Arheologii din Bulgaria au descoperit in timpul sapaturilor din orasul Sozopol un vas antic grecesc decorat cu o scena erotica. Sapaturile incepute in octombrie 2011 vizeaza unul dintre cele mai mari orase grecesti de pe coasta Marii Negre, cat si o manastire, scrie Novinite.

Directorul Muzeului National de Istorie din Bulgaria, Bojidar Dimitrov, a descris decoratiile prezente pe vasul care dateaza din secolele VII-VI i.Hr. ca scene de sex in grup.

"Acest vas, care din pacate a fost descoperit in mai multe fragmente, prezinta o scena erotica puternica, infatisand mai multi baieti si fete facand sex intr-un mod neortodox. Aceste scene sunt relativ rare. Din mii de vase antice descoperite in Bulgaria, nici unul nu prezenta o astfel de scena", a anuntat Dimitrov.

Muzeul National de Istorie din Bulgaria nu a prezentat inca fotografii ale descoperirii de la Sozopol.