Intr-o camaruta mica, tapeta cu rafturi intregi de carti si obiecte de arta populara, un fost detinut politic, un om persecutat de comunisti, dar si un om care a avut un dram de noroc, isi duce veacul. A ajuns la venerabila varsta de 83 de ani, dar este inca extrem de activ.

O colectie impresionanta de volume cu dedicatie, aticole din presa comunista, scrisori ale unor personalitati din secolul trecut si obiecte de arta. Sunt o parte dintre lucrurile care vorbesc despre viata lui Valeriu Vaida.

Mandru de amintirile care il inconjoara, mi-a aratat inca o data colectia si piesele ei de reistenta, dupa care mi-a spus: „Acesta sunt eu, acum poti sa ma intrebi ce vrei”.

Rep: Domnule Valeriu Vaida, cum se vedea sfarsitul perioadei interbelice prin ochii unui adolescent?

Valeriu Vaida: Am avut noroc sa traiesc o tinerete plina de evenimente. Am crescut in cartierul garii, de fapt in mahalaua garii, unde am cunoscut birjari, hamali, prostituate, jocuri de noroc etc.

Pe strada pe care am locuit noi, Ion Luca Caragiale, am fost singura familie de romani si poate ca voi fi caraghios, dar trebuie sa o spun sincer: am avut „norocul” ca a venit Horti. Pe vremea aceea eu nu vorbeam romaneste decat acasa, la scoala si la biserica. A doua limba materna era maghiara.

Eu cum ieseam din casa, nu mai vorbeam romana, pentru ca nu mai aveam cu cine. Dar daca eu ieseam cu o bucata de paine unsa cu magiun, noi ii ziceam silvoiz, pentru ca restul erau mai saraci decat noi, ii dadeam o bucata si lui Feri.

Vreau sa mentionez asta ca sa va arat cum sunt ei, chiar daca poate nu toti. Apoi a venit anul 1940. Eram la scoala de Arte si Meserii. Auzeam la difuzorul gari ca s-a cedat Ardealul Ungariei. Mama a spus: „No ce facem Petre? Mergem?” (noi eram sase copii).

Pai zice: „De ce sa mergem, ca noi suntem de aici? Eu am inceput calea ferata la unguri, asa ca de ce sa ma duc? Limba o cunosc...” Au intrat trupele hortiste. Intr-o noapte i-au arestat pe tata, mama si pe o sora. Au intrebat unde sunt fratii, dar erau in Romania, pentru ca erau deja mari.

A doua zi ma ia pe mine si pe inca un frate Aurel, pentru ca noi fiind mai mici, am vrut sa ramanem acasa la scoala. Dar nu ne-au primit, pentru ca nu se primeau romani la scoala. Tata era in proces la Curtea Martiala Maghiara, fiind judecat ca roman.

I-au spus ca e achitat si liber sa plece, dar l-au intrebat ce face cu familia, dupa care le-a dat drumul si lor. Revin la painea pe care o imparteam cu Feri. Vin ungurii si atunci, conform obiceiurilor noastre, ca adolescenti, mergeam pe Corzo si-i zic lui Feri: „Hai s-o intindem iar, sa vedem ce mai ii...”.

Dar el imi raspunde: „Mai, eu cu tine nu ma mai pot duce ca tu esti valah”. L-am intrebat daca e vreun bai si el imi zice raspicat: “Da”! Ma duc acasa si-i zic lui mama (avea vreo patru clase primare) ca Feri nu o mai vrut sa vina cu mine, dar ea-mi raspunde: „Lasa-l dragu mami ca Feri ii prost.

” N-am mai mers cu el. Trec o saptamana sau doua si vine “Garda Zdrenturoasa” a lor, care o fost infiintata pana o venit armata propriu-zisa si ne spun ca maine vin dupa noi sa ne treaca frontiera. Vin a doua zi, ma leaga cu sarma pe mine si pe fratele meu.

La frontiera, cand mai erau cam 100 de metri, ne da un picior in cur si ma dezleaga. Mergem dincolo, un comisar roman ne ia in primire cu mare caldura, ma intreaba unu unde vreau sa merg, si eu ii spun ca vreau sa ma duc sa-mi fac scoala.

Atunci el imi zice sa ma duc la Brasov si imi pune in piept o insigna mica cu Garda de Fier. Incepe sa-mi spuna ca “tu trebuie sa iei o linie noua”, ca-i Romania si ca-i Miscarea Legionara... si mi-o mai dat si o pereche de bocanci cu talpa de lemn. Aveam sa platesc scump insigna aia.

Ma duc la Industriala, la Brasov, elev. Şi o venit si Rebeliunea. Ne-o scos din internat pe toti, mai ales pe noi refugiatii, si ne-o dat cate-un pistol in mana, spunandu-ne ca la comanda vom trage.

Eu, cum n-am avut pana atunci niciodata pistol in mana, am intrebat: “In cine?” Mergem acolo, deja imi vine sa plang, e momentul ala... Trebuia sa-i scoatem pe militari din prefectura, cateva sute. „Sa iasa! Sa-i puscam pe toti!” Şi atunci iese afara...

(Il napadesc lacrimile, bate de doua ori cu pumnul in masa, iar dupa cateva secunde, cu vocea tremuranda, continua...)

...un colonel batran, care avea pe umar de doua ori un V intors (asta insemna ca era ranit de doua ori in razboi) si ne spune aproape plangand: „Ma copii, de ce-ati venit?” Noi ii raspundem ca vrem sa iasa afara ca noi...

si atunci el zice: „Care noi ma?! Soldatii aia au pusca si au tot ce le trebuie, da-s fratii vostri ma. Vreti sa trageti in ei?” Atunci ni s-a facut o rusine generala, am aruncat pistoalele jos si am fugit. Ne-am dat seama ca ne omoram intre noi.

Atata constiinta am avut ca am aruncat pistolul si am fugit inapoi la internat.

Apoi, dupa acest moment, trece ceva vreme si vine la mine un agent de politie care ma urmarea si-mi zice: „Ma copile, uite, eu sunt tot refugiat ca tine, da-s pus sa te urmaresc si pe tine si pe ceilalti. Pleaca din Brasov, ca aici eu trebuie sa te urmaresc... si nu-i bine.

Du-te!” Atunci m-am dus la Bucuresti la minister, n-am stat prea mult. Le-am zis ca pe motive de boala vreau sa ma mut la Arad. Ma duc la Arad si termin in ’44, noi am fost ultima promotie de razboi. Şi vine militaria. Eram la scoala Militara din Ramnicu Valcea, iar 23 august ne-a prins acolo.

Am iesit la raport de doua ori sa ma lase sa ma duc voluntar pe front, da-mi zice inapoi: „Du-te ma... Altii fug si tu vrei sa te duci?”

(Bate din nou cu pumnul in masa) „Da! Vreau sa ma duc, ca eu de acolo is.” Şi-am fugit. M-au dat dezertor, dar nu m-o interesat. Am facut parte dintr-un grup de refugiati voluntari. Am venit si am ajuns in Ungaria. Eram deja biruitori. Aveam o ordonanta, ca ne-a dat si ordonanta, un basarabean.

Şi venea o horta imensa de prizonieri unguri. Zdrentuiti, flenduriti, barbosi, dezumanizati... si ma uitam asa la ei... si-l vad pe Feri. Şi-i zic la ordonanta sa vorbeasca cu paznicul si sa-i spuna ca fratele meu, de nume, e acolo si sa-l dea afara.

Ăla, nedumerit, intreaba: „Cum? Ca aia e armata hortista, iar voi sunteti romani.” Atunci ii explic situatia, ca ala o fost teritoriu cedat si... asa mai frate. I-am zis sa-i dea si un kilogram de rom, ca aveam destul. Atunci il da afara si vine paduchios, raios... Era ca mine, ofiter.

Atunci ii zic pe ungureste: „Feri, capu sus! Suntem barbati, suntem militari, ofiteri.” El imi raspunde: „Meriti sa faci ce vrei cu mine.” Il intreb daca i foame. El imi raspunde ca asta e a patra zi in care o mancat numai iarba. I-am spus sa mearga sa se spele si sa se barbiereasca.

Dupa ce mananca bine, ii dau sa fumeze si o tigara, dupa care zice: „No Valerica, acum poti sa faci cu mine ce vrei.” Am obtinut pentru el ordin de lasare la vatra in Targu Mures, cu drept sa poarte uniforma romaneasca, sa poata ajunge acasa. Asta a fost razbunarea unui roman.

Am venit si eu acasa, o aflat si el ca am venit, dar o plecat in Ungaria. I-o fost rusine.

„A fost prapastie”

Rep: A trecut si razboiul, dupa care s-a instalat regimul comunist. Care au fost partile lui bune si care au fost partile rele?

Valeriu Vaida: Au fost si oameni cumsecade, dar in rest a fost prapastie. Dati-va seama ca in 1946 era prima votare. Ce diabolic a fost organizata! Eu cu cativa romani ne-am inscris in partid, ca erau multi unguri inscrisi si n-am vrut sa lasam totul pe mana lor.

Şi ma trimit la Rusii Munti in comisia de votare, cu inca un maior. Cu regimul nu a votat numai seful de post. Restul nimeni. Veneau tarancile si spuneau: „Domnisorule unde-i uaciu?” Ochiul era semnul partidului lui Maniu. Deci, cred ca in total numai vreo 3-4 au votat cu regimul.

Venim cu urna la Targu Mures, inconjurand orasul, ca veneu taranii dupa noi sa le numaram voturile. Noi am fugit ca ticalosii, ca trebuiau aduse. Dar nu le-o numarat nimeni. O rasturant-o si o zis ca toata lumea e pentru. Ştiu ca atunci, un preot s-o aruncat pe geam in semn de protest.

Acestea au fost alegerile. Dupa aia, sigur, am fost dati afara din partid si ne-am vazut de treaba. Ne-am dus sa lucram. Intr-o buna zi m-au dat afara si din invatamant. M-am dus la Bratele de Munca, dar vreo trei luni am stat in rand cu tiganii, ca numai aia erau someri si oameni de nimica...

Rep: Dupa ce ati lucrat ca profesor, ati ajuns la un moment dat sa fiti dat afara de pe postul de om de serviciu. Ce simteati in acele momente? Cum va vedeati viitorul?

Valeriu Vaida: Eu am fost un tip optimist si luptator. Am avut o convingere oarba, ca o data si o data lucrurile vor iesi la iveala, dar aveam convingerea ca trebuie sa muncesti si sa dovedesti ca meriti existenta. Asta m-a condus.

Eu, va spun, 15 ani cat am lucrat in productie n-am fost in concediu. Credeam ca fara mine nu merge. Bine, nu era adevarat. Aveam speranta si inca atunci mai credeam in Dumnezeu, dar dupa aceea lucrurile s-au schimbat.

Incorsetat de cenzura

Rep: In timpul regimului ati avut contacte, printre altii, cu Marin Preda, Romulus Guga, Marin Sorescu sau Tudor Arghezi. Care erau cele mai mari greutati ale unui om de cultura care nu voia sa se lase incorsetat de regim?

Valeriu Vaida: Cenzura. Erai incorsetat de cenzura si numai cu abilitate puteai iesi. Pai sa va dau un exemplu, bine ca m-ati provocat. Veti rade, dar asa a fost. (Scoate o carte maricica, despre viori, scrisa de el) Prima data mi s-a refuzat bibliografia asta. A trebuit sa pun si bibliografie ruseasca.

Am pus-o, dar nu m-am folosit de ea, nici n-am auzit niciodata de cartile alea. Totusi, as fi nedrept, pentru ca doua dintre cartile mele le-am scos in timpul regimului comunist. Acuma... vezi tu ce scri acolo, dar nu vreau ca cineva sa-si inchipuie ca aduc osanele.

De exemplu, pentru prima carte, prima in Romania de acest gen, am primit premiul de stat. Nu mi s-a dat pentru ca am fost detinut, desi am primit toti banii aferenti. Eu aveam salar vreo 5-6 sute si am primit 12.000 de lei.

Rep: Dar in afara de cenzura, au mai suferit si alte...

Valeriu Vaida: Nu...la ei nu a contat. Dar bine ca mi-ai pus intrebarea. A fost intr-o zi de la Biblioteca asta... Mihai Mircea si-mi zice ca e criza ca si asta de la cultura, Baciut, ar trebui schimbat: „Vezi... pe vremea dumitale dintre astia care sunt aici, nimeni nu a fost.

Targu Muresul este o colibie de intelectualitate.

Rep: Credeti ca acum nu mai sunt personalitati culturale?

Valeriu Vaida: Da.

Rep: Cum ati ajuns sa cunoasteti atatea personalitati?

Valeriu Vaida: Acuma eu nu vreau sa fac din asta o chestie... ca au venit. Ca nu pentru mine au venit. Au venit pentru schimb cultural si, de obicei, la mine in casa se tineau aceste intalniri. Erau adusi de sectia culturala, sau sectia de propaganda de la partid. Ei ii trimiteau, ca altfel nu aveau de unde sa stie.

Dar aici trebuie sa fii atent cum scri, sa nu se inteleaga ca regimul a fost grozav. Ca stim noi cum a fost...

Rep: Ioan Florea, un fost prim secretar de partid pe Mures, spunea acum cateva saptamani, intr-un interviu ca, in ansamblu, viata era mai buna pe vremea lui Ceausescu. Dumneavoastra ce parere aveti?

Valeriu Vaida: Omule... sa nu manance cacat nici Florea. Eu l-am cunoscut foarte bine.

De ce era mai bine? Unde-s ani ’46, ’47, ’48, ’49, ’50, cand puscariile erau pline de tineri romani? Pai nu stie el ca atunci cand am mers la Cluj, inainte de proces cu o saptamana sau doua, in toata celula numai eu nu eram student la medicina. Eu am o gramada de carti scrise de fosti detinuti.

S-au mai strecurat si muncitori... Cum o fost mai bine? Ca au facut blocuri... Vedem cum le-au facut. Nu prea-mi place acum nici sa fiu ala care judeca. De exemplu, eu am calatorit foarte mult numai in Occident. Da, dar seful Securitatii mi-a fost coleg de clasa. Intrebarea e foarte tare, e foarte dura...

Vad io ca esti intepat, da’ mie-mi place cum scri. Dar nici asta nu-mi place, ca, de exemplu, mie asa mi de ciuda ca aia care au fost conducatori in partidul comunist, cum o fost Vasluianu... Pai nu i rusine? L-au tinut comunistii toata viata in pozitie de vice-presedinte al Consiliului Popular.

Au cazut comunistii, au venit astialalti, tot acolo o ramas, iar acuma injura comunistii. Nu merge omule... si inca ceva, eu de comunisti am fost decorat, dar nu de aia ca am vorbit, ci de aia ca am lucrat.

Rep: Ati dat exemplul lui Vasluian, mai sunt si altii?

Valeriu Vaida: Nu. I-o cam scos, sau o iesit la pensie. La unul d’ala sa-i iei interviu, ca sa vezi cat de mare e perfidia.

Rep: Pai nu are rost, va minti...

Valeriu Vaida: Bine, da atunci il intrebi: „totusi ce functie ati avut?” Pai ca se vezi ca n-am facut politica. Aici o fost putin smecherut si Florea, dar si el o facut politica. Florea o fost totusi un om de treaba.

Este o carte aici in care autorul imi multumeste ca am colaborat la ridicarea unei biserici la Bahnea. Atunci nu-ti dadea voie sa faci biserici, dar Florea a rezolvat totul...

Rep: Cum ati trait revolutia?

Valeriu Vaida: Sincer, prin geam am vazut totul. Lucram in centru, vis a vis de Prefectura. Era cea mai faina locuinta din oras. (Aduce un album cu poze facute in casa intr-adevar spatioasa si deosebit de frumos decorata. In timp ce ne uitam la poze continua...).

Rep: Şi cum s-a vazut pe geam?

Valeriu Vaida: Perfect. Parca acum il vad pe maiorul Branzaru, care era langa o mitraliera si ii spunea cineva de la partid: „Trage domnule, trage!” asta zice: „In cine sa trag?” Şi nu o vrut sa traga. Am vazut si cand o intrat masina in biserica, dar...

mai multe am vazut la bataie, pentru ca Revolutia nu a cuprins etnia. Jos comunistii si buna ziua! Aici, de exemplu, la bataie, am vazut actori unguri de la Teatrul National, dupa aia la noi in curte o venit ungurii de pe Valea Nirajului cu furci cu bastoane... si apoi o ramas acolo.

Eu le-am adunat si le-am pus in pivnita si pe urma s-o dus la Prefectura. Asta o fost o barbarie, dar Revolutia aici o fost mai pasnica.

Rep: Spuneti ca ati vazut mai bine bataia. De ce credeti ca s-a ajuns la asa ceva?

Valeriu Vaida: Pai asta... Nu ca-s rau acuma si nu pot vorbi bine de ei. Is rau. Erau cativa care faceau pe reporterii englezi. Erau din Ungaria. Ei credeau ca eu sunt ungur, am vorbit numai in ungureste cu ei.

Au inceput sa faca reportaje cum o vrut si pana la urma m-am revoltat si am spus, dupa ce-am tras o injuratura, ca nu-i asa. Ca romanii o inceput ca preotul din Ibanesti... ori nu era asa.

Rep: Credeti ca se putea evita bataia? Sau ce trebuia facut ca fie evitata?

Valeriu Vaida: Nu. Adica omul la care ii dai pita, ii dai slujba... Fabrica de pita era condusa de un ungur si ala nu o vrut sa mai faca paine.

Rep: Ce trebuie sa faca ei ca sa se schimbe?

Valeriu Vaida: Daca in locul dumitale ar fi un ungur asa de amabil as fi cu el... asa de curva ordinara as fi cu el pentru ca si el asa e. Eu nu pot fi sincer cu unu ca el, ca nu rezolv nimic. Daca i-as spune: „Ma Feri hai ma mai lasa si tu, mai las si eu...” Nu, nu merge.

Pai urmaresti presa, nu ai vazut cum minte Marko si alalalt care reprezinta Romania la Bruxelles, Frunda. Ăstia reprezinta interesele romanilor si ale ardelenilor? Pai si cu soseaua aia... nu pentru dumneata si pentru mine se face, ci pentru ei.

Asa o facut si Hitler cand o ajuns la putere, o facut sosele ca sa poata circula. Nu, nu-s sinceri. Dar eu in viata mea am ratacit si in mediu unguresc. Un banal exemplu. Eram langa Sarmas, intr-un sat romanesc. Şedinta cu formatia artistica.

La urma vine o batranica si zice: „V-am adus o gasca.” Iar eu intreb: „Da pentru ce?” Şi ea-mi raspunde in soapta: „Pentru ca sunteti ungur.” Pai se poate?.

Rep: De ce credeti ca am fost printre ultimele tari care au iesit de sub regimul comunist? De ce credeti ca a trebuit sa ne agite cineva?

Valeriu Vaida: Din pacate ne-au agitat alti comunisti. Iliescu de exemplu. Eu nu pot sa-l inghit. O facut gradul doi din Partidul Comunist. L-o facut neocomunist. Voi, dumneavostra, veti face o Romanie ca lumea. Ca ceea ce este astazi...

Rep: Credeti ca romanii si-au schimbat mentalitatea, sau inca mai au in reflex unele „indeletniciri” din perioada comunista?

Valeriu Vaida: Inca nu. Mai sunt apucaturi. Mentalitatea este o chestie de timp, de uzura, de educatie, de scoala si de saracie.

Rep: Ce parere aveti despre faptul ca la un numar de 50 de jurnalisti le-au fost ascultate telefoanele timp de 13 luni?

Valeriu Vaida: Am sa te rog sa nu ma judeci. Pentru siguranta statului orice admit. Ca te asculta... n-are decat. Las sa te asculte. Şi sti de ce? Pentru ca probabil or fi si dinaia...

Pai tu ce crezi ca gazetarii astia din Targu Mures nu concerteaza cu Budapesta? Pai nu e bine sa stie cineva?

Rep: Pe noi ne-au ascultat fara ca noi sa periclitam siguranta nationala.

Valeriu Vaida: Aici e partea proasta. Cu asta nu sunt de acord. Sunt de acord atunci cand este periclitata siguranta statului. Eu trebuie sa fiu convins ca ziaristul este un bun patriot. Pe un bun patriot n-are decat sa-l asculte. Sa ma asculte si pe mine.

Rep: Aproape in fiecare zi avem parte de scandaluri in viata politica romaneasca. Cata incredere mai aveti in clasa politica?

Valeriu Vaida: Trebuie sa fiu sincer, chiar daca par naiv. Intotdeauna incerc sa ma zbat sa fiu sincer si corect. De ceilalti mi-o fost ciuda ca o fost toti comunisti.

Dar astia care o venit, chiar daca sunt oameni instariti, ca raman traznit cand aud Tariceanu ce are… Deocamdata vreau sa cred ca trebuie sa avem incredere. Dar nu avem ce face. Par oameni... si spun par, pentru ca politica e o curva, vorba lui tata care era om simplu.

Rep: Dar cata incredere puteti avea in PUR, care a fost in barca PSD, iar acum...

Valeriu Vaida: Nu. Ăstia sunt cacanari. Ce-i asta? Sau aia care schimba partidele. Nu. Eu imi aduc aminte cand s-o facut schimbarile de la Revolutie, eu voiam sa punem Vatra la punct. Eu n-am fost membru la Vatra niciodata, in schimb ei m-au trimis la Sibiu sa sustin formarea unei filiale.

La un moment dat capeteniile Sibiului mi-au propus: „Domnule Vaida, nu vreti sa candidati la noi ca senator.” Eu i-am raspuns: „Du-te domnule-n pace, eu am fost membru PCR si cu aia am terminat.” Pai cum mi-ar sta mie acuma sa vin sa fac pe nebunul? Tovarasi, fratilor, pe ei! Nu merge, nu tine.

Adica eu sa-i hulesc pe comunisti la modul asta, cand ei m-au tinut 15 ani director, m-au trimis in toata lumea...

Rep: Dar tot ei v-au...

Valeriu Vaida: Da, dar asta-i alta zama deja. De aia ii acuz si de aia nu i-as mai dori. Ca puscariile romanesti erau pline, pline de tineret. Pentru aia nu-i iert. Aici poate nu stii, dar e bine sa stii. De exemplu, singurii care ar fi putut face treaba ar fi fost cei din Miscarea Legionara.

N-ai de unde sa o cunosti, ca o stii numai asa cum ti-o spus-o, ca o fost asasini si criminali. Nu. A fost cea mai cinstita organizatie. Religioasa, credincioasa, Dumnezeu era in fata si patria. De exemplu, ce spunea Codreanu pe un afis mare: „Ajuta-ti fratele cazut in nenorocire, nu-l lasa.

” Sau fratele meu, care o fost un legionar mare. Ţin minte ca o venit la mama si i-o cerut inelul pentru ajutorul legionar. O cedat si bijuteriile. Atunci nu-mi spune mie. O mai si rebelit, da nu ei, ca acum se descopera ca aia care o rebelit o fost puscariasi de drept comun, imbracati de Antonescu sa provoace...

Rep: Dumneavoastra va considerati un fost legionar?

Valeriu Vaida: Cu sentiment, cu simpatii. Nu, ca n-am avut vreme sa fiu, am fost numai in Fratiile de Cruce. Culmea, in ajunul Rebeliunii, m-au pregatit sa fac parte din miscare. Efectiv n-am facut, dar am simtit.

Rep: Sa revenim putin la politica ultimilor 15 ani. S-au mai remarcat personalitati politice la fel de marcante ca in perioada interbelica?

Valeriu Vaida: E greu sa spun nume. Şti de ce? Pentru ca eu nu stiu politica si nu-mi dau seama. Ar fi caraghios sa spun... Mi-o placut Pruteanu, desi o avut si el slabiciuni. Dar nu-s in masura sa apreciez.

Rep: Sa fie acesta motivul pentru care lucrurile nu merg bine?

Valeriu Vaida: Trebuie sa ne gandim, pentru ca ziarul asta il vede multa lume. Ce spunem noi trebuie sa stea in picioare. Ceea ce ai exact si stii, aia trebuie spus. Sa ai o convingere care poate fi aratata. Dar daca convingerea ta e stramba...

ca la un moment dat si la dumitale o sa vina cineva si o sa zica: „Da-l ma dracului si pe Vaida ala, ca pe vremea comunistilor o fost mare director la cultura.”

Rep: Ii voi spune ca tot in perioada comunistilor ati facut si puscarie...

Valeriu Vaida: Şi aia e drept. Sau o fost director la cultura, dar decoratiile primite au fost pentru munca, nu pentru ca am strigat in tribuna.

Rep: Aveti o colectie impresionanta de volume cu dedicatie, obiecte de arta, scrisori, articole aparute in presa de-a lungul timpului. La ce tineti cel mai mult?

Valeriu Vaida: Astea-s multe... Hai sa ne uitam putin!

(Mergem in fata unei biblioteci in care imi arata cateva rafturi pline cu volume cu dedicatie, altele cu carti in care este amintit numele lui. Apoi trecem la un colt unde imi arata un opait de pe vremea romanilor, ceramica de Cucuteni, o ceasca dacica, vas roman si un obiect necunoscut)

Sunt multe si mie greu sa aleg ceva…