Penitenciarul Aiud, in criza tranzitiei

de Dorin Timonea, Ovidiu Hategan     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Joi, 11 august 2005, 0:00

"In numele Tatalui, al Fiului si al Sfantului Duh". Aceste cuvinte cunoscute de aproape orice crestin si care semnifica Sfanta Cruce sunt exemplificate si intr-un alt mod decat cel cunoscut, pe iconostasul Bisericii cu hramul "Sfintii Apostoli Petru si Pavel" din incinta Penitenciarului de Maxima Siguranta Aiud (judetul Alba). Patru desene lipite pe iconostas ii invata pe detinuti cum sa-si faca cruce.



In biserica se tin slujbe de cinci ori pe saptamana, la care participa, potrivit preotului Ilie Morar, zeci de detinuti. Preotul are, de altfel, un rol foarte important in viata comunitatii din cadrul inchisorii. In Postul Pastelui, 250 de detinuti s-au spovedit si au cerut iertare pentru pacate.



Parohul ne-a spus ca biserica, cea mai mare si mai frumoasa din intregul sistem penitenciar romanesc, a fost construita in intregime de detinuti. Doar pictura a fost realizata sub coordonarea unui pictor din afara institutiei, ajutat, insa, si el de doi detinuti pictori, detasati special din alte inchisori.



Inghesuiala peste standardele UE



Penitenciarul de Maxima Siguranta din Aiud este una dintre cele mai mari institutii de acest gen din Romania. In prezent aici sunt "cazati" 1.100 de detinuti. Numarul este mai mic ca in alti ani pentru ca cea mai mare cladire a inchisorii, denumita "Celular", construita in 1892, este in plin proces de modernizare, urmand a fi inaugurata in luna septembrie.



Din acest motiv, peste 800 de condamnati au fost trimisi in alte penitenciare din tara. Acestia vor reveni la Aiud in momentul in care corpul de cladire, modernizat dupa standardele europene din domeniu, va fi dat in folosinta.



Comandantul Penitenciarului este magistratul Viorel Comanita. A raspuns cu amabilitate solicitarii venite din partea deputatului PNL, Tiberiu Barbuletiu, de a permite ziaristilor sa viziteze inchisoarea, care, inainte de 1989, era considerata una dintre cele mai "grele" din Romania.



Zeci de detinuti politici au trait momente dificile in celebra "zarca" a Aiudului, multi dintre ei gasindu-si sfarsitul in spatele gratiilor de aici. Curtea, gratiile, cladirile vechi, neprietenoase, vorbesc nu doar de condamnatii "de drept comun" care populeaza acum celulele, ci si de supliciile la care au fost supusi zeci si sute de detinuti politici, dintre care unii intelectuali de marca.



Locatia pare perfecta pentru a pedepsi. Lipsesc, cel putin la prima vedere, sistemele sofisticate de alarma. Usile decolorate ale celulelor, construite dintr-un lemn greoi, se incuie dupa un sistem clasic, cu un dispozitiv de metal, mostenit probabil din secolul al XIX-lea, dar la fel de eficient. De ani de zile nu a mai fost nici o evadare.



A fost odata o tentativa, dar detinutul a fost prins de "baietii" de la Interventii Rapide inainte de a trece de prima din cele trei curti.



In ultimii ani si mai ales dupa venirea la conducerea Penitenciarului a procurorului Viorel Comanita, situatia s-a schimbat radical, insa conditiile de cazare ale detinutilor au ramas la fel de grele. In celule stau minim sase si maxim 40 de puscariasi. Majoritatea nu fac nimic toata ziua. Intre ei, tensiunile se acumuleaza treptat. Zilnic, intre acestia se produc incidente.



Darea in folosinta a noilor spatii va permite Penitenciarului din Aiud sa intre, cel putin partial, in sistemul existent la nivel european. "Este o constructie moderna conform cerintelor europene. Vor fi patru persoane in camera care este dotata cu dusuri, gresie, faianta, paturi noi, saltele relaxa, sala de mese.



Efortul financiar al Ministerului Justitiei este foarte mare, investitia avand o valoare actualizata la 31 decembrie 2004 de 62 miliarde lei. Numarul de locuri din acest corp se va reduce la 720. Penitenciarul are un regim de maxima siguranta, fiind axat pe executarea de pedepse mari de peste 10 ani de inchisoare. Avem un personal operativ in numar de 260 de persoane", a spus Viorel Comanita.



La prima vedere, comandantul inchisorii are aparenta unui personaj foarte calm, respectabil, ce seamana mai mult a profesor decat a sef de penitenciar. Cu toate acestea, conduce cu o mana de fier treburile institutiei. Potrivit acestuia, o reforma a sistemului penitenciar presupune doua elemente de baza: resurse umane si resurse financiare. "Fara acestea reforma are un continut gol", a spus magistratul.



In spatiile actuale, intr-o celula de aproximativ 7 metri patrati stau sase detinuti, care abia se pot misca in zona neocupata de paturi. Nici una dintre reglementarile europene nu este respectata in conditiile existente in prezent.



Modernizarea corpului "Celular" va permite ca fiecare detinut, dintre cei care vor avea sansa sa fie "cazati" aici sa aiba asigurata cantitatea de aer necesara, nu, insa, si suprafata de spatiu prevazuta in normele respective.



Sute de criminali, dupa gratii la Aiud



Pentru a ajunge la corpurile in care sunt celulele trebuie sa treci de trei porti pazite, fiecare. Aici isi ispasesc pedeapsa cateva sute de criminali si tot aici sunt adusi 90 la suta din detinutii care au evadat din alte inchisori. Cel mai varstnic condamnat are 71 de ani si ispaseste o pedeapsa de 12 ani pentru ca si-a ucis fiul. In doua celule stau detinuti care s-au declarat homosexuali.



De asemenea, in incinta este si o sectie pentru femei (aproximativ 30 de persoane) si una pentru minori. Detinutele se afla la Aiud doar temporar, dupa pronuntarea sentintelor definitive acestea urmand sa fie transferate intr-un alta inchisoare.



Pe langa biserica, Penitenciarul mai are o scoala generala, un club de reintegrare sociala, dotat cu o biblioteca ce are aproape 9.000 de carti, cabinet medical, precum si mai multe ateliere cu diferite obiecte de activitate. Unitatea mai are si o ferma unde sunt asigurate, in cea mai mare parte, necesitatile de hrana ale detinutilor.



80 de vaci, 500 de porci si recolta de pe 39 de hectare de culturi agricole asigura in cea mai mare parte hrana detinutilor.



In acest an situatia este putin mai dificila, avand in vedere ca intreaga recolta de produse vegetale a fost distrusa de cele trei inundatii care s-au abatut asupra municipiului Aiud in ultimele doua luni. La un moment dat, au fost in pericol si animalele, insa au fost salvate de la inec prin interventia rapida in incinta fermei.



In 2004, de pe cele 39 de hectare de culturi au fost obtinute 150 de tone de produse vegetale. In 2005, administratia Penitenciarului este obligata sa cumpere intreaga cantitate de produse alimentare vegetale necesara pentru asigurarea hranei detinutilor.



Nu sunt probleme in ceea ce priveste asigurarea carnii, in conditiile in care unitatea a reusit sa asigure proviziile de carne (43.000 de kg) pana la sfarsitul anului 2007. De altfel, conducerea unitatii intentioneaza sa "lichideze" efectivele de animale si sa modernizeze ferma astfel incat sa corespunda normelor impuse de Uniunea Europeana.



Intentia va putea deveni realitate, in conditiile in care vor fi asigurate resursele financiare necesare.



Criza financiara profunda



Revarsarea raului Aiudel si distrugerea culturilor agricole au accentuat criza financiara in care se afla penitenciarul. De altfel, aceasta este cea mai importanta problema pe care administratia trebuie sa o rezolve la ora actuala.



Lipsa resurselor financiare l-a determinat pe magistratul Comanita sa trimita un memoriu la Administratia Nationala a Penitenciarelor, de unde a fost remis Ministerului Justitiei.



Demersul a fost urmat de alocarea a 800 de milioane de lei, bani care nu ajung nici pentru o luna. "Cand a fost intocmit bugetul alocat Administratiei Nationale a Penitenciarelor pe anul 2005 nu s-a tinut cont de situatia concreta a fiecarui penitenciar. Bugetul care ne-a fost alocat pentru acest an a fost programat sa ne ajunga pana la sfarsitul lunii iulie.



Ne-a ajuns doar pana in iunie, iar depasirea bugetului este considerata infractiune. Banii alocati pentru medicamente i-am cheltuit inca din luna ianuarie. Cu toate acestea, noi trebuie sa le asiguram detinutilor hrana, medicamentele si conditiile normale de incalzire si igiena.



Daca nu se face acest lucru atunci pot aparea alte probleme cum ar fi nemultumiri intre detinuti", a afirmat Viorel Comanita.



Potrivit sursei citate, in acest moment institutia are datorii la furnizori de 5,2 miliarde lei, din care 3 miliarde reprezinta datoriile pentru produsele alimentare achizitionate.



Pentru ca inchisoarea sa functioneze normal pana la sfarsitul anului si pentru achitarea datoriilor este nevoie de 20 de miliarde lei.
























532 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri