta.

Purtatorul de cuvant al regimului libian, Moussa Ibrahim, a confirmat ca guvernul libian nu a reusit inca sa ia legatura cu Ghanem. "Daca intr-adevar a dezertat, este treaba lui, nu este o mare problema pentru noi", a declarat Ibrahim.

Ziarele arabe sustin ca fiul cel mare al lui Gaddafi, Muhammed Muammar Gaddafi, ar fi parasit si el tara, pentru "tratamente medicale" in Tunisia, impreuna cu alti inalti oficiali, inclusiv seful agentiei vamale si reprezentantul libian in cadrul Ligii Arabe.

Shukri Ghanem l-a insotit pe fostul ministru de externe libian, Moussa Koussa, in vizita pe care acesta a efectuat-o in luna martie in Tunisia. O zi mai tarziu, Koussa a fugit in Marea Britanie, unde se afla si acum.

Diplomatii britanici contactati de catre The Telegraph au declarat ca nu au nicio informatie clara referitoare la Ghanem, dar ca este "foarte posibil" ca acesta sa calatoreasca in Marea Britanie in perioada urmatoare, intrucat ar avea rude in randul diasporei libiene de la Londra.

Shukri Ghanem ar putea fi o sursa de informatii importante despre starea actuala a conducerii de la Tripoli.

Zeci de inalti oficiali de-ai lui Gaddafi au "dezertat" pana in acest moment, printre care: Ministrul de Interne, Abdel-Fatah Younes al-Obeidi, Ministrul de Externe, Moussa Koussa, Ali el-Abdussalam Treki - un fost Ministru de Externe si ambasador atasat la ONU, care a lucrat indeaproape cu colonelul Gaddafi timp de zece ani, si fostul Ministru al Justitiei, Mustafa Abdul-Jalil, care este acum seful Consiliului National de Tranzitie al rebelilor libieni.


Citeste mai multe despre   






















490 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri