Firmele de recrutare si plasare forta de munca sunt o speranta pentru multi dintre romanii care vor sa castige mai mult lucrand in strainatate. Infiintata in anul 2002, Black Sea Rom Trading este specializata in domeniul medical, avand deja cateva contracte semnate cu firme din Italia pentru asistenti medicali.

Afacerea a demarat initial cu activitatea de import-export. Fiind intr-un domeniu in care cunostea foarte putine, Liliana Manole a decis sa schimbe obiectul de activitate cu unul in care avea experienta: plasarea si recrutarea fortei de munca.

Experienta dobandita ca director de resurse umane atat in Romania cat si in strainatate a ajutat-o sa puna bazele unei afaceri de succes. Despre toate acestea am stat de vorba cu directorul general al firmei, Liliana Manole

-Ce v-a determinat sa demarati aceasta afacere?

-Am lucrat ca director de personal in Romania si in strainatate. Experienta acumulata in strainatate mi-a dat aceasta idee (spre deosebire de Romania, in strainatate angajarile se fac prin intermediul firmelor de recrutare). Pot spune ca am pus bazele unei companii de aviatie in perioada 1990-1993.

Sunt mandra ca alaturi de ceilalti am creat un sistem. In anul 1999 am venit la Constanta pentru un proiect al unei societati italiene, avand functia de director de personal pe toata perioada contractului. In paralel, m-am ocupat si de crearea structurii organizatorice, structura pe care practic am initiat-o de la zero.

La finalul acestei lucrari, directorul general al societatii mi-a propus sa lucrez ca director de personal pentru cinci santiere in Qatar. A fost un moment foarte dificil, nu cunosteam pe nimeni in afara fostului director, intr-o societate noua si nu stiam de unde sa incep.

A fost foarte greu, am muncit foarte mult (de dimineata pana seara) incercand sa inteleg ce am de facut dar am reusit in 3 luni sa pun toate lucrurile la punct. In cele din urma m-am reintors in Romania si am hotarat ca e momentul sa fac ceva si pentru mine. Astfel, am decis sa infiintez aceasta societate.

Desi initial am optat pentru o activitate de import-export (domeniu in care nu aveam experienta), ulterior, cu ajutorul prietenilor am schimbat obiectul de activitate (acestia m-au sfatuit sa ma axez pe experienta in resurse umane – domeniu in care lucrasem atatia ani). In timp, s-a demonstrat ca au avut dreptate.

-Faceti o scurta descriere a afacerii.

-Activitatea noastra este de recrutare si plasare forta de munca. In principiu putem lucra cu orice categorie de personal. Este foarte important ca in momentul in care pornesti o astfel de afacere sa ai contracte ferme semnate cu angajatori seriosi.

Mentionam ca inainte de semnarea contractelor intotdeauna facem verificarea seriozitatii si credibilitatii viitorilor parteneri. Exista firme care in dorinta de a-si crea o baza de date folosesc anunturi cu oferte false. Noi lucram numai cu oferte pentru care avem contracte semnate.

In acest moment, oferim locuri de munca in domeniul sanitar, mai precis asistenti medicali, dar si in turism-servicii hoteliere cat si in constructii.

-Care este secretul reusitei intr-o afacere de acest gen?

-Seriozitatea, modul in care iti prezinti serviciile, informatiile pe care le furnizezi si, nu in ultimul rand, veridicitatea acestora.

-Prin ce servicii se deosebeste firma dumneavoastra de celelalte cu acelasi obiect de activitate?

-Daca ma refer la oferta de locuri de munca pentru asistenti medicali, pot spune ca suntem singura societate din tara, din acest domeniu, care furnizeaza informatii scrise detaliate privind procedura ce trebuie urmata de fiecare candidat in parte.

De asemenea, Black Sea Rom Trading este singura firma care nu percepe candidatilor nici un comision (uzual acesta reprezinta contravaloarea unui salariu). Singura taxa pe care o platesc candidatii este de un milion de lei, taxa care nu acopera nici macar cheltuielile directe si indirecte ale societatii efectuate pentru un singur candidat.

- Ce alte avantaje mai are firma dumneavoastra?

-Continuand cu oferta in domeniul sanitar, un alt avantaj al celor care aleg firma noastra este faptul ca noi facilitam candidatilor programarea la Consulat Italian de la Bucuresti in vederea obtinerii Declaratiilor de Valoare iar la final pentru obtinerea vizelor de munca.

Nu toate agentiile au aceasta posibilitate, ci numai acelea care sunt acceptate de Consulatul Italian. In baza noastra de date sunt inscrise aproximativ 800 de persoane cu dosare aflate in diferite stadii ale procedurii. In aproximativ un an, din martie 2004 pana in ianuarie 2005, am programat un numar de 312 candidati, ceea ce inseamna foarte mult.

Folosesc acest prilej pentru a multumi reprezentantilor Consulatului Italian de la Bucuresti pentru sprijinul acordat societatii noastre.

De asemenea, avem in acest moment 235 de dosare trimise in Italia la Ministerul Sanatatii in vederea obtinerii echivalarii studiilor ca asistent medical pe teritoriul Italiei, si un numar de 80 de persoane care asteapta obtinerea autorizatiilor de lucru.

Un alt avantaj ar fi acela ca suntem in permanenta la dispozitia fiecarui candidat sprijinindu-l atunci cand situatia o cere.

- Prin ce modalitati va selectati personalul?

- Dupa cum ati constatat nu avem angajati barbati, deoarece consider ca un barbat care lucreaza intr-o firma unde directorul general este femeie se va simti intotdeauna complexat.

-Ce conditii trebuie sa indeplineasca angajatii firmei?

-Sa stie cel putin o limba straina. Sa fie o fire deschisa, amabila, sa aiba curajul sa se uite in ochii oamenilor atunci cand vorbeste cu ei, sa aiba abilitati de comunicare si rabdare avand in vedere ca aceasta activitate se bazeaza pe un contact direct.

Conteaza foarte mult cum iti primesti si privesti viitorul candidat.

-Aveti in vedere o eventuala extindere a afacerii?

-Anul acesta vrem sa extindem si sa diversificam afacerea. Pentru aceasta va fi necesar achizitionarea unui alt spatiu. Este foarte bine sa ai mai multe oportunitati in acelasi timp. Exista perioade in care, de exemplu, recrutarea nu merge bine dar poate merge cealalta afacere.

De anul trecut suntem distribuitori unici pe Romania pentru sisteme de masurare a bauturilor. Aceasta poate fi o noua oportunitate in vederea extinderii.

-Cat de mult au contat experienta si relatiile in stabilirea contractelor cu firmele din strainatate?

-Foarte mult. Pe piata internationala sunt foarte multe contracte, dar este foarte dificil sa gasesti un partener serios. Printre cei care ne contacteaza sunt si angajatori neseriosi. Am incercat in doua randuri sa lucrez cu firme din Emiratele Arabe. A fost o munca titanica. Din cele doua contracte nu s-a finalizat nici unul.

Asta pentru ca nu au fost seriosi. Din pacate, am avut si noi de suferit chiar daca ne-am dat toata silinta sa iasa totul bine. Imi pare nespus de rau pentru candidatii care si-au facut sperante in acest contract, dar firmele din Emiratele Arabe nu au fost serioase.

-Care este politica firmei?

-Politica firmei este de extindere. Urmarim ca toate persoanele care pleaca prin intermediul nostru sa fie multumite. Multumirea lor inseamna si multumirea noastra. Punem foarte mult suflet in ceea ce facem pentru ca lucram cu oamenii. Nimeni nu pleaca din Romania numai de dragul de a pleca.

Toti fac sacrificii pentru a reusi sa munceasca in strainatate. Orice telefon de multumire din partea acestora inseamna foarte mult pentru noi.

-In ce masura tineti legatura cu cei care au plecat prin firma dumneavoastra?

-Conform legislatiei actuale contactul de mediere inceteaza in momentul in care candidatul semneaza contractul individual de munca cu angajatorul extern. Desi din acest moment din punct de vedere legal, nu mai avem nici o obligatie fata de ei, dar pastram legatura oferindu-le sprijinul ori de cate ori este nevoie.

Multumirile pe care le primim din partea celor plecati inseamna mai mult decat toti banii din lume, insuflandu-ne dorinta de a merge mai departe ajutand seriile urmatoare.

In concluzie, succesul societatii noastre se datoreaza atat calitatii serviciilor pe care le oferim cat si candidatilor care au avut si au in continuare incredere in noi.