Muzica traditionala maramureseana este pe cale de disparitie. Desi judetul este plin de ceterasi si zongurasi, muzica acestora se afla departe de spiritul arhaic al Maramuresului, iar imitatia de factura indoielnica face ravagii. Plagiatorii nici macar nu recunosc faptul ca folclorul care le aduce bani si celebritate a fost furat de la deschizatorii de drumuri, plecati dintre noi.

Primele culegeri de folclor maramuresean au fost compilate de folcloristii locali Ioan Barlea si Alexandru Ciplea, pe la inceputul secolului XX. Dar mai inainte inca, in cateva vechi manuscrise consemneaza cateva poezii si cantece populare: amintim doar Codicele de la Petrova (de secol XVII), Codicele Coman, manuscrisul lui Ticala (de secol XVIII) etc.

In anul 1910, Tiberiu Brediceanu a cules 170 de melodii maramuresene. In 1913, profesorul Academiei Budapestane de Muzica, Bela Bartok, a sosit in Maramures, unde va mai reveni de cateva ori in deceniile urmatoare.

Rezultatul muncii sale s-a sintetizat in culegerea catorva sute de melodii autentice, parte a acestora fiind publicate in 1923 la Munchen, sub titlul Cantecele poporului roman din Maramures. Cateva zeci de ani mai tarziu, in SUA vede lumina tiparului o culegere cuprinzand cinci volume de folclor romanesc, printre care mult folclor maramuresean, editate pe baza materialului cules de Bela Bartok.

In paralel, in perioada interbelica, Take Papahagi, urmat de mai multi cercetatori, a cules in teren folclor maramuresean. Dupa razboi, "moda" culegerilor de cantece morosenesti a fost reluata, printre oamenii de stiinta care au publicat culegeri de acest tip fiind N.I. Dumitrascu, Petre Lenghel-Izanu, Dumitru Pop, Vasile Doniga etc.

Asadar, "material documentar" exista din plin, mii de cantece morosenesti fiind salvate, de-a lungul secolului trecut, de la disparitie.

Cetera, zongura si doba

Muzica populara maramureseana persista azi in forme nealterate in special in satele de pe vaile Izei, Cosaului si Marei, si are o rezonanta aparte, data de dialectul muzical propriu (la fel ca atunci cand ne referim la vorbirea dialectala, sau "in grai"). Sunetele muzicii sunt arhaice, provenind probabil din fondul precrestin, inrudindu-se partial cu muzica din Oas.

Cantul local cuprinde intregul repertoriu popular, incepand de la doine si balade, pana la muzica de dans ("joc"), descantece, strigaturi ("tapurituri") sau bocete. Instrumentele traditionale maramuresene cele mai cunoscute sunt cetera, zongura si doba. Conform traditiei locale, inca inainte de anul 1700, mesterii populari confectionau viorile interpretilor locali.

Cetera este, de fapt, o vioara acordata nitel altfel decat cea standard, si sustine partitura armonica. Zongura (sau zongora) este chitara care asigura partea ritmica a melodiei, cu ajutorul a doua sau patru coarde, acordate, de asemenea, atipic. Doba (sau toba), compusa dintr-o toba mare si un cinel (zis tingalau sau cingeteu), imprima, de asemenea, ritmul melodiei.

Materialele folosite pentru confectionarea respectivelor instrumente erau bine definite: cetera era cioplita din lemn de brad sau din molid de rezonanta, la fel ca si zongura, iar strunele erau manufacturate din intestine de animale sau din par de cal. Membrana tobei era lucrata din piele de caine, iar cinelul - dintr-un simplu blid de metal.

In afara acestor binecunoscute instrumente, maramuresenii au mai folosit pana recent fluierul ciobanesc (tilinca) si buciumul din coaja de copac. Doar trambita ciobaneasca (trambdita) a mai supravietuit pana azi mutatiilor din muzica locului. Astazi se folosesc frecvent instrumentele de suflat gen saxofon, clarinet sau taragot, contrabasul, acordeonul sau orga electronica.

Dar, in paralel, intr-o comuna maramureseana exista un mester care inca mai confectioneaza instrumente muzicale traditionale, un lutier rustic adica.

Virtuozii

Parintele "ceterii" moderne este incontestabil Gheorghe Covaci, zis Cioata, din Vadu Izei, cel care a activat in paralel cu Stangau din Borsa, pana aproape de zilele noastre. Ei au prestat muzica moroseneasca incepand din anii razboiului si pina in ultimul deceniu al veacului XX.

Discipoli ai acestora, formati la Scoala Populara din Sighet, au fost fratii Petreus din Glod, fratii Florea din Poienile Izei, sotii Tudorovici din Rozavlea sau Pop din Sapanta. La Iapa, ceterasul Mititi Pipas cu zongurasul Vasalia lu’ Putoc au constituit fondul vechi al muzicii traditionale, asta prin anii ‘40-’60 (urmasii directi ai acestora le-au continuat meseria si in zilele noastre).

Azi, acesti autentici artisti populari s-au dus de pe lume, ori nu mai canta, iar locul lor a fost luat de o pleiada de nou-veniti dintre care, din randul "vedetelor", de certa valoare par a fi doar sotii Giurgi (originari din Poienile Izei). Desigur, un Popicu din Hoteni sau atati alti necunoscuti publicului larg, canta o muzica curata si rafinata, in cvasianonimat.

Televiziunile etaleaza o multime de cantareti maramureseni, prezentati ca fiind autentici. Sa-mi fie cu iertare, dar toti acestia nu sunt in stare sa produca nici macar o melodie arhaica ori inedita, culeasa din satele maramuresene, ei rezumandu-se la repetarea la infinit a acelorasi melodii preluate (sau furate) de pe discurile de vinil imprimate candva de maestrii Cioata sau Petreus.

Repertoriul "noilor" s-a diminuat drastic din punct de vedere stilistic, iar muzica maramureseana sufera. Insa prea putini obeserva, asa ca problema nu pare a fi inca grava. Si nici nu este, cat timp in arhive mai exista mii de melodii inedite, care asteapta doar sa fie recantate de virtuozii pe care-i va produce viitorul.

Cand vom putea asculta din gura virtuozilor melodii ca Hora Baditei, Balada lui Patru Roman sau cantecele despre Strige? Prea curand, nu.