Valea Aleului renaste a doua oara

de Sorin Sotoc     Gazeta de Oradea
Luni, 22 august 2005, 0:00

(Foto: )

Apa serpuieste nervos printre stancile slefuite fin, parca de mana unui chinez batran. Trudind printre stanci, bolboroseste cu glas mosneag suparat pe lume in bulboane adanci, ori clipoceste vesela in mici, dar spectaculoase cascade.



La adapostul umbrarului des al padurii, prin care soarele se zbate neputincios sa patrunda, raul si-a sapat de milenii albia, serpuind printre povarnisuri abrupte, aproape virgine, unde omul n-a ajuns decat cu privirea. Este un loc feeric unde, in amurgurile linistite de vara, solemnitatea devine aproape palpabila.



Situata la limita vestica a Parcului Natural Muntii Apuseni, sub Masivul Carligati si strajuita de Muntii Bihorului, Valea Aleului este unul dintre putinele locuri din perimetrul turistic montan al Bihorului unde omul nu si-a lasat atat de puternic amprenta.



In comparatie cu alte zone, tranzitate de trasee turistice de mare interes, valea pastreaza inca salbaticia de odinioara, cu un peisaj mirific, intr-un cadru natural de exceptie.



Valea Aleului a devenit acum un important punct de atractie, gratie eforturilor a doi inimosi bihoreni, care si-au scos la bataie agoniseala de-o viata pentru a pune in valoare frumusetile de aici si a le face cunoscute in intreaga Europa.



„Bye, bye, tabara!”



La aproximativ cinci kilometri in amonte de confluenta cu Crisul Pietros, pe Valea Aleului se deschide o poiana splendida.



E locul in care a functionat, vreme de peste doua decenii, o tabara in care generatii intregi de copii au deprins dragostea pentru natura si au adulmecat, poate pentru prima oara-n viata, mirosul de fan cosit si taria aerului din noptile de vara.



Lipsa de interes a autoritatilor locale a transformat-o, insa, in ruina. De peste noua ani, fosta tabara a devenit amintire, iar lucrurile pareau pecetluite. Insa, cand totul parea compromis definitiv, doi bihoreni de prin partea locului s-au hotarat sa puna piciorul in prag.



Nistor Georgescu si Gheorghe Groza, sateni din Gurani — localitate de la poalele Apusenilor, au strans ban cu ban, au pus la bataie economiile dintr-o viata de munca, s-au inglodat in datorii la banci si au inceput sa construiasca.



Au durat totul piatra cu piatra, cu incapatanarea si stoicismul munteanului ce-si pune ceva-n cap si aia trebuie sa faca.



„Ma durea sufletul sa vad cum se pierde totul”, spune Nistor Georgescu (foto). Au cumparat terenul si au incercat sa puna pe roate un proiect cu finantare externa pentru dezvoltarea turismului rural. Dar lucrurile aflate de la televizor si de prin ziare nu s-au dovedit atat de frumoase, cum pareau la prima vedere.



S-au poticnit in mecanismul sofisticat, dar atat de bine uns, al birocratiei, al cercurilor de interese unde spaga-i legea de aur, au dat cu capul de noianul de probleme pe care le impuneau obtinerea actelor si a purcoiului de avize de functionare, dar nu s-au lasat. Si au razbatut.



Cabana fara nume



Au fost doi ani de munca asidua, iar rezultatele trudei se vad acum.



Din valea nabadaioasa au „furat” un fir de apa pe care au construit o pastravarie imensa, pe care vor sa o puna la dispozitia turistilor, ce vor sa-si prinda singuri pestele pe care sa-l perpeleasca apoi la focul de tabara.



Au durat o cabana amenajata la standarde occidentale de confort, cu 26 de locuri de cazare, bucatarie proprie si sala de mese. Langa cabana deja functionala, dar la care nu s-au gandit inca sa ii dea un nume pentru ca au avut altele pe cap — „lucruri mai importante” — au mai ridicat o alta.



O constructie impunatoare, pe trei nivele, pe care vor sa o transforme intr-un loc de cazare pentru grupurile de copii care tanjesc si acum dupa vechea tabara. „Este pacat sa se piarda traditia, asa ca facem si-o tabara”, spune Georgescu.



Langa cabane, cei doi barbati care au reinvigorat turismul pe Valea Aleului au de gand sa amenajeze si terenuri de tenis de camp, baschet si volei si chiar o mini-baza sportiva de calarie. Ganduri mari.



Cu capul de grinda



O data rezolvate cele mai mari probleme de care s-au izbit, cei doi asociati credeau ca lucrurile incep sa intre pe un fagas normal. Dar, viata le-a rezervat si alte surprize.



Dupa ce s-au luat de piept cu autoritatile locale si au reusit sa obtina toate autorizatiile de care aveau nevoie, oamenii s-au gandit ca o baza turistica ce se respecta trebuia sa aibe musai si linia proprie de energie electrica.



Asa ca au scos din buzunar peste trei miliarde de lei ca sa plateasca linia trasa demult in zona de IRE, dar care nu a functionat niciodata, cu stalpi cu tot, si sperau sa nu-i apuce toamna anului acesta fara curent in noua casa.



Numai ca aici nu statul si nici sistemul birocratic nu au fost cei care le-au pus piedici. Ci tocmai consatenii lor. Adica proprietarii micilor poieni raspandire pe firul vaii, de pe care satenii din zona adunau anual cel mult doua, trei care de fan pentru animale.



Insa acum, vazand ca lucrurile s-au schimbat si e rost de niscaiva bani, unii au pus mana pe barda, spunand ca nu le dau celor doi asociati dreptul de a le traversa proprietatea cu linia aeriana de curent numai pentru un purcoi de euro. Asta, cu toate ca stalpii erau plantati acolo de IRE de un car de ani.



„Ne-om intelege noi cumva, ca doar nu fac ei de capul lor”, spune suparat Georgescu. „Este lege si nu ma las. Ce sa-i faci, pe oameni nu-i poti schimba. Astea-s mentalitatile unora, ce sa facem? Este pacat ca unii vad ca am facut asta pentru a ma imbogati peste noapte.



Nu-i asa, ca, la cati bani am bagat deja, nu mai apuc eu sa am zile sa vad cand i-oi scoate inapoi. Dar, nu era pacat sa se piarda frumusete de loc? Nu eu m-oi bucura de el, ci copiii mei si generatiile ce vor veni dupa ei. Ce-am facut, acolo va ramane sa se bucure toti.



Astia care-mi cer acuma bani sa le platesc ceva ce-am platit o data la IRE cred ca or face bani pe fraiereala mea. Ii las sa creada ce vor.



Oameni-s rai, da’ nu toti”, conchide amarat omul, care a priceput cu greu si numai dupa ce s-a dat cu capul de grinda ca acum bete-n roate ii baga proprii consateni.



Pastravaria amenajata pe fostul amplasament al taberei de copii, va fi destinata atat productiei de peste, cat si pescuitului sportiv si de agrement.



Desi inca nu a fost data oficial in functiune, patronii amplasamentului spun ca putinii turisti, pescari amatori, care si-au incercat norocul au fost mai mult decat multumiti.



Cele opt bazine ale pastravariei, cu o suprafata de peste 1.000 de metri patrati de luciu de apa, amenajata conform normelor europene si la cele mai inalte standarde pentru asigurarea conditiilor propice de dezvoltare a pestelui in mediu artificial, sunt populate cu pastrav indigen, fantanel si curcubeu.



Acces facil



Accesul la Cabana Aleu, cum se gandesc cei doi bihoreni sa isi boteze pensiunea turistica, este posibil pe rutele Oradea-Beius-Sudrigiu-Pietroasa sau Deva-Sudrigiu-Pietroasa. La aproximativ 1,5 kilometri de iesirea din satul Pietroasa, spre Valea Boghii, drumul forestier se desparte trecand spre stanga albia Crisului Pietros.



Este exact confluenta dintre Crisul Pietros si Valea Aleului, de unde pe turisti ii mai despart aproximativ 5 kilometri de cabana. Pensiunea ofera, la preturi modice de numai 200.000 de lei pe noapte/persoana, conditii de cazare chiar si iarna.



In sezonul estival, in perimetrul complexului turistic exista locuri de campare pentru peste 50 de corturi.



Poluata de manelisti



Cu toate ca actiunea de igienizare, derulata pana la finele lunii august de ecologistii bihoreni in arealul Parcului Natural Muntii Apuseni, a aratat ca Valea Aleului este unul dintre putinele locuri din rezervatie care nu este aproape deloc afectata de poluare, pericolul exista, totusi.



Omniprezenti in fiecare weekend, localnicii din zona Stei-Sudrigiu-Beius care ies la o clisa fripta pe malul raului de munte sunt, de departe, principala sursa de poluare. Comparativ cu grupurile de turisti care tranziteaza traseele de pe Valea Aleului, acestia sunt cei care lasa in urma cele mai multe mizerii.



Zeci de familii, cu catel si puradel, se aduna pe vale la un mic si-o bere. Si, ca orice iesire in natura, muzica trebuie sa fie data tare. Nu mai conteaza ca boxele din masinile parcate la cateva zeci de metri nu pot acoperi susurul apei decat daca sunt solicitate la maxim, manele sa fie. C-asa sunt unii bihoreni, iubitori de muzica. Tare.



Iar, dupa ce ghiftuiti de alcool si fleici prajite, se imbarca seara spre locurile de domiciliu, micile oaze de verdeata de pe cursul vaii raman preschimbate intre-un peisaj grotesc in care prin iarba cruda zac raspandite pe tot locul servetele, flacoane si sticle de bere ori suc si conserve.



Doar unii, mai cu bun simt, le ingramadesc in vatra in care inca mai mocneste focul. C-asa au auzit la radio, ca trebuie sa aiba grija de natura si sa arda gunoaiele. Chiar si cele de metal, ca atata-i duce capul...



Un alt pericol, caruia nu-i pot face fata nici silvicultorii si nici politistii, este cel al braconajului piscicol. Valea Aleului este, sau cel putin a fost pana in urma cu cativa ani, populata din belsug cu pastrav, mreana si clean.



Acum, insa, de la barbatii satelor din zona, pana la pustanii de-o schioapa, toti vin sa prinda peste in bulboanele adanci ale Vaii Aleului.



Unii folosesc chiar plase improvizate si isi trimit plozii, in amonte de locul in care stau si asteapta sa cada vreun peste, sa controbaie pe sub pietre.



Asa se duce de rapa si fauna piscicola, despre care celor care fac din braconaj o adevarata pasiune degeaba le povesteste oricine ca distrug, iremediabil poate, un microsistem rar intalnit in Apuseni.



Unica in tara



Saritoarea Bohodeiului, unica in Romania si cu o inaltime de 80 de metri, este situata la limita nordica a Vaii Aleului, la aproximativ o ora de mers pe jos de la Cantonul Aleu.



Formata din numeroase trepte inalte, constituite din cuartite de culoare galbui-ruginie si violacee, aceasta da zonei, impreuna cu molizii falnici care o strajuiesc, un aspect salbatic, fapt pentru care a fost declarata si rezervatie stiintifica.



Accesul la spectaculoasa cascada este dificil pe ultima portiune de drum, insa efortul este rasplatit din plin de splendoarea locului.



Valoarea stiintifica a speciilor rare intalnite in aceasta parte extrema a Parcului Natural muntii Apuseni, care se intinde pe tot parcursul Vaii Aleului, suscita permanent interesul atat al botanistilor, cat si al biologilor din intreaga tara si din strainatate.




















1833 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri