Barack Obama: "Blocarea activitatii Guvernului Federal ar dauna economiei"

de Andra Ciubotaru     HotNews.ro
Miercuri, 6 aprilie 2011, 23:49 Actualitate | Internaţional

Presedintele Statelor Unite ale Americii, Barack Obama, a avertizat miercuri ca o inchidere a Guvernului Federal ar dauna economiei, care da semne de redresare, si le-a cerut democratilor si republicanilor sa ajunga la un acord in ceea ce priveste bugetul. Daca Congresul american nu va reusi sa adopte un buget pana vineri, activitatea Guvernului Federal va fi blocata, informeaza Reuters.

Obama, care a vorbit la un eveniment din Pennsylvania, le-a cerut democratilor si republicanilor sa ajunga la un compromis in lupta asupra bugetului, pentru a obtine un acord si a evita inchiderea Guvernului Federal. Obama a mai declarat ca ar fi dispus sa simplifice codul fiscal al Statelor Unite ale Americii, atat pentru persoanele fizice, cat si pentru companii, cu scopul de a face impozitele mai echitabile: "Taxele pe care le platiti n-ar trebui sa depinda de cat de bun este avocatul sau contabilul vostru".

In cazul in care Congresul american nu va reusi sa adopte un buget pana vineri, Guvernul Federal se va inchide.

Daca se va bloca Guvernul Federal, se vor opri toate activitatile care tin de acesta, cu urmatoarele exceptii: securitatea nationala, serviciile medicale de urgenta, controlul traficului aerian, Garda Nationala si Comandamentele pentru situatii de urgenta si dezastre naturale, misiunile militare, productia de energie electrica, punctele vamale, serviciile de emigrare din aeroporturi si inchisorile. Nu se vor mai emite pasapoarte si nu se vor mai procesa aplicatiile pentru viza SUA. Angajatii guvernamentali nu vor mai fi platiti pe perioada blocajului, urmand ca acestia sa isi primeasca salariile retroactiv. Angajatilor nu li se va permite sa lucreze pentru alti angajatori sau in alte domenii, in caz contrar riscand amenzi de pana la 5.000 de dolari si pana la 2 ani de inchisoare. Parcurile nationale, rezervatiile naturale, monumentele si muzeele din Washington D.C. vor fi inchise.

Intre anii 1977 si 1980 au existat sase inchideri ale Guvernului Federal, care au durat intre 8 si 17 zile. Inca noua blocaje au existat intre anii 1990 si 1995, insa niciunul nu a durat mai mult de 3 zile. In timpul blocarii activitatii Guvernului Federal din 1995-1996, specialistii au estimat pierderi de 1,25 de miliarde de dolari.

Ultima inchidere a Guvernului Federal a avut loc in timpul administratiei Clinton, cand, initial, au fost disponibilizati 800.000 de bugetari, iar apoi inca 284.000 de angajati federali. Tot atunci, centrul de cercetare si cel de medicina si prevenirea bolilor au fost oprite, peste 30.000 de cereri de viza au fost blocate in fiecare zi si peste 200.000 de aplicatii pentru eliberarea pasapoartelor au fost amanate.

Momentan nu se cunoaste cati angajati guvernamentali vor fi trimisi acasa, in cazul blocarii activitatii Guvernului Federal.


Citeste mai multe despre   





















482 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...


Life
Bancul zilei: Din dragoste pentru alesii nostri
Vecinul meu mi-a batut la usa disperat: - Vecine, pot sa folosesc telefonul tau? Un deputat a fost calcat de o masina pe trecerea de pietoni si sangereaza abundent...
citeste mai multe articole din LIFE

Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri