Regimul Gaddafi le cere rebelilor care controleaza orasul Misrata sa renunte la lupta in schimbul unei amnistii, potrivit purtatorului de cuvant al guvernului libian, citat de AFP.

In cadrul unei conferinte de presa sustinute, vineri, la Tripoli, Ibrahim Moussa, purtatorul de cuvant al guvernului libian, a invitat toate gruparile armate rebele din Misrata sa renunte la violente in schimbul unei amnistii. Moussa a afirmat ca oferta este valabila pana marti, 3 mai, promitandu-le combatantilor ca li se va permite sa paraseasca orasul, daca se predau.

Oficialul a confirmat atacurile asupra navelor care intra in Portul Misrata, anuntate mai devreme de catre televiziunea libiana de stat. De asemenea, el a raspuns acuzatiilor emise de catre autoritatile tunisiene, care au denuntat, joi, o "violare a integritatii teritoriale a Tunisiei" de catre Libia, in urma ciocnirilor dintre fortele loiale colonelului Muammar Gaddafi si insurgenti la punctul de frontiera Dehiba: "bandele inarmate incearca sa semene discordie intre Tunisia si Libia, pentru a crea o criza umanitara in regiune si a justifica interventia NATO".

Luptele continua in Misrata, desi regimul libian a afirmat ca fortele sale armate si-au suspendat operatiunile impotriva rebelilor. Purtatorul de cuvant al rebelilor libieni, Gemal Salem, a declarat ca fortele pro-Gaddafi au parasit orasul. Ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Khaled Kaim, il contrazice insa, explicand ca armata libiana "nu a parasit orasul, ci doar si-a suspendat operatiunile".

Orasul Misrata s-a aflat sub asediul fortelor loialiste timp de aproape doua luni. Luptele au dus la moartea a cel putin 1.000 de persoane si ranirea a 3.000, au precizat sursele medicale din oras, potrivit AFP.