Strangerea randurilor intre Guvernul Romaniei si cel al Ungariei ar putea avea si un aspect pozitiv, printre multe altele semnalate in ultima perioada de presa, mai exact realizarea unei autostrazi in nordul tarii, ce ar urma sa scoata aceasta regiune din izolare.

In cadrul intalnirii la nivel inalt dintre delegatia romana si cea ungara, consumata zilele trecute la Budapesta, premierul Calin Popescu Tariceanu a adus in discutiiile cu omologul sau ungar si crearea unui tronson de autostrada Vaja – Csengersima - Petea - Satu Mare - Baia Mare, ce ar garanta realizarea unei conexiuni vest - est prin centrul acestei regiuni. Construirea acestei autostrazi joaca un rol crucial in contextul Coridorului Budapesta - Odesa, una dintre propunerile guvernului 2004 - 2008.

Buna ziua, Ardeal a intrat in premiera in posesia unui document intitulat "Coridorul Odesa-Budapesta, Solutia pentru o problema majora privind reteaua de transport in Europa de Est", elaborat de Mihai Grecu, propus director general in Ministerul Transporturilor, in elaborarea si implementarea strategiei de dezvoltare a infrastructurii de transport.

Precizam faptul ca acest document se afla, in prezent, spre analiza, pe masa premierului Tariceanu.

Ruta pe care Coridorul Budapesta - Odesa ar urma-o este Budapesta - Nyíregyháza - Csengersima/Petea - Baia Mare - Borsa - Suceava - Iasi - Ungheni - Chisinau - Tiraspol - Pervomaise/Kucurham - Odesa. In prezent, doar tronsonul Budapesta - Vaja este inclus in retelele europene, Autostrada M3 fiind parte din Coridorul pan-European V.

Initiativa construirii autostrazii Vaja - Satu Mare - Baia Mare este astfel deosebit de importanta, acesta fiind unul dintre tronsoanele cheie ale viitorului coridor, care va oferi Ungariei si Romaniei un deosebit avantaj geostrategic, cele doua tari urmand sa domine legatura intre Europa si nordul Marii Negre.

In cadrul intalnirii cu omologul sau maghiar, premierul Tariceanu a subliniat faptul ca, recenta schimbare politica din Ucraina va deschide o noua piata pentru economia europeana.

In acest sens, realizarea Coridorului Budapesta - Odesa devine deosebit de importanta pentru ca cele doua tari sa se bucure de avantajele acestei schimbari.

Mai mult, Tariceanu a initiat construirea unei a treia legaturi rutiere de mare viteza intre Romania si Ungaria, pe langa legaturile deja planificate pe axele Szeged - Nagylak/Nadlac - Lugoj - Deva - Sibiu - Bucuresti - Constanta si Polgár - Debrecen - Biharkesztes/Bors - Brasov - Bucuresti.

Vaja-Baia-Mare, o autostrada de 520 milioane de euro

Cotidianul Buna ziua Ardeal a intrat, in premiera, in posesia unui proiect aflat pe masa premierului Calin Popescu Tariceanu ce vizeaza constructia tronsonului de autostrada amintit si includerea acestuia in coridorul Budapesta- Oradea, elaborat de inginerul Mihai Grecu.

Primarul municipiului Baia-Mare, Cristian Anghel, prezent la intalnirea celor doua delegatii guvernamentale, la Budapesta, ne-a declarat ca autostrada Vaja - Baia Mare va scoate din izolarea infrastructurala nordul si, pe termen lung, estul Romaniei, aceste doua regiuni aflandu-se printre regiunile cu cele mai grave probleme socio-economice ale tarii.

Ar mai fi de subliniat faptul ca, autostrada Vaja - Baia Mare va reprezenta un important generator de trafic pentru autostrada M3, sporind eficienta economica a acesteia.

Pe termen lung, Autostrada Vaja - Baia Mare va oferi Ungariei si Romaniei un avantaj strategic deosebit, acestea urmand sa controleze coridorul de legatura intre Europa si nordul Marii Negre. Costurile estimate pentru a realiza aceasta autostrada sunt de 520 milioane euro.

Se propune ca studiile premergatoare constructiei sa fie realizate in perioada 2005 - 2006, urmand ca realizarea propriu-zisa a autostrazii sa aiba loc in perioada 2007 - 2010.

Acest prim tronson al legaturii vest - est din nordul Romaniei va realiza legatura intre judetele din nord-vestul tarii si Autostrada M3 din Ungaria, care face parte din Coridorul pan-European V.

Una dintre problemele cu care se confrunta regiunea de nord a tarii este trecerea de la o economie bazata pe industria extractiva la o economie diversificata.

Constructia Autostrazii Vaja - Baia Mare va oferi oportunitati economice atat directe in cadrul constructiei autostrazii, cat si indirecte, prin crearea unei infrastructuri competitive pentru atragerea de noi investitori in zona, se arata in documentul mentionat.

Coridorului Budapesta – Odesa, impactul pe termen lung

In retelele de transport din Europa Centrala se observa lipsa unui coridor vest - est prin centrul acestei regiuni, fapt care conduce la existenta unei zone amenintata a fi izolata infrastructural, formata din nordul si estul Romaniei, Moldova si sudul Ucrainei.

In acest context a aparul propunerea Coridorului Budapesta - Odesa, care ar realiza aceasta legatura.

Studiul "Coridorul Budapesta - Odesa: Solutia pentru o problema majora privind retelele de transport in Europa de Est" a analizat problema in ansamblu, justificand nevoia acestui coridor, propunand un aliniament pe ruta Budapesta - Nyíregyháza - Csengersima/Petea - Baia Mare - Borsa - Suceava - Iasi - Ungheni - Chisinau - Tiraspol - Pervomaise/Kucurham -

Odessa, si argumentand de ce acesta este aliniamentul optim, atat din punctul de vedere al coridorului propriu-zis. De vreme ce tronsonul Budapesta - Vaja este deja inclus in Coridorul V ca autostrada M3, tronsonul Vaja - Baia Mare este continuarea logica pentru realizarea importantului Coridor Budapesta - Odesa.

Beneficiile de conectivitate ale acestui coridor sunt prezentate in figura de mai jos.

130 km de autostrada din care 75 km pe teritoriu Romaniei

Tronsonul Vaja - Baia Mare are o lungime de 130 km, dintre care 55 pe teritoriul Ungariei si 75 pe teritoriul Romaniei. In stiudiul amintit se estimeaza ca realizarea unui drum expres ar costa doua milioane de euro pe kilometru, in vreme ce realizarea unei autostrazi ar costa in jur de patru milioane de euro pe kilometru.

Desi costurile primei alternative sunt initial mai reduse, considerand viziunea pe termen lung a coridorului Budapesta - Odesa, va fi necesara transformarea acestui tronson in regim de autostrada aproximativ in 2015.

Cum costurile transformarii unui drum expres in profil de autostrada sunt semnificative, datorita diferentelor intre elementele de proiectare ale celor doua tipuri de drum, autorul proiectului estimeaza ca suma costurilor drumului expres si a transformarii acestuia in autostrada depaseste costul construirii drumului direct in profil de autostrada, chiar facand calculele pe valoarea neta in prezent.

Urmatorii factori sustin de asemenea varianta construirii unei autostrazi: relieful deosebit de favorabil si faptul ca parte din tronsonul Satu Mare - Baia Mare va fi folosit si in cadrul viitorului coridor nord - sud Halmeu - Giurgiu, care va asigura legatura directa intre Tarile Baltice si tarile din Balcani.

Cele 520 de milioane de euro necesare pentru aceasta autostrada urmeaza a proveni din fonduri de la Uniunea Europeana (in cazul includerii Coridorului Budapesta - Odesa in reteaua de coridoare pan-europene) sau din imprumuturi de pe pietele interne sau externe de capital.