Afacerea secolului: jefuirea domeniului public - Umbrarescu in ilegalitate?!

de Ramona Jitaru     Gazeta de Bacau
Vineri, 18 iunie 2004, 0:00

GAZETA a intrat in posesia unui document incendiar.



Politia din Adjud solicita Directiei Ape Siret Bacau, condusa de Emil Vamanu, un raspuns concret: avea Spedition UMB drept de exploatare a balastului folosit la asfaltari? Raspunsul cade ca o barda: NU! Totusi, Directia Apelor Siret Bacau nu vrea sa stie ce face Umbrarescu si firma lui, nu se constituie parte civila, nu vrea despagubiri, cat despre restul… se vor face cercetari.



La inceputul anului 2001 politia din Adjud trimite un fax catre Directia Apelor Siret Bacau. Numarul de inregistrare este 30052, din 08.02.2001, iar cel de intrare este 970/14.02.2001. Organul de politie solicita informatii in vederea solutionarii unei cauze penale.



Astfel, se dorea raspuns la urmatoarele intrebari: "Cine este proprietarul terenului si implicit al materialului (balast) din zona Adjud, amonte podului de peste raul Trotus, pe toata albia acestuia, la data de 03.02.2001. Daca la data de 03.02.



2001 avea dreptul sa exploateze si sa transporte balast din albia raului Trotus, amonte pod peste Trotus, SC Constructii Feroviare SA Iasi, sucursala Focsani, jud. Vrancea si SC Spedition UMB SRL, Podu Turcului, jud. Bacau.



" La aceste doua intrebari, Directia Apelor Siret, prin semnatura directorului Emil Vamanu, recunoaste ca zona exploatata de Dorinel Umbrarescu apartine domeniului public al statului si este administrata de institutia susmentionata.



Mai mult, Vamanu spune politistilor ca firmele enumerate nu au actele necesare exploatarii, adica autorizatii de gospodarire a apelor si contract comercial, ceea ce inseamna ca fac acest lucru ilegal, jefuind domeniul public. Mai departe, politistii solicita informatii cu privire la cantitatea exploatata de firma lui Dorinel Umbrarescu si SC Constructii Feroviare SA si costul acesteia.



De asemenea, oamenii legii vor sa stie daca paznicul bunului public se constituie parte civila, adica daca vrea sau nu sa recupereze banii datorati de Spedition UMB, in urma exploatarilor de balast. Vamanu spune ca nu stie, dar va cerceta si va afla cat s-a furat si cati bani face toata aceasta afacere.



Politistii din Adjud mai pun o intrebare precisa, dar Vamanu se face ca ploua, in caracteristicul stil al institutiilor bacauane: "Care este modul de executare a platilor balastului si daca s-a achitat de catre vreuna din societatile de la punctul 2" era intrebarea din faxul emis de Politia din Adjud.



Vamanu se lanseaza intr-o teorie a modului de plata din punct de vedere general, dar omite, intentionat sau nu, sa spuna daca Umbrarescu a platit macar vreo pietricica.



Cine minte?



Interpelat cu privire la faxul remis de Politia din Adjud, Dorinel Umbrarescu ne-a explicat ca, de fapt, el nu a facut altceva decat sa exploateze balast de pe propriul lui domeniu, albia raului de unde a extras materie prima folosita pentru fabricarea asfaltului fiind proprietate privata.



Declaratia data de renumitul afacerist, care si-a castigat porecla de "print al asfaltului", se bate cap in cap cu decalaratia data de directorul Apelor Romane Siret Bacau, care afirma fara echivoc ca domeniul exploatat este al statului, fiind administrat de institutia pe care Vamanu o conduce.



Astfel, se naste un semn de intrebare privind veridicitatea declaratiilor, deoarece aceeasi bucata de rau nu poate fi, in acelasi timp, si privata, si de stat. Chiar daca terenul exploatat este al lui Umbrarescu, desi Vamanu contrazice acest lucru, totusi Spedition UMB avea nevoie de contract de gospodarire a apelor.



Daca exploatezi balast pe care vrei sa-l folosesti, trebuie sa ai contract cu cei care furnizeaza apa, pentru ca balastul respectiv trebuie spalat.



In momentul in care pietrele sunt scoase din apa, ele sunt luate laolalta cu malul. Amestecul astfel obtinut nu poate fi folosit pentru prepararea asfaltului, deci este imperios necesar sa indepartezi noroiul prin spalare.



Adica ai nevoie de unda verde de la Ape. In caz contrar, se numeste furt de apa.



Experti in domeniu ne-au explicat ca la o anumita cantitate de balast este nevoie de o cantitate dubla de apa in procedeul de spalare a balastului. Apa care costa bani, marturia platii fiind avizul de gospodarire a apelor. Care, dupa cum spune Emil Vamanu, la data mentionata lipsea cu desavarsire.



Cainii latra, ursul trece



Intre timp, Umbrarescu si-a continuat "afacerea". Si-a extins lucrarile, reusind sa mulga de la stat cat mai multe sosele care trebuiau reparate. Potrivit cotidianului Bursa, firma lui Umbrarescu, Spedition UMB, se afla in topul contractorilor nationali, lucrarile castigate de bacauan in domeniul asfaltului fiind net superioare numeric celorlalti competitori de pe piata.



A ajuns de notorietate legatura puternica a lui Umbrarescu cu primarul Bacaului, Dumitru Sechelariu, pe de o parte, si cu ministerul lui Miron Mitrea, unde este secretar Sergiu Sechelariu. Poate ca acest spate a fost folositor in contractarea de lucrari prin care, intr-un timp relativ scurt, Umbrarescu a ajuns un nume pe piata asfaltului.



Lapsus general



Faxul in discutie, ajuns pe masa directorului Vamanu, a fost semnat de colonelul Gheorghe Melinte, fostul comandant al Politiei Adjud. Acum cateva luni, comandantul a decedat, iar noul sef al Politiei nu a putut sa ne lamureasca cu privire la dosarul care ne interesa.



Totusi, comisarul Rusu, cel care are in subordine tot ce misca in Politia Adjud, ne-a asigurat ca s-au facut cercetari si, ca in orice alt caz, datele adunate de politisti au ajuns pe mainile celor de la Parchet. De aici mai departe nu ne poate lamuri nimeni.



Din "uitarea" mimata la interpelarea redactorilor, directorul Vamanu si-a revenit brusc si a trimis redactiei noastre un fax prin care ne lamureste vizavi de acest caz. "Intre SC Constructii Feroviare SA Iasi si SC Spedition UMB SRL Podu Turcului a existat un conflict in urma caruia s-au reclamat reciproc".



S-au efectuat cercetarile promise catre Politia Adjud si s-a taiat o factura catre Umbrarescu, in valoare de 138 de milioane, pentru cantitatea de 9000 de metri cubi de balast. Factura a fost achitata de afaceristul bacauan.



Acum se cumpara balast



La aceasta ora, dupa cum ne-a explicat directorul Serviciului de Gospodarire a Apelor (SGA) Vrancea, Vasile Pintilie, firma lui Dorinel Umbrarescu nu mai are nevoie de contract comercial cu Directia Apelor Siret Bacau si nici de avize de gospodarire a apelor, pentru ca nu mai extrage balast.



Acum, dupa cum ne-a explicat directorul Pintilie, balastul necesar este cumparat de la o sumedenie de firme care se ocupa cu exploatarea balastului si cu care afaceristul bacauan intretine relatii contractuale.



Din zona Ploscuteni, un sat din judetul Vrancea aflat pe firul stang al Siretului, au extras balast 3 societati: SC Stomtrans SRL Adjud, SC Industrial Trust SRL Adjud si SC Comtrans Sorea SRL din Parava, Bacau. Toate aceste firme au livrat balast catre firma lui Umbrarescu.



Intre aceste firme si Primaria comunei Ploscuteni au existat numeroase neintelegeri generate de distrugerea pasunii comunale si de devierea cursului Siretului, dupa cum sustine presa dinVrancea. Pentru ca ne aflam in campanie electorala, primarul comunei nu a putut fi contactat.



Amnezia lui Vamanu



Contactat in aceasta problema, directorul Directiei Apelor Siret i-a purtat pe redactorii GAZETEI intr-o excursie imaginara care a debutat cu o amnezie crunta si care apoi l-a adus pe Vamanu in pragul disperarii. De fapt, disperarea l-a incercat inca de la inceputul conversatiei, cand a vazut documentele care se afla in posesia GAZETEI.



"Eu stiu ce o sa scrieti acum: directorul Vamanu are amnezie, nu mai stie ce a facut", a inceput a ne lamuri ca habar n-are ce s-a intamplat in urma cu trei ani. Pe parcursul conversatiei, directorul a incercat sa ne convinga de faptul ca nu are nici o relevanta daca Umbrarescu a furat sau nu. Cat putea sa fure? O masina de balast costa undeva pe la 100-150000 de lei.



Ce… O nimica toata. Apoi, Vamanu a venit cu un alt scenariu: poate de fapt, in momentul in care a fost prins, "Umbrarescu abia atunci trecea pe acolo si a fost luat asa, nevinovat"? Dar s-a cercetat, dupa cum de altfel s-a promis in faxul mentionat mai sus? Poate ca da, probabil ca s-a cercetat, posibil… Vamanu nu mai stie nimic.



Totusi, exista sanse sa se fi facut cercetarile, pentru ca trebuia sa se raspunda ceva la politie.



Apoi ii vine brusc inima la loc: parca da! Dar nu poate garanta nimic… Absolut nimic! Si apoi, cum spunea, ce relevanta are daca Dorinel Umbrarescu a furat? Nici nu stim noi, restul lumii, cate probleme are el, ca la Ape e greu, se fura ca in codru, iar el, directorul, nu stie cum sa controleze acest fenomen… A facut eforturi disperate, dar nu are oamenii cu care sa eradicheze furtul



de balast. Au existat discutii, promisiuni, trebuia sa se puna in functiune un corp de specialisti, si anume Politia Apelor, care sa vegheze la bunul comunitatii de pe toate firele de apa. Dar toate au ramas discutii. Intre timp, la Ape e nebunie, iar Vamanu pare depasit de situatie.



Solicitat intr-un caz concret, cu doua necunoscute, Vamanu a inceput sa se lamenteze de dificultatea postului pe care il are. Stim noi ce se intampla cu agentul constatator de la Ape? Acum de curand un agent constatator a fost luat la pumni. E greu, domn’le, cu furtul asta… Si pe noi ne doare acum daca Umbrarescu a furat sau nu… Ce relevanta are?



Directorul Emil Vamanu, intrebat de redactorii GAZETEI daca Umbrarescu a furat, a scaldat-o pana a scapat de oaspeti, dupa care a pus repejor mana pe mobil si a raportat tot ce se stie afaceristului.




















1638 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri