La Spitalul Judetean de Pediatrie a fost spitalizat sambata noaptea D.D., in varsta de 16 ani, asistat in Centrul de Plasament nr.7. El a fost adus cu Ambulanta dupa ce a incercat sa se sinucida cu un ciob. „Baiatul era foarte agitat, cand a fost prezentat la noi, ne-a spus dr.Elena Stoian, medic primar pediatru. Este bolnav de epilepsie si are tulburari de comportament.

El ne-a relatat ca a vrut sa culeaga niste cirese din curtea scolii, insa un coleg nu i-a dat voie si s-au luat la bataie. Au fost despartiti de cei din jur, dupa care el s-a decis sa-si puna capat zilelor. A afirmat ca a inghitit cateva cioburi si ca a vrut sa se taie la gat“.

Din fericire, in urma examenului radiologic intreprins de medici s-a stabilit ca adolescentul nu avea in corp nici un ciob. In schimb, avea doua zgarieturi la gat, in apropierea venei jugulare. Daca adolescentul ar fi apasat mai tare, ar fi reusit sa-si duca intentia sinucigasa la bun sfarsit. Dar acest pacient este un pericol nu numai pentru el, ci si pentru cei din jur.

„Este foarte agresiv, a mai precizat dr.Stoian. De aceea, il tinem separat, sub supravegherea stricta a unei infirmiere. Nu l-am internat cu ceilalti copii, pentru ca ne-a fost teama sa nu-i loveasca“.

Un pericol pentru colegi

Ieri, la orele 15, nici conducerea Centrului de Plasament in care este asistat, si nici reprezentantii Directiei Generale pentru Protectia Copilului (DGPC) nu aflasera de caz. Copiii din Centru spun ca baiatul este extrem de nervos si a incercat de mai multe ori sa se sinucida. „Cand este foarte nervos, vrea sa ne stranga de gat“, ne-a declarat un copil.

„Fumeaza foarte mult si nu are voie. I-am spus doar ca nu-i bine ce face si am inceput sa ne certam“, a adaugat o colega de-a lui D.D. „Asa este el, face de multe ori asa. E taiat la gat, are doua taieturi, l-a pansat doamna asistenta. Aseara a mancat si cioburi“, ne-au spus altii. „Si alaltaieri a fost dus la spital pentru ca l-a busit sangele pe nas.

Mai multe puteti afla de la doamna directoare, maine dimineata (astazi, nr)“, a completat supraveghetorul din tura de dimineata.

Ancheta „pe racoare“

Am incercat sa vorbim cu directoarea Centrului, Vasilica Tataru. N-am reusit.

Am vorbit, in schimb, cu directorul adjunct al Directiei Generale pentru Protectia Copilului (DGPC), Sorin Barladeanu. „Nu stiu nimic, nu am fost informat despre existenta unui asemenea caz. Ma interesez sa vad daca se confirma“. Peste zece minute, am aflat ca „este un copil epileptic care a facut o criza in urma unui conflict avut cu o colega“.

De asemenea, Sorin Barladeanu a fost informat ca nu este prima data cand se intampla. Intrebat daca aceste situatii delicate nu trebuie raportate de indata, am primit urmatorul raspuns: „Daca este doar un incident, s-a intervenit la timp si nu s-a intamplat nimic grav, nu. Vom constitui o comisie, care, spre seara, se va deplasa la fata locului.

Cu siguranta supraveghetorul se afla acolo, altfel lucrurile ar fi fost mult mai grave“.

Informatiile de care dispunem atesta faptul ca in spital tanarul D.D. este supravegheat in permanenta de o infirmiera, pentru ca, se pare, este prea periculos pentru a sta in preajma celorlalti copii.

In centru este cunoscut ca un copil violent, cu multe probleme, insa nu a fost luata nici o masura in acest sens. Oare de ce si pana cand? Este nevoie de o tragedie pentru ca sa intervina cineva?