Al doilea mandat al lui Rosca la Ploiesti a durat 12 etape in prima divizie. Venit dupa infrangerea suferita de gazari pe teren propriu, in fata Bacaului lui Cursaru, autorul singurului gol al meciului, Rosca a dat lovitura la Craiova, unde a invins cu 2-0. Conducerea Petrolului s-a laudat atunci cu acea victorie in gura mare, antrenorului nefiindu-i atribuit nici un merit.

Cu un program infernal, meciuri acasa cu Steaua. Rapid, National si Dinamo, ploiestenii nu au reusit nici o victorie pe teren propriu. Mai bine au mers lucrurile in deplasare, elevii lui Rosca reusind sa castige la Piatra Neamt, unde, la fel ca si la Bistrita, punctele costa bani. Finalul sezonului sta marturie ca retrogradarea a fost ceva premeditat.

Dupa ce au pierdut acasa in fata Rapidului, petrolistii mai aveau o singura varianta: victorii la UMT, acasa, cu Dinamo si la Constanta, unde, in functie de jocul rezultatelor, putea fi suficient si un egal. Totul a mers excelent pana in minutul 83 al meciului de la Timisoara. Petrolul conducea cu 2-0 si parea ca are puterea de a mai castiga o saptamana de speranta.

Au venit insa cele doua goluri ale gazdelor, care au redus aproape de zero sansele ploiestenilor pentru salvare.

"Nici acum nu imi pot explica ce s-a intamplat atunci", spune unul dintre jucatorii care nu a tradat echipa nici in Divizia B. "Poate altii stiu mai bine", spune acelasi fotbalist, care marturiseste ca au existat dupa meciul de la Timisoara discutii interne privind corectitudinea unora dintre fotbalisti.

"A fost, la fel ca si cel cu Dinamo, un meci dubios, dar nu pot spune mai mult!" Tacerea este cuvantul de ordine intre cei care au trait acele momente, fie si pentru ca toti sunt inca in circuit, iar astfel de declaratii le-ar putea aduce deservicii. Un lucru este recunoscut de toata lumea: ca Goicea si Rosca au incercat sa slaveze corabia.

Cei mai mirati de inversunarea cu care cei doi se incapatanau sa ramana in A s-au aratat oamenii din sistem, care stiau ca echipa trebuia sa retrogradeze. "De ce ati venit cu o zi mai devreme, ce va ambalati asa, nu stiti ca nu veti castiga maine?", i-a intrebat pe conducatorii delegatiei petroliste un om din Petrom la Timisoara.

Cu un punct, in loc de trei, Petrolul avea nevoie de victorie cu Dinamo. Prietenii care ii trimisesera la Ploiesti pe Semeghin si Aldea erau insa angrenati in lupta pentru titlu. Borcea nu i-a facut prietenului Bercea nici un favor pe teren, chiar daca in afara lui cei doi se aveau ca fratii la vremea respectiva, impartind cateva comisioane grase.

"Ba, voi sunteti nebuni, s-a jucat cu dosarele pe masa, nu aveam ce sa facem", spune un fost oficial al clubului despre partida la care a asistat, printre altii, ministrul Simona Marinescu. Dupa sutul intamplator, dar aducator de bucurie, al anonimului Paraschiv, Petrolul a cedat inexplicabil, pierzand cu 2-1.

"Reactiile jucatorilor au fost si atunci diferite, in functie de radamentul din acea perioada. Unii au plecat linistiti la vestiare, altii s-au prabusit pe teren, stiind ca viitorul nu va fi prea roz pentru ei. Mai mult decat roz a fost soarta pieselor grele ale Petrolului, despre care se spune ca au fost platite pe durata intregului retur de catre clubul Astra, unde au trecut apoi pe nimic.

Aceasta tranzactie din care unii au scos bani pentru propriul buzunar vom vorbi intr-un episod viitor. Despre ultimul sezon al Petrolului in A, cea mai importanta concluzie este ca retrogradarea a fost un obiectiv fixat la inceputul sezonului.

Ce s-a inamplat in Divizia B, de unde doar jucatorii si cei doi antrenori, Grigore si Rosca, au vrut sa iasa, aflati lunea viitoare, cand vom publica un grafic cu meciurile pe care conducatorii s-au laudat ca le-au aranjat, cu toate ca acele partide au fost castigate pe teren. De asemenea, va spunem de ce a fost dat afara Rosca de la Petrolul.

Departamentul de Investigatii

Marturisirea lui Dragomir

Unul dintre jucatorii adusi de conducere pentru intarirea lotului in vederea salvarii de la retrogradare a fost Ionut Dragomir. Fostul craiovean a fost protagonistul unui episod mai rar intalnit in fotbalul romanesc. Inaintea unui meci de acasa, fundasul le-a marturisit unora dintre colegi ca vrea sa-i spuna ceva important lui Victor Rosca.

Lucru pe care jucatorul l-a si facut, marturisindu-i antrenorului de fata cu alti coechipieri ca a primit un telefon in cursul zilei de la o persoana din cadrul clubului, care l-a sfatuit sa tranteasca meciul.

In aceste conditii, se poate spune ca principalul motiv pentru care au fost adusi jucatori in iarna a fost dorinta conducerii clubului de a controla lotul pe care Rosca il avea la dispozitie.