Rectorii universitatilor de medicina si farmacie din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Arad, Craiova si Targu-Mures vor adresa o scrisoare deschisa Parlamentului si presedintelui Romaniei, Traian Basescu, nemultumiti de proiectul de modificare a legii spitalelor aparut deja pe site-ul Ministerului Sanatatii.

Ei sustin ca o astfel de schimbare a legii spitalelor aduce prejudicii invatamantului medical romanesc universitar si postuniversitar si risca sa complice criza financiara existenta in sistem.

Vicepresedintele Consiliului National al Rectorilor din cadrul universitatilor de medicina din tara, Florin Popa, a declarat, dupa intalnirea rectorilor, care a avut loc la Universitatea de Medicina si Farmacie la Targu-Mures, ca acestia s-au declarat, in unanimitate, nemultumiti de modificarea legii.

"Proiectul vine in contradictie cu alte prevederi legislative, unele chiar legi organice", a afirmat Popa. El a adaugat ca pentru o astfel de initiativa ar trebui consultati si alti factori care lucreaza in sistemul medical.

Astfel, in urma intalnirii, s-a cazut de acord ca Ministerului Sanatatii sa ii fie propusa o analiza a textului aparut pe site-ul ministerului, la care sa participe si reprezentanti ai Ordinului Asistentilor, Colegiului Medicilor, asociatiilor de protectie a bolnavilor si ai societatii civile.

"Vrem sa formulam cum se cuvine o astfel de modificare legislativa, pentru a creste calitatea actului medical", a mai spus Popa.

"Este o lege facuta cu mana si piciorul stang", a spus, la iesirea de la intalnire, medicul-senator Sorin Oprescu, care a lucrat la actuala lege a spitalelor si a fost si el invitat la dezbaterile de la Targu-Mures. "Stau si ma intreb daca nu cumva e vorba de minti defecte. Nu poti sa transformi din centre de cost in centre de profit, asta este o himera.

E un fel de acarul Paun, nu le dam bani la amaratii astia, iar de vina spui ca e directorul spitalului", a adaugat Oprescu.

Potrivit suesei citate, orice lege e perfectibila, dar trebuie sa se mearga in progres. Ca o opinie personala, Oprescu a sustinut ca incompatibilitatile pe care le sustine proiectul de modificare a legii spitalelor reprezinta o falsa problema.

"Un parlamentar nu poate sa-si promoveze interesele lui si legea lui, pe care sa si-o voteze singur in baie. Noi in Parlament facem legile impreuna, ca o dovada ca in 2002 am fost sustinut de fosta Opozitie, actuala Putere, poate mai mult decat de colegii mei, fiind vorba de o lege care descentralizeaza foarte mult", a completat medicul.