Premierul Victor Ponta a vorbit la B1TV despre referendumul privind suspendarea lui Traian Basescu, relatia cu Uniunea Europeana si prezenta la Consiliul European, pe langa problemele cu care se confrunta politica actuala. Prim-ministrul declarase anterior ca isi va asuma intreaga responsabilitate ca raspunsurile si obligatiile fata de Uniunea Europeana sa fie puse in practica, dupa publicarea raportului Mecanismului de Cooperare si Verificare pentru Romania si Bulgaria.

Victor Ponta a facut un apel catre ministri la inceputul sedintei de Guvern de miercuri sustinand ca sunt persoane care vor spune ca in raportul pe justitie sunt "numai ultimele trei saptamani din viata Romaniei". "Tot ce e rau si din 2008 si din 2009 si din 2010 si din 2011 propaganda lor va spune ca e din cauza noastra. Va rog pe toti sa demontati aceasta propaganda fascista, ca doar fascistii si comunistii rescriau istoria de fiecare data", a adaugat Ponta. Acesta le-a mai cerut ministrilor sa nu faca niciun comentariu legat de justitie. In ciuda acestei solicitari, Ponta a comentat, facand referire la audierea de catre DNA a managerul Spitalului Floreasca, ca exista medici audiati doar "pentru faptul ca sunt medici si ca salveaza vieti".

Principalele declaratii ale premierului

  • "Daca nu se valideaza referendumul, dar 90% din votanti il vor schimbat pe presedinte, abia atunci e o situatie imposibila. Daca Basescu va castiga referendumul, vom respecta decizia. Basescu se va intoarce la Cotroceni", a anuntat Victor Ponta.
  • Eu am inceput acest proiect politic alaturi de Crin Antonescu si il voi duce la bun sfarsit alaturi de Crin Antonescu. Crin Antonescu va fi presedintele Romaniei. Nu poti sa le spui romanilor dati-l jos pe Basescu, ca om vedea noi pe urma. Nu, noi USL il sustinem pe Crin Antonescu la presedintie. Bag mana in foc ca dupa alegeri voi fi desemnat premier de Antonescu. Daca ma voi certa cu Antonescu, ii dau domnului Cristoiu un stilou de la Consiliul European.
  • Dupa 29 iulie sper si imi doresc ca Basescu si oamenii din PDL sa nu se mai planga la Inalta Poarta. Sincer, nu cred ca voi putea coabita dupa 29 iulie cu Traian Basescu la Cotroceni. Noi o sa adoptam legi, el nu o sa le publice.Eu o sa raman premier atata timp cat nu exista un vot impotriva mea in Parlament.
  • Nu mai cred de foarte mult timp in sinceritatea lui Traian Basescu. Am avut ocazia in 2008 sa constat ca e cea mai mare greseala ca om politic sa ai incredere in domnul Basescu. Nici cand m-a desemnat ca premier n-am crezut, am considerat ca e o capcana. Am vorbit atunci cu Crin Antonescu si am considerat ca nu putem sa dam inapoi, fara sa fim acuzati ca doar strigam in opozitie, dar nu vrem sa guvernam. Am venit si am luat niste decizii bune, iar rezultatul s-a vazut la alegerile locale, iar in noiembrie cred ca alegerile vor da o majoritate absoluta USL-ului.
  • Insistenta Statelor Unite si a Uniunii Europene ca referendumul sa fie validat doar daca la vot se prezinta majoritatea cetatenilor cred ca este maximul de ajutor pe care au putut sa i-l dea lui Traian Basescu.

Despre MCV:

"Justitia din Romania arata cu adevarat asa cum este trecut in raport - o justitie si un sistem anticoruptie care timp de patru ani, 11 luni si o saptamana s-a aflat pana la urma intr-o stare de care responsabil trebuie sa fie presedintele Traian Basescu. Si lucrurile bune trebuie retinut, si lucrurile rele...Am actionat cu buna credinta si cu hotarare de a raspunde pozitiv la toate ingrijorarile legitime exprimate de presedintele Barroso", a concluzionat premierul Victor Ponta.

Despre plagiat:

"Avand in vedere ca astazi comisia la care eu am fost chemat a deliberat si maine va da publica decizia, nu doresc sa mai comentez acuzatiile de plagiat, consider doar ca a fost instrumental acest scandal pe motive politice. Am convingerea 100% ca domnul Basescu a dat drumul la acest atac".

Despre Adrian Nastase:

"Nu am tinut legatura cu familia lui Adrian Nastase pentru ca nu am vrut sa se speculeze politic. Telefoanele mele sunt ascultate si n-am vrut sa fac rau nimanui. Dar eu nu mi-am schimbat parerea despre el. Nu am vrut sa dau nici un fel de ocazie propagandei lui Traian Basescu pe acest subiect".