Clujeanca Sanda Borbe a mers la casa de schimb Allrom 2003, care profita din plin de pozitia centrala pe care o are, pentru a schimba 15.000 de euro, bani obtinuti pe o garsoniera. Fiind o suma mare, femeia a negociat in detaliu tranzactia si s-a stabilit ca nu se percepe comision.

Numai ca dupa ce a primit banii a aflat ca i s-a luat un comision de 10 la suta si astfel a fost pagubita cu 5.200 de lei. Femeie si-a cerut in zadar banii inapoi de la casier. Borbe a depus plingeri la Politie si la Oficiul Judetean pentru Protectia Consumatorului (OJPC). Aceste institutii sunt familiarizate cu siretlicurile de la Allrom.

Politistii au intocmit un dosar gros pe numele conducerii societatii, ancheta fiind in desfasurare, iar la OJPC exista sute de plingeri. Firma a fost amendata de mai multe ori, dar nu poate fi sanctionata decit o data la sase luni. Reprezentantii OJPC au spus ca nici inchiderea ei nu este o solutie, deoarece imediat patronul, Alexandru Podgoreanu, isi deschide alta.

Protestele, o obisnuinta pentru Allrom

Sanda Borbe a decis sa se posteze in fata casei de schimb si sa-i atentioneze pe posibilii clienti pentru a nu fi fraieriti. In cele din urma, femeia a fost nevoita sa plece, deoarece a fost amenintata de angajati. La fel au mai protestat, in 2004, doua cupluri inselate de aceeasi firma. Cit a stat pe strada Bolyai, Borbe a vazut tehnica firmei.

Angajatii au schimbat placutele cu comisionul, in decurs de citeva ore, de aproximativ zece ori, astfel ca odata este 0, altadata 10. Dar 10 se pune numai pentru cumparare, iar la vinzare ramine 0, iar cifra este pusa exact sub zeroul de la cumparare, pentru a induce in eroare clientii grabiti. Pe linga acestea, comisionul nu este afisat pe placuta pe care apare si cursul.

Borbe spune ca a fost contactata de Podgoreanu pentru a "negocia" suma de 5.200 de lei, dar ca ea nu vrea sa negocieze pentru ceva ce-i apartine. "Am incredere ca autoritatile vor rezolva problema in cele din urma", a spus Borbe. Numai ca, sub nasul autoritatilor, bucuresteanul Alexandru Podgoreanu a avut initial, in Cluj, casa de schimb Excelent 2000.

Din cauza acelorasi inselatorii, unitatii i-a fost retrasa autorizatia de functionare in anul 2003. Astfel ca bucuresteanul a deschis o alta casa, in acelasi an, numita, ati ghicit, Allrom 2003. Aceleasi probleme s-au inregistrat, in primavara lui 2004, la Baia Mare, cind, peste 90 de plingeri au fost depuse la OJPC Maramures, cu privire la o casa de schimb apartinind firmei Allrom 2003.

Dupa ce inspectorii OJPC au amendat unitatea, aceasta si-a continuat activitatea in acelasi mod. Pe deasupra, s-a ajuns la amenintari telefonice cu moartea catre directorul OJPC Maramures, Elena Carausan.