La Borsa se afla cea mai mare trambulina naturala pentru sarituri cu schiurile din Europa. Abandonata dupa 1990 si inundata de arbusti si braduleti, ea ar putea fi readusa la viata printr-un program de reabilitare.

La 10 kilometri de Borsa, pe un drum care cu greu poate fi numit ulita, pierduta pe o cale ce seamana mai degraba cu un traseu pentru raliuri off-road, se afla cea mai mare trambulina naturala pentru sarituri cu schiurile din Europa.

Construita inca de pe vremea imperiului austro-ungar de un polonez, trambulina a fost folosita de sute de ani, insa abia dupa cel de-al doilea razboi mondial a fost amenajata pentru concursuri.

Fiind singura trambulina naturala de o asemenea lungime (110 metri) din Europa, aceasta a gazduit cele mai multe campionate nationale ale Romaniei, competitii locale (Cupa Borsa, Cupa Maramuresului, Cupa ASA sau Cupa Dinamo), dar si competitii internationale (a fost gazda Dinamoviadei din 1984, competitie a tarilor socialiste, ocazie cu care au fost prezenti saritori din peste 10 tari printre care Polonia, URSS sau Cehoslovacia).

Anii ’80 au fost anii de glorie ai trambulinei care a primit recunoasterea oficiala in 1983, atunci cand a fost omologata oficial de Federatia Internationala de Schi (FIS). Tot atunci a fost stabilit si recordul trambulinei, polonezul Bogdan Z. aterizand dupa un zbor de 118 metri.

Alaturi de trambulina principala, in anii ’80 s-a intentionat construirea a doua trambuline mai mici, insa desi erau la un pas de finalizare, lucrarile demarate au fost stopate o data cu evenimentele din decembrie ’89. Pentru definitivarea trambulinelor de 70 metri, respectiv 30 de metri, ar mai fi fost necesara o singura luna. Numai ca... n-a fost sa fie.

Astazi, cele doua trambuline sunt invadate de ierburi, arbusti, braduti si maracini, singura care prin curatare poate fi adusa la standarde de functionare corespunzatoare. De altfel, din 1990 si pana in 2000, absolut nici o competitie nu a mai fost gazduita de trambulinele de la Borsa, campionatele nationale fiind mutate la Predeal.

In perioada 2000-2003 au mai fost incercari firave de recastigare a gloriei, fiind organizate cateva concursuri, insa fara continuitate si cu participare restransa. Azi nu mai exista nici un saritor borsean in activitate.

Incepand din aprilie 2005, printr-un program SAPARD, Consiliul Local Borsa a inceput un program de reabilitare a complexului, program care include refacerea celor trei trambuline, a drumului de acces si construirea unui hotel in zona (la baza dealului se gasesc cateva obiective de interes turistic in faza de constructie).

Cronologia napadirii

In perioada in care Campionatele Nationale de Sarituri cu Schiurile se desfasurau la Borsa, existau peste 20 de sportivi din zona care participau la intreceri (numai orasul Borsa avea 25 de arbitri de lungime si cativa de stil).

La 15 ani de la Revolutie, nici unul dintre acestia nu se mai ocupa cu sariturile cu schiurile. Recordul trambulinei a fost stabilit in 1984 de Bogdan Z., un polonez care a sarit 118 metri, cu 4 mai mult decat precedentul record ce apartinea unui roman.

Dica Tibis a fost unul dintre cei mai buni saritori ai Maramuresului, acesta cucerind un titlu national si fiind printre putinii care se incumeta sa sara de pe trambulina mare l In iernile mai calde, zapada era carata de militari din zonele mai inalte, nu existau tunuri de zapada.

Chiar si acum, dupa 15 ani de inactivitate, trambulina respecta normele tehnice impuse de Federatia Internationala de Schi.

Paul Timis: "Timp de 10 ani nu s-a facut nimic!"

Inainte de 1990, Paul Timis a fost cel care s-a ocupat indeaproape de organizarea concursurilor si intretinerea trambulinelor: "era de nedescris... Venea lume foarte multa la concursurile de sarituri. Erau doar cativa oameni din zona care se incumetau sa sara pe trambulina mare (K 110), de aceea s-a hotarat si amenajarea a doua trambuline mai mici.

Lucrarile s-au sistat insa cu o luna inainte de finalizare. Incepuse Revolutia. Apoi nu au mai existat fonduri si trambulina a intrat intr-o totala uitare. Timp de 10 ani nu s-a mai facut nimic. Totusi, daca s-ar curata, trambulina ar deveni usor functionabila. Toate facilitatile sunt disponibile, avem curent trifazic adus aici, sus, apa curenta, chiar si drum de acces.

Treptele de urcare si turnul de arbitraj nu sunt complet distruse, deci vor putea fi refacute. Proiectul de reamenajare initiat de administratia locala a inceput sa se deruleze pe 1 aprilie, avand ca data de finalizare sfarsitul anului viitor. Pe atunci speram sa putem avea un complex modern cu 3 trambuline functionale, un hotel, telescaun si tunuri de zapada.

S-a rezolvat si problema proprietatii, Primaria Borsa facand schimb de terenuri cu proprietarul zonei."

Amintiri si tristete

"Acum, eu sunt doar paznic aici. Ar fi frumos sa se tina concursuri. Pe vremuri se strangea lumea cu gramada sa vada concursurile de sarituri. Numai la Hora de la Prislop se adunau mai multi. Dupa 1990 nu s-a mai intamplat nimic, a intrat totul in uitare si indiferenta.

Totusi, nu ar fi nevoie de un efort prea mare pentru ca trambulinele sa fie reamenajate." - Gavrila Danci, fost administrator al trambulinelor, acum paznic

"In momentul in care a inceput Revolutia, pentru finalizarea trambulinei ar mai fi fost necesar cam o luna de lucrari. De atunci totul s-a naruit. Timp de 10 ani nu s-a mai desfasurat nici o competitie." - Paul Timis, presedintele Consiliului Orasenesc pentru Educatie Fizica si Sport inainte de 1990