Scandalul declansat in urma cu doua zile prin prezentarea de catre judecatorul Andreea Ciuca, intr-o conferinta de presa, a unor solicitari ale PNA catre mai multe firme de telefonie fixa si mobila de a le pune la dispozitie listingurile cu convorbirile receptionate si efectuate inclusiv de jurnalisti se

amplifica. Mai ales ca exista suspiciuni ca PNA a mers mai departe in demersul sau si a ascultat telefoanele celor 70 de persoane ale caror numere se regasesc in dosar.

Parchetul National Anticoruptie a avut, asa cum ne asteptam, o reactie intarziata, ca sa nu mai comentam ca principalul acuzat – procurorul sef al Serviciului Teritorial Targu Mures al PNA, Marin Sandu, nu a avut nici o replica.

Astfel, in comunicatul PNA, pe langa faptul ca ni se aminteste de invinuirile aduse judecatorului Andreea Ciuca in dosarul aflat pe rolul Inaltei Curti de Casatie si Justitie, de parca jurnalistii ar fi niste idioti, reprezentantii parchetului au incercat sa ne abureasca de ce ne-au fost urmarite convorbirile.

Astfel, PNA precizeaza ca “au fost trimise adrese la Romtelecom si la alti operatori de telefonie – in conditiile art. 97 alin. 1, 3 din Codul de procedura penala – prin care se solicita lista convorbirilor efectuate in perioada 24.04.2003 – 25.05.

2004 pentru un numar de 46 de abonati, existand indicii ca spre numerele de telefon ale acestora ar fi fost transmise date din serverele instantelor de judecata respective. Adica ne-om fi tranformat si noi in hackeri si, mai mult, am fi accesat baza de date a instantelor.

Hai ca ne faceti sa radem si va faceti si de ras, sustinand o asemenea ineptie.

Dar se trecem mai jos: “atat Serviciul Teritorial Anticoruptie Targu Mures, cat si structura centrala a PNA, nu au solicitat interceptarea convorbirilor nici uneia dintre persoanele care ar fi putut accesa sistemul informatic al celor doua instante de judecata”.

Ce nu intelegem este cum si-ar fi dat seama, studiind listingurile, daca a fost sau nu accesat sistemul informatic.

Apoi, suntem si noi curiosi cum este posibil, din punct de vedere tehnhic, ca de pe un nenorocit de ZAPP, cum a fost cazul telefoanelor ZIARULUI de Mures, care nu au fost niciodata conectate la Internet sa accesezi o baza de date Tribunalului? Culmea ridicolului si penibilului.

Prin raspunsul sau, PNA ne-a intarit si mai mult convingerea ca telefoanele ne-au fost ascultate. Mai jos va prezentam raspunsul judecatorului Andreea Ciuca la comunicatul PNA.

Ligia VORO

A. Nu este decat un alt episod al actiunii de dezinformare voita practicata de PNA in „dosarul Ciuca”, in incercarea de a acoperi abuzurile repetate savarsite de procurorii, comisarii si subcomisarii PNA. Cu titlu exemplificativ, redau afirmatii concrete care nu au nimic comun cu adevarul, continute in comunicatul PNA din 2 februarie 2005.

1. In Comunicat se afirma ca PNA efectueaza acte de urmarire penala fata de CIUCĂ ANDREEA...intr-un nou dosar. Atat este de nou acest dosar incat contine acuzele lipsite de temei formulate inca in data de 12 iunie 2003. Chiar daca am lua in considerare noua numerotare a dosarului PNA odata cu trimiterea mea in judecata la I.C.C.J.

(decembrie 2003), tot nu se poate sustine ca este nou un dosar datand din 19 decembrie 2003 (dos. nr. 499/2003, singurul in care sunt cercetata, abuziv, de PNA).

2. PNA „uita” sa mentioneze ca a solicitat nu numai lista convorbirilor efectuate in perioada 24.04.2003-25.05.2004 de zeci de persoane, ci si lista convorbirilor primite in aceeasi perioada, de aceleasi persoane. De asemenea, omite sa precizeze ca printre acestea se aflau jurnalisti, magistrati, avocatii mei.

Trece cu vederea si faptul ca, monitorizand toate apelurile primite de jurnalisti, au incalcat flagrant libertatea de exprimare si din punctul de vedere al cunoasterii tuturor surselor de informatii ale jurnalistilor.

3. In Comunicat se afirma ca, in mod cu totul tendentios si neadevarat, invinuita a prezentat intr-o conferinta de presa o serie de documente...

Oricine va lectura solicitarile PNA, corespodenta repetata cu societatile de telefonie fixa si mobila, datele furnizate de acestea, va putea lesne constata ca afirmatiile mele au fost prea blande fata de modalitatea de cercetare utilizata de PNA. De notat faptul ca invinuita in dos. nr.

499/2003, in care s-au solicitat toate cele de mai sus eram numai eu, nu si jurnalistii, magistratii, rudele mele, avocatii, astfel ca nu exista nici un temei ca acestora sa le fie monitorizate telefoanele timp de mai bine de un an.

4. PNA incearca o palida justificare pentru actele mentionate la pct. 5: ...la solicitarea expertilor, au fost trimise adrese la Romtelecom si alti operatori de telefonie...existand indicii ca spre numerele de telefon ale acestora ar fi fost transmise date din serverele instantelor de judecata respective.

Pun la dispozitie Raportul de constatare tehnic-stiintifica pentru a se observa ca nici una dintre concluziile specialistilor nu face trimitere la nici unul dintre aceste numere de telefon. Mai mult, nu se face referire nici macar la o posibila transmitere de date din serverul Tribunalului inspre vreunul dintre zecile de telefoane monitorizate.

5. In Comunicatul din 2 februarie 2005 se afirma: ...unul dintre calculatoarele Tribunalului Mures se afla la dispozitia invinuitei si a fost gasit de anchetatori chiar la domiciliul acesteia.

Cea de-a doua perchezitie (privind invinuirea legata de abilitatile mele de hacker) s-a efectuat la domiciliul meu la data de 27 mai 2004, in prezenta jurnalistilor din presa locala, corespondentilor unora din cotidienele regionale si nationale.

Toate aceste persoane au putut observa ca la domiciliul meu nu s-a gasit nici un bun apartinand vreunei instante din Romania. De altfel, o asemenea afirmatie nu exista in procesul verbal de perchezitie intocmit cu acea ocazie de PNA (act pe care-l pot prezenta oricand).

Atat laptop-ul, cat si calculatorul ridicate de la domiciliu, mi-au fost restituite de PNA. Cu alte cuvinte, PNA a gasit la mine acasa calculatorul instantei, l-a ridicat, iar apoi mi l-a restituit !!!

6. In Comunicatul din 2 februarie 2005, se mentioneaza: ...desi inculpata a fost legal citata, pentru a fi audiata in dosar, aceasta s-a sustras in repetate randuri de la urmarire penala. Este corolarul afirmatiilor ce sfideaza realitatea.

Cei ce au incalcat, in mod repetat si fara retineri, dispozitiile procedurale au fost reprezentantii PNA. Ori de cate ori am fost chemata la audieri, m-am prezentat, dovada fiind inscrisurile existente la dosar.

Pun la dispozitia presei si a opiniei publice citatiile PNA si declaratiile mele, pentru a se constata modalitatea in care PNA incearca sa induca o stare de fapt incalificabila.

In acelasi context, PNA „uita” din nou sa precizeze numele si numarul martorilor audiati fara avocat in dosarul Ciuca, fara sa fi fost citati (de ordinul zecilor), presiunile exercitate asupra martorilor pentru a le smulge declaratii acuzatoare la adresa mea.

Pot, oricand, sa probez aceasta afirmatie cu inscrisuri! De altfel, aceste abuzuri fac obiectul plangerii penale depuse de mine la Parchetul de pe langa I.C.J.J.

7. Referitor la acuzele halucinante din „noul dosar”, voi informa opinia publica in mod detaliat, pentru a se putea observa modalitatea in care PNA persevereaza in abuzuri.

judecatorul Andreea Ciuca

“S-a facut deja un raport preliminar care va fi trimis Aliantei Libere Europene din Parlamentul European, iar dupa atasarea facsimilelor solicitarilor PNA, acestea se vor concretiza intr-o mapa care va ajunge pe masa comisarilor europeni.

Presedintele Aliantei Libere Europene a fost deja sesizata si se gandeste serios daca sa ceara sau nu reevaluarea criteriului politic de la Copenhaga asumat de Romania – criteriul politic este primul criteriu sine qua non pentru aderare.

Reprezentantilor Aliantei Libere Europene li se pare inadmisibil ca gazetarii sa aiba in ceafa suflarea PNA sau a altor institutii platite din bani publici sa faca altceva”, Sabin Gherman, raportor/ALE pentru Romania in Parlamentul European

Ascultarea telefoanelor – practica a PNA

Fostul comisar al Garzii Financiare Mures, Cristian Astelian, a declarat ca la dosarul sau apare transcrisa inregistrarea unei convorbiri telefonice pe care a purtat-o cu avocatul sau Vasile Ghere.

„Cand am intrebat ce cauta aceasta inregistrare acolo mi s-a raspuns ca este o greseala”, a declarat Astelian, in timp ce avocatul Vasile Ghere a precizat ca procurorii au ramas insensibili cand le-a atras atentia asupra faptului ca au savarsit un abuz.

Cristian Astelian sustine de asemenea ca procurorii PNA de la Targu-Mures i-au interceptat telefoanele fara a avea autorizatie, lucru demonstrat chiar de anchetatorii care i-au interogat o sumedenie de prieteni.

„Ne-au prezentat autorizatie privind interceptarea convorbirilor telefonice doar pentru o luna, in 2004, insa incepand din 2002 telefoanele ne-au fost ascultate intruna. Cert este ca mi-au fost chemati prieteni intimi si li s-au pus intrebari pornind de interceptarea unor convorbiri din 2002”, a mai adaugat Cristian Astelian.

Precizam ca cei doi fosti comisari ai Garzii Financiare Mures sunt cercetati de PNA sub acuzatia savarsirii unor fapte de coruptie. Dosarul lor a fost prezentat instantelor de judecata care l-au retrimis procurorilor.

Pentru ca nu au avut ce sa declare impotriva lui Gheorghe Hutanu, Marin Sandu a preluat dosarul la PNA si a mai adaugat doua capete de acuzare la rechizitoriul acestora. (M.C.)