Grindul Chituc, unul dintre cele mai salbatice locuri de pe litoralul romanesc, a devenit obiect de negot pentru Primaria Sacele.

Dupa ce in urma cu patru ani 251 de hectare din Grindul Chituc, situate chiar in vecinatatea plajei au fost atribuite in baza legislatiei fondului funciar unor persoane care nu au nici o legatura cu comunele Corbu sau Sacele, alte 800 de hectare din aceasta zona protejata prin acte normative vor intra astazi in proprietate privata, in cadrul unei dubioase licitatii organizate la sediul Primariei

Sacele. In plus, terenurile smulse rezervatiei naturale nici nu apartin decat printr-o decizie proprie comunei Sacele, suprafetele respective facand parte, conform Legii nr.2/1968 si a H.G. nr.248/1994, patrimoniului funciar al Consiliului Local Corbu.

Marele tun al terenurilor din Vadu incluse in rezervatia naturala Grindul Chituc a demarat in perioada 2001-2002 cand 251 hectare de teren alese pe spranceana au fost atribuite unor „descurcareti” din toate colturile tarii, dar care n-au nici in clin nici in maneca cu nici una dintre satele limitrofe grindului.

Atribuirea s-a facut cu complicitatea substantiala a Agentiei Domeniilor Statului si a Oficiului Judetean de Cadastru Constanta, utilizandu-se interpretarea partinitoare a legislatiei fondului funciar.

Altfel spus, niste bucuresteni, ploiesteni, brasoveni sau oricare persoana provenita din orice alt judet al Romaniei puteau fi improprietariti cu o bucata de teren la o aruncatura de bat de mare daca, chipurile, nu li s-ar fi putut reconstitui, din lipsa de loturi disponibile, dreptul de proprietate funciara la Ciorogarla ori in alt loc din tara unde stramosii sai au detinut diferite suprafete de teren agricol.

Prefectura s-a facut ca ploua

In mod evident, toata afacerea este cusuta cu ata alba, insa nici unul dintre cei care si-au pus semnaturile pe noile certificate de proprietate, respectiv fostul prefect Gheorghe Martin si alti angajati ai Prefecturii Constanta nu au gasit de cuviinta sa se intrebe de ce trebuie sa i se redea unui bucurestean terenul agricol mostenit de la bunici, pe malul marii si nu in Baragan sau in alte zone mai putin atractive din punct de vedere turistic.

Asa se face ca primii beneficiari ai terenurilor situate practic pe plaja, avand in vedere ca unele dintre aceste certificate de proprietate specifica la rubrica vecinatati Marea Neagra (?!!), au procedat la vanzarea lor imediata dupa preluare, pana la ora actuala suprafetele cele mai bine plasate pe coasta fiind comercializate deja de doua-trei ori.

Terenuri de un miliard hectarul, vandute la pret de 5 milioane

Intre timp se pare ca apetitul pentru petrecerea unei vacante intr-un loc mirific, departe de aglomeratia marilor statiuni, cu o plaja incredibil de curata si o apa lipsita de algele care au invadat restul litoralului, a sporit, aspect care a determinat si cresterea cererii pentru terenuri in zona Grindului Chituc.

Prin urmare, Consiliul Local Sacele a considerat oportun sa mai smulga o „halca” de vreo 800 de hectare din rezervatie, pentru a o scoate la licitatie. Aici edilii din Sacele au beneficiat si de complicitatea fostului OCOT rebotezat Oficiul de Cadastru si Publicitate Imobiliara Constanta.

Prevalandu-se de faptul ca terenul cu pricina a facut dupa 1986 parte din defunctul IAS Sacele redenumit SEMLACT SA, atat Octavian Luncan, fostul director al OJCGC, cat si Stere Sponte, actualul sef al OCPI Constanta sustin in documentele oficiale ale institutiilor pe care le conduc ca suprafetele desprinse din Grindul Chituc ar apartine comunei Sacele si se preteaza retrocedarilor in baza legislatiei fondului funciar.

Ca sa nu mai lungeasca povestea cu dreptul de proprietate asupra celor 800 de hectare, Consiliul Local Sacele adopta de urgenta Hotararea nr.11 din data de 31 mai a.c., prin care isi insuseste lotizarea Grindului Chituc in detrimentul comunei Corbu.

In plus, asa cum sustine Ion Oprea, primarul comunei Sacele Consiliul Local din aceasta localitate a obtinut si intabularea respectivelor suprafete, astfel ca licitatia organizata astazi se desfasoara in deplina legalitate.

Cu toata aceasta spoiala de legalitate, drepturile autoritatilor din Sacele asupra terenurilor smulse din grind sunt mai mult decat indoielnice, in conditiile in care atat Legea nr.2/1968, cat mai ales H.G. nr.248/1994 stipuleaza in mod cat se poate de clar faptul ca 2300 hectare din zona protejata, dar aflata in afara Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, inclusa in Grindul Chituc se afla in administrarea Consiliului Local Corbu si nicidecum a celui din Sacele.

Interese obscure in spatele asa-ziselor improprietariri

Mai mult, intentia dubioasa care se ascunde in spatele autoimproprietaririi Primariei Sacele cu „halca” de grind deprinsa din rezervatie se poate constata prin faptul ca aceeasi primarie organizeaza o licitatie publica pentru instrainarea suprafetelor aflate in litigiu cu Primaria Corbu la doar doua luni de la emiterea controversatei hotarari.

Altfel spus, intentia edililor din Sacele nu a fost nici pe departe aceea de a reconstitui dreptul de proprietate al propriilor cetateni, ci de a raspunde unor interese obscure, probabil ale unor potentati din capitala sau de aiurea.

Aceasta in conditiile in care Primaria Corbu, in ciuda faptului ca legea ii consfinteste drepturile asupra celor 2300 ha de grind, se afla in imposibilitate de a satisface aproximativ 700 de cereri de retrocedare ale unor persoane indreptatite. Pe de alta parte, pretul de pornire a licitatiei este mai mult simbolic, nedepasind suma de 5 milioane lei vechi pentru un hectar de grind.

Desi sustine ca terenurile scoase astazi la licitatie sunt plasate intr-o zona mlastinoasa, la 1,5 km de plaja, primarul Oprea s-a aratat total dezinteresat de modul in care viitorii proprietari ai hectarelor de grind se vor pune de acord cu legislatia extrem de stricta din domeniul zonelor protejate, afirmand doar ca: „E problema lor cum se vor descurca cu ARBDD”.

Dincolo de faptul ca graba Primariei Sacele de a scoate la vanzare niste terenuri asupra carora exista destule dubii ca i-ar apartine devine extrem de suspecta, pozitionarea terenurilor este la fel de incerta lasand loc la alte interpretari, beneficiarii prezumtivi ai simulacrului legal fiind tot potentatii din umbra, in contextul in care un hectar de teren in zona litorala a grindului cumparat astazi cu 5 milioane lei poate fi vandut a doua zi dupa licitatie, potrivit pietei neoficiale, chiar si cu un miliard de lei vechi. Vom reveni.