Cea mai mare inselatorie in care e implicat numele CEC de la scandalul FNI incoace a izbucnit in Baia Mare! Cutremurul care a zguduit Sucursala CEC din municipiu a fost generat de economista Simona Mihalache. Angajata CEC-ului a inselat zeci de persoane, cu sume considerabile de bani. Sumele escrocate oscileaza, in functie de sursa, intre 15 si 25 de miliarde de lei.

Fara a comenta, precizam ca unii pagubiti au declarat ca Amelia Chiuzbaian, directorul CEC Baia Mare, cunostea situatia!

Escrocheria care a inghitit economiile unor importanti oameni din Maramures a tarat numele CEC intr-un scandal fara precedent in ultimii ani. Pagubitii sustin ca titulatura si o parte din logistica institutiei de Stat erau folosite de escroci pentru argumentarea credibilitatii "afacerii". In fapt, este vorba despre o poveste cu tepari si camatari.

Incredibil este ca unele "contracte de imprumut" se semnau in biroul Ameliei Chiuzbaian, directorului CEC Baia Mare, in lipsa acesteia, conform declaratiilor unor pagubiti. Simona Mihalache, economista angajata la CEC Baia Mare, imprumuta bani in schimbul unor promisiuni de dobanzi fabuloase (chiar 120 %!).

Printre cei care si-au incercat norocul in aceasta "afacere" se numara oameni de afaceri, cel putin un ofiter de informatii de la SRI, persoane din administatia judeteana, angajati ai CEC, prieteni, rude si cunostinte ai acestora. In cursul saptamanii trecute, cand scandalul a luat amploare, Mihalache a "sters-o" la Buzau.

Zile negre la CEC

Marti, 2 martie 2004, pe la orele amiezii. O persoana (o vom numi in continuare C.D., de altfel vom pastra anonimatul tuturor celor care ne-au dat declaratii referitoare la caz, folosind doar initiale, din cauza reputatiei si a intentiei de a o actiona in judecata pe Mihalache) s-a prezentat la sediul Sucursalei CEC Baia Mare, insistand sa discute cu Amelia Chiuzbaian, director al institutiei.

I se comunica faptul ca directorul "e pe teren" si e imposibil de gasit. C.D. insista si obtine numarul de mobil al lui Chiuzbaian, careia ii telefoneaza comunicandu-i ca doreste sa discute despre Simona Mihalache. Directoarea Chiuzbaian accepta si, desi afirma ca e la Sighetu Marmatiei, ii telefoneaza lui C.D. peste o ora, spunand ca a ajuns la birou.

In jurul orei 14, in biroul de la CEC al Ameliei Chiuzbaian au intrat C.D. si L.O., care i-au spus directorului CEC ca Simona Mihalache, angajata a institutiei pe postul de economist, i-a escrocat cu 1.800, respectiv 12.400 euro. Cei doi i-au comunicat directoarei Chiuzbaian ca i-au dat lui Mihalache banii cu titlu de imprumut, pe o perioada de o luna, dar nu i-au mai vazut niciodata.

Ei au afirmat ca, pentru a le castiga increderea, Mihalache vehicula des functia sa in cadrul CEC, afirmand si ca directorul institutiei nu e strain de afacere. In toiul discutiilor a aparut un al treilea pagubit, care a confirmat spusele celor doi.

Chiuzbaian si-a convocat staff-ul pentru a comenta situatia, timp in care cele trei persoane au redactat plangeri, depuse pe adresa institutiei, referitoare la comportamentul angajatei CEC. Dupa plecarea celor trei, in jurul orei 18, conducerea CEC a hotarat desfacerea contractului de munca al Simonei Mihalache.

Joi, 4 martie 2004, la cateva zeci de ore de la "dezicerea" de economista Mihalache, Ileana Talpos, angajata CEC, si-a dat demisia din functia detinuta (informatia fiind confirmata de unul din pagubiti, care a asistat la o discutie a politistilor care ancheteaza cazul). Talpos este una din persoanele care i-au dat bani lui Mihalache.

Pentru a intelege "afacerea" penala, in care au fost amestecati unii angajati ai CEC (si a altor persoane importante din institutiile publice dupa cum s-a dovedit ulterior), trebuie sa privim problema in retrospectiva.

Cand si cum a inceput

In urma cu trei ani, Simona Mihalache a inceput sa imprumute de la diversi prieteni de familie sume importante de bani. Motivatiile erau dintre cele mai diverse: o afacere personala cu produse textile, afaceri cu faina etc. Pentru a-i atrage cu sume importante in "afacere", le promitea dobanzi fabuloase (de la 50% dupa o luna, pana la 120%).

In prima faza, Mihalache a reusit sa restituie o parte din datorii, racoland noi clienti, dar firul afaceri s-a rupt in cursul anului 2003. Datoriile acumulate au depasit cu mult posibilitatile de rambursare a imprumuturilor plus dobanda promisa. Mihalache semna chitante de mana cu cei care-i imprumutau bani.

In cazul altora, nici nu s-a pus problema dobanzilor, fiind suficient sugerarea! Pentru ca, uneori, Mihalache poza intr-o femeie aflata intr-o situatie financiara disperata.

Potrivit unor informatii de la victimele escroacei, imposibil de verificat oficial, economista-camatar racola patroni de firme carora le rezolva credite de sute de milioane de lei! "Mihalache mi-a povestit ca a fost cu sotul la directoare si i-a povestit de problemele financiare, iar aceasta i-a spus sa faca rost de o balanta a unei firme cu un profit cat de mic si ii rezolva un credit de pana

la 500 de milioane", ne-a declarat unul dintre pagubiti. La sfarsitul anului trecut, Mihalache a fost data in judecata de doi dintre pagubiti (Sava si Babiciu). Primul a reusit sa castige in instanta 550 de milioane, respectiv unul din cele doua apartamente pe care le detine Mihalache. Procesul lui Babiciu s-a desfasurat zilele trecute.

Acesta solicita 970 de milioane, respectiv un alt apartament. Pe apartamentul familiei Mihalache aflat pe Aleea Aurora s-a pus sechestru asigurator.

Filierele escrocheriei

Interesant este modul de operare al escroacei si maniera de a capta increderea oamenilor. Afisa in prim plan pozitia sa in cadrul CEC (secretara a directoarei CEC Amelia Chiuzbaian pana in toamna anului trecut, cand a fost promovata in functia de economist), fapt care ii oferea credibilitate.

Unii pagubiti afirma ca Mihalache mentiona diverse nume de firme cu care colaboreaza (din Baia Mare, Sighet, Oradea) si sustinea ca are cateva TIR-uri. Din explicatiile pagubitilor, afacerile lui Mihalache s-ar lega de comertul cu haine, in care erau implicate "persoane sus-puse din oras", care o ajutau ca "Vama sa fie rezolvata"! O alta varianta de afacere era cu faina.

Alte declaratiile pe care le-am primit sustin ca Mihalache avea acces la anumite conturi ale CEC, din care castiga sume importante de bani la depuneri pe termen scurt. Iata ce declara cateva din victime. "In 20 ianuarie 2004, am intrat in legatura cu Simona Mihalache, printr-o cunostinta care a dat si ea bani. I-am dat 3.000 euro pentru o afacere pe care o are in Sighetu Marmatiei cu haine.

A profitat de functia ei de economist in cadrul Sucursalei CEC Baia Mare. Contractele le-a facut in biroul directoarei sucursalei (!?!?), pentru a da mai multa credibilitate afacerii. Apoi, i-am mai dat 2.000 euro, asigurandu-ma ca este o persoana de incredere si ca face afaceri profitabile, promitand dobanda foarte mare.

Increderea mea a fost dublata de functia pe care o avea si de declaratia ei ca in afacere este implicata si doamna director a Sucursalei CEC Baia Mare. In final, i-am dat inca 7.400 euro. In total a primit 12.400 euro, pe un termen de cel mult o luna. A mai zis ca in afacere sunt implicati oameni importanti, ca ea lucra la usa directorului Sucursalei CEC.

Ma contacta zilnic, cerandu-mi si mai multi bani (sustinea ca un transport valora 11.000 euro). Spunea ca si doamna director stia de afacerile ei. Zilnic ma suna, spunand ca ea si doamna director sunt in drum spre Sighet, pentru a recupera banii din afacere.

Apoi am aflat ca se ocupa cu inselaciune si escrocherii" – fragmente din plangerile penale formulate de trei dintre inselati si depuse la Parchetul de pe langa Judecatoria Baia Mare, la mijlocul saptamanii trecute, dupa ce Simona Mihalache a fost chemata la biroul unui executor judecatoresc, pentru concilierea cu trei dintre escrocati, dar a refuzat.

Faptele Simonei Mihalache nu au ramas fara ecou. Contractul ei de munca a incetat (asa sustine directorul Amelia Chiuzbaian), prin decizia conducerii CEC. Dar nu numai directorul este amintit in aceasta afacere murdara, ci si cativa dintre angajatii CEC. Mai multi colegi de munca de-ai Simonei i-au dat acesteia sume consistente de bani.

Pentru a nu avea soarta Simonei, Ileana Talpos si-a dat demisia dupa doua zile. Am stat de vorba cu multe persoane care i-au oferit bani lui Mihalache, dar nici una nu a putut spune cu precizie care era destinatia banilor.

Replica lui Chiuzbaian

Miercuri, 3 martie, ne-am prezentat in biroul directorului CEC, pentru a cere explicatii in legatura cu acest caz. Chiuzbaian a refuzat sa comenteze prea mult situatia exploziva din CEC. "Simona Mihalache a fost angajata ca economist al Sucursalei CEC Baia Mare, in cadrul Biroului de Asistenta Retea. De ieri, nu mai lucreaza la noi.

Au venit trei clienti - cine urca la noi e client -, care au prezentat probe concludente, in urma carora, comitetul de conducere a hotarat desfacerea contractului de munca. Nu comentez mai mult. Pana ieri nu am stiut nimic de problemele ei (cei trei pagubiti care depusesera plangeri in ziua anterioara, declara ca Amelia Chiuzbaian a spus ca stia de problema, dar nimic concret, n.red.

)", a declarat Chiuzbaian, folosind cuvinte dure la adresa GAZETEI, a presei in general, amenintandu-ne ca daca vom scrie de ea ne va da in judecata si "se va ocupa de noi la modul serios", asa cum nu a mai facut nimeni. Probabil se gandea ca vom fi impresionati de pozitia sotului (angajat al SRI) si a unchiului Gavril Chiuzbaian, fost ministru al justitiei inainte de 1996.

Incepand cu ziua urmatoare, nu a mai fost de acord sa ne primeasca, invocand sedinte de conducere, la doua minute dupa ce primise pe cineva in audienta.

IJP Maramures s-a sesizat

In tot acest complex de declaratii, am surprins cateva inadvertente. Chiuzbaian afirma ca lui Mihalache i s-a desfacut contractul de munca, desi ea se afla in concediu de cateva zile. Or, nici un contract de munca nu poate inceta fara un preaviz de 15 zile. "Codul Muncii prevede reguli stricte.

Inainte de incetarea contractului, angajatorul trebuie sa ii dea un preaviz de 15 zile angajatului, iar apoi urmeaza o perioada de 30 de zile pana la incetarea raporturilor de munca. Iar daca persoana este in concediu, contractul nu poate fi reziliat", ne-a declarat un executor judecatoresc.

Chiuzbaian afirma ca nu stia nimic de cazul Mihalache si de faptul ca unele contracte se incheiau in biroul ei, in lipsa acesteia, iar pagubitii sustin ca directorul le-ar fi spus ca stia ceva.

Ne intrebam cat de singurica actiona Mihalache, daca la ora 18, cand majoritatea personalului era plecat, putea intra pe poarta institutiei, insotita de o alta persoana, fara ca paznicul sa o legitimeze? De fapt, nici nu era nici un paznic (sustin pagubitii), iar usa directorului larg deschisa. Mihalache se comporta ca la ea acasa, iar Chiuzbaian nu stia nimic! Atunci e foarte grav.

In prezent, IJP cerceteaza cazul, pornind de la plangerile oamenilor. "In 3 martie ne-am sesizat din oficiu despre unele imprumuturi ale lui Mihalache Simona. Azi (4 martie, n.red.), Chiuzbaian Amelia a depus denunt penal impotriva lui Mihalache. Incercam identificarea persoanelor pagubite.

In acest sens, fac un apel prin intermediul GAZETEI de Maramures la toti acei care au imprumutat-o pe Mihalache sa vina la sediul IJP pentru a depune plangeri", a declarat Anton Breban, inspectorul sef al IJP Maramures, in ideea existentei probelor suficiente pentru anchetarea Simonei Mihalache, care a parasit localitatea miercuri noaptea, plecand la Buzau, la socri.

Am contactat conducerea centrala a CEC careia i-am prezentat cazul. Simona Mihaiteanu, purtatorul de cuvant al institutiei, ne-a declarat, surprinsa, ca nu are cunostinta de cele petrecute in Baia Mare. "Doamna Mihalache Simona Anica a fost angajata a institutiei noastre pana la data de 2 martie a.c.

, cand, in conformitate cu prevederile Codului Muncii, Comitetul de Conducere al Sucursalei CEC Baia Mare a hotarat desfacerea disciplinara a contractului individual de munca. In legatura cu aspectele semnalate de dvs., in data de 3 martie a.c. au fost sesizate organele locale de Politie.", ne-a comunicat oficial conducerea centrala CEC. Vom reveni.

Biletul misterios

Am incercat sa dam de Mihalache, la domiciliul ei de pe Aleea Aurora. Nu a raspuns nimeni, dar am gasit in usa un bilet lasat de fosta ei colega de la CEC, Ileana Talpos care o roaga sa o contacteze de urgenta! Am mai aflat ca intr-una din serile saptamanii trecute, la aceasta adresa au fost mai multi dintre pagubiti veniti sa ii ceara socoteala lui Mihalache.

Erau prezenti in apartament si rude ale acesteia, din Buzau. A iesit un circ de pomina. Dupa acest scandal se pare ca familia Mihalache a plecat in localitatea din Moldova, de unde este sotul economistei camatar. In cursul saptamanii trecute au fost facute actele de transfer pentru scoala copilului lui Mihalache.

Unele surse sustin ca a plecat doar sotul si copilul, Elena fiind inca in Baia Mare la parinti sau la o sora. Mihalache Simona a fost data in consemn la granita.

Lista escrocatilor

L.O.: 12.400 euro, C.D.: 1.800, D.A.: 5.000, M.B.: 20.000, N.A.: 6.000, A.: 6.000, M.E.: 6.000, F.: 3.000, P.E.: 1.500 euro, R.R.: 3.000, M.C.: 3.000 si colegi de serviciu ai sai: 20.000, B.: 25.000, D.: 6.000, R.: 6.000, H.M.: 20-25.000 (o colega serviciu si-a vandut casa si a "cotizat" cu 21.000), L.: 7.200, M.E.: 20.000, S.D.

: 560 milioane lei, instructor scoala de soferi: 3-400 milioane lei. Dintre acestia doar unul si-a recuperat (oficial) banii, in urma procesului. Alte persoane i-au recuperat cu forta. Un anume Bizau ar fi "presat-o" (fizic) pe Mihalache, iar dupa doua zile si-a vazut banii inapoi.

Lista cuprinde doar persoanele confirmate in urma documentarii GAZETEI si arata o suma de aproximativ 10 miliarde lei. Executorii judecatoresti si avocatii care cunosc cazul, afirma ca suma ar fi intre 15-25 de miliarde lei.

Nu va jucati!

Este greu de crezut ca de mai bine de trei ani, Mihalache a "gestionat" sume uriase de una singura. Multi vorbesc de implicarea unor nume grele, de aici sau de pe filiera CEC sau chiar o filiera politica.

Pana la finalizarea anchetei Politiei, nu afirmam ca directoarea Chiuzbaian este implicata, si ne declaram dispusi sa punem la dispozitia organelor de ancheta toate informatiile pe care le avem. Am mai aflat ca sunt avocati care cunosc bine cazul si implicatiile, firme si persoane care au luat parte la "festinul financiar".

Asadar: Solicitam Politiei sa-si faca urgent si cu profesionalism datoria si sa nu incerce musamalizarea sau taraganarea cazului. Solicitam PNA sa faca o ancheta in mod profesionist, de urgenta, avand in vedere dimensiunea escrocheriei si numele importante care sunt vehiculate.

Solicitam conducerii CEC o ancheta imediata in Baia Mare si lamurirea acuzatiilor aduse de unii pagubiti la adresa directoarei Chiuzbaian si, in functie de rezultatele ei, avand in vedere prestigiul enorm al institutiei, cerem demisiile tuturor persoanelor din CEC implicate in caz.

Asteptam, de asemenea, de urgenta, explicatii pe marginea semnarii unor acte de asemenea gravitate in biroul directoarei de la sucursala uneia dintre cele mai respectabile institutii din Romania. Solicitam SRI sa ia nota de amenintarile adresate GAZETEI si sa ia de urgenta masurile specifice care se impun