SIDA, boala mizeriei si promiscuitatii

de Laura Oana     Gazeta de Hunedoara
Miercuri, 17 august 2005, 0:00

La fiecare sapte minute, o persoana se infecteaza cu HIV, virusul care provoaca SIDA. Ascunsi dupa prejudecati si ilogicul "mie nu mi se poate intampla", ne credem la adapost de pericol, insa virusul este de multe ori mai aproape decat am banui. Doar in primele sase luni ale acestui an, 10 hunedoreni au fost diagnosticati ca fiind HIV pozitivi, cifra care i-a cam speriat pe epidemiologi. Si asta in timp ce alti noua hunedoreni au murit in 2005 rapusi de SIDA.



In spatele fiecarui caz descoperit, medicii cred ca se afla alte 15 persoane bolnave, dar neidentificate. Persoanele infectate pot transmite virusul din primele faze ale infectiei, unii specialisti sustinand ca infectia se poate materializa in chiar primele 24 de ore de la contactarea HIV. In Romania traiesc peste zece mii de persoane bolnave, iar 70 la suta au intre 13 si 19 ani.



Judetul Hunedoara "sta bine" si la statisticile din domeniu: Valea Jiului trage greu la numaratoare. Din cele 229 de cazuri HIV/SIDA din judet, 199 sunt din orasele din Vale. La mineri, una din o mie de persoane este infectata. Cutremurator, dar 196 dintre bolnavi au sub 18 ani. Periculos, fiindca majoritatea au atins varsta maturitatii sexuale.



Unii sunt adevarate "bombe umane", raspandind boala fara a fi constienti de responsabilitatea pe care o au. In evidentele medicilor exista cazul unei minore care se prostitueaza pentru a castiga bani. Chiar daca s-a nascut in Valea Jiului, fata "munceste" pe traseele si parcarile din tot judetul. Pana acum, doar trei dintre partenerii fetei s-au prezentat pentru a-si face testul.



Primele teste au iesit negative, dat pentru un rezultat cert, analizele trebuie repetate dupa sase luni. Nimeni nu poate fi sigur cati parteneri a avut minora, cati dintre ei s-au protejat sau cati vor descoperi intr-o zi ca testul HIV le-a iesit pozitiv, iar viitorul lor se reduce brusc la cativa ani de viata chinuita sub tratament.



Si pana la majorat, adica peste doi ani, politia nu poate face nimic. Hunedorenii nu isi mai pot permite luxul de a se considera protejati. Fiecare va trebui sa invete sa traiasca cu gandul la boala care se poate contacta atat de usor, intr-o tara in care regulile medicale nu inseamna mare lucru si nici un cadru din sanatate nu a raspuns vreodata pentru infectarea cu HIV.



Nenascuti, dar condamnati



Cele zece cazuri noi, descoperite in acest an, au pus pe ganduri conducerea DSP Hunedoara. Cresterea alarmanta a numarului de seropozitivi nu inseamna neaparat o crestere a transmiterii bolii, cat o mai buna depistare a lor in special in randul persoanelor gravide.



"Infiintarea unui centru in cadrul DSP a dus la cresterea de opt ori a numarului femeilor insarcinate care se testeaza", explica Otilia Sfetcu, director adjunct al institutiei. In cadrul Centrului de Consiliere si Testare Deva, analizele se fac gratuit oricui le solicita, spre deosebire de laboratoarele particulare, unde testul costa 300.000 lei vechi.



Autoritatile s-au gandit la aceasta solutie din cauza numarului mare de copii care se nasc gata infectati, preluand boala de la o mama nediagnosticata. Unul dintre cazurile descoperite aici este chiar al unei gravide din Deva.



Femeia are deja un copil, iar in urma confirmarii rezultatului, a renuntat la sarcina, refuzand sa aduca pe lume un copil care avea toate sansele sa se nasca cu boala ucigatoare. Centrul devean este deschis in colaborare cu Fundatia Romanian Angel Appeal (RAA), iar specialistii de aici ofera, pe langa testarea gratuita, si consiliere.



"Pentru cei depistati pozitiv vestea ca sunt infectati cu virusul care va declansa in organismul lor SIDA este un soc. Nu poti sa-i spui omului oricum. Are nevoie de timp si intelegere pentru a pricepe diagnosticul si consecintele sale", spune Mihaela Petrascu, consilier medical la RAA.



Dupa ce trece de momentul cel mai dificil, pacientului i se alcatuieste un plan personalizat de reducere a riscului de transmitere a bolii si este indreptat spre cea mai apropiata sectie de boli infectioase. "Pericolul este printre noi. Nu mai poate fi ignorat.



Gravidele in special trebuie sa constientizeze importanta testarii si sa ne ceara ajutorul, mai ales ca totul se face gratuit", spune Otilia Sfetcu.



Cele mai multe cazuri de imbolnaviri sunt in zona urbana. In top sunt orasele Petrosani si Vulcan, in Deva sunt deja peste 20 de cazuri diagnosticate, si in Hunedoara 11. Pana acum, cercetatorii nu au reusit sa descopere nici un tratament eficient de lupta impotriva HIV, chiar daca se depun eforturi uriase.



O persoana infectata cu HIV se poate simti sanatoasa chiar si timp de 10 ani, fara sa stie ca este bolnava. Calvarul fizic incepe cand virusul ataca puternic celulele care protejeaza corpul impotriva infectiilor, lasand organismul prada bolilor. Virusul HIV trece la stadiul de boala SIDA, iar din acest moment sanatatea se deterioreaza rapid, ducand la deces.



Pana acum, pe intreg globul, boala a ucis peste 20 de milioane de oameni, atat cat numara populatia Romaniei.
























126 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version