Serviciul de Relatii Publice din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera informeaza ca in cursul acestei saptamini, mai multe echipe de control din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, coordonate de inspectorul general, chestorul Nelu Pop, au evaluat structurile subordonate Inspectoratului Judetean PF Satu Mare.

Controalele au vizat modul de indeplinire a atributiilor si misiunilor specifice referitoare la supravegherea si controlul frontierei de stat, prevenirea si combaterea migratiei ilegale, coruptiei interne si a faptelor din sfera criminalitatii transfrontaliere, competenta manageriala si climatul organizational.

De asemenea, o atentie deosebita s-a acordat si pregatirii profesionale a politistilor de frontiera in domeniul aplicarii prevederilor legislative in vigoare.

In urma verificarilor au fost constatate grave neajunsuri

Cu aceasta ocazie, au fost constatate grave neajunsuri privind combaterea migratiei ilegale precum si deficiente majore in coordonarea, planificarea si organizarea misiunilor de supraveghere si control a frontierei de stat, in special la „frontiera verde", fapt ce a condus la inregistrarea unor rezultate scazute in domeniul operativ.

Avind in vedere deficientele constatate, conducerea IGP de Frontiera a dispus eliberarea din functiile de conducere, pentru deficiente manifestate in exercitarea activitatilor manageriale, de control, evaluare si coordonare a efectivelor subordonate, precum si neadoptare a unor masuri eficiente de combatere a fenomenului infractional transfrontalier, a nu mai putin de 6 ofiteri.

Acestia sint comisar sef Prodaniuc Pavel - din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Halmeu; comisar Dragus Vasile - din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Satu Mare; subcomisar Chereches Marian Marin - din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Boghis; subcomisar Georgescu Adrian Dumitru din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Negresti-Oas; inspector principal Pop Remus - din functia de sef al Sectorului Politiei de Frontiera Tarna Mare; comisar Petrisor Cristian Liviu - din functia de adjunct al sefului Sectorului Politiei de Frontiera Carei.

Evaluarea si controalele vor continua si la Bihor si Arad

Evaluarea structurilor de la frontiera de vest a tarii, efectuata de catre ofiterii specialisti din cadrul IGPF, coordonati de inspectorul general al Politiei de Frontiera Romane – chestorul Nelu Pop, va continua si la nivelul Inspectoratelor Judetene ale Politiei de Frontiera Bihor si Arad, urmind a fi manifestata aceeasi fermitate in situatia in care vor fi constatate deficiente in controlul si supravegherea frontierei de stat si exercitarea actului managerial.

Constienta fiind de necesitatea derularii unui act managerial eficient, menit a determina asigurarea unei stari de legalitate corespunzatoare in zona de competenta, conducerea Politiei de Frontiera Romane va continua adoptarea unor astfel de masuri fata de personalul din subordine, care prin faptele savirsite aduc atingere imaginii institutiei si, implicit, calitatii de functionar public cu statut special, aflat in slujba comunitatii.