Zona de sud a municipiului Moinesti a fost zguduita in noaptea de sambata spre duminica de o puternica explozie care a avut loc la Statia de dezbenzinare a SC PETRO SERVICE Moinesti. Era ora 2 si 22, cand operatorul de serviciu, Costel Zaharia, a iesit din Statie, trecand pe langa atelierul de reparatii si indreptandu-se catre gardianul care se afla la poarta.

In acel moment, s-a produs deflagratia. „Eram de serviciu si m-am dus sa iau niste apa de la gardian. Mergeam asa pasiv si deodata, m-am trezit in spital. Nu mai tin minte nici in ce loc eram, nu stiu de unde a pornit explozia. Atata stiu, ca veneam din statie. Nu-mi aduc aminte de nimic. M-am trezit pe patul spitalului“, declara Costel Zaharia.

Medicul Adrian Cotarlet, directorul Spitalului Municipal din Moinesti, este rezervat in declaratii. „Victima a fost internata in stare de soc traumatic, prezentand o fractura deschisa de gamba stanga, multiple zone de arsura, un traumatism cranio cerebral acut deschis cu plaga parietala stanga si multiple contuzii la nivelul toracelui si membrelor superioare.

La aceasta ora se afla intr-o stare critica, sub tratament de reechilibrare, prognosticul fiind destul de rezervat in acest moment“. Costel Zaharia are 35 de ani, este casatorit si are doi copii, un baiat de 8 ani si o fata de doi. Locuieste in satul Ludas, comuna Balcani. Lucreaza in petrol din 1987, la Statia de dezbenzinare fiind din anul 2000.

Mai ceva ca dupa cutremur

La intrarea in statia de dezbenzinare de pe strada Schelei, din Moinesti, duminica dimineata se adunase multa lume. Vreo 15 autoturisme, o masina de pompieri si multi muncitori. Multi isi dadeau cu parerea, putini cercetau cauzele exploziei. Cand au zarit apropiindu-se masina noastra, sefii au disparut printre daramaturi.

Ce mai ramasese din porti a fost ferecat cu lanturi. Ne-a fost refuzat accesul la minime informatii. Ni s-a spus sa asteptam pana vine comisia de la Bucuresti! Pana la acea ora inca nu se stiau cauzele care au provocat explozia ce putea sa transforme statia in scrum. Acoperisul atelierului de reparatii se afla pe pamant, zidurile fiind spulberate la cativa zeci de metri departare.

Un atelier in care se reparau manometrele a fost mutat cu vreo zece metri. Un rest din salopeta lui Zaharia atarna arsa pe o bucata de zid. Lemne arse, fum si scrum. Daca flacarile ar fi ajuns la rezervoare, s-ar fi putut intampla o tragedie. Sau daca explozia ar fi avut loc ziua.

Incendiul a fost stins de pompierii militari din Moinesti si cei ai PETRO SERVICE, lupta cu flacarile durand vreo doua ore, sapte autospeciale fiind deplasate la fata locului. Ancheta pentru descoperirea cauzelor exploziei continua.