Liceul "Bathory" din Cluj–Napoca, cunoscut mai cu seama datorita prescurtarii "LMF 3", de la denumirea veche - Liceul de Matematica Fizica 3 - este locul unde au absolvit majoritatea liderilor comunitatii maghiare politice si de afaceri.

ZIUA de Cluj va ofera in editia de azi amanunte din viata de adolescent a omului de afaceri Paszkany Arpad, patronul echipei de fotbal CFR Ecomax si administratorul firmei Polus Transilvania. Ziarul nostru va ofera si fotografii inedite ale lui "Arpi", dar si ale altor lideri ai comunitatii maghiare si ai orasului, care au invatat sau au predat la liceul situat in inima Clujului.

Omul de afaceri Paszkany Arpad a intrat la liceu in 1986 si l-a terminat in 1990 In toata aceasta perioada, Paszkany a invatat pe rupte pentru a intra la facultate, dar a si inceput sa se imprieteneasca cu actualul viceprimar al orasului, Adrian Popa, cu care locuia in acelasi cartier, Manastur.

In anii ’80, LMF 3 era unul din liceele de top ale maghiarimii clujene, tinut sub observatie de "baietii cu ochi albastri". An de an, Paszkany a fost premiant, atat colegii cat si diriginta clasei avand in memorie un baiat frumusel si sarguincios. "Nu mai stiu foarte bine cum era pe atunci. Statea in randul trei, parca, langa geam. Imi amintesc ca invata bine.

A trecut mult timp de atunci" spune Zsigmond Elka, sora episcopului de Piatra Craiului, Lazslo Tokes.

"Anii liceului, o amintire frumoasa"

Cea care isi aduce aminte cu mai multa exactitate de vremurile de atunci este diriginta Pall Gyongyver, sotia unui jurnalist maghiar clujean. "Arpad era un elev sarguincios, extrem de constient ca pentru examenul de la Polithenica se cereau cunostinte solide de matematica si fizica.

Pe vremea aia asa era, ca sa intri la facultatile tehnice aveai nevoie de stiinta de carte serioasa, pentru ca examenul era tare. In plus, avea calitati de lider, era unul din fruntasii clasei. Avea inclinatii certe pentru stiintele exacte si ii placea sportul inca de atunci. Eu i-am fost si profesoara si diriginta si stiu foarte bine ce vorbesc.

In plus, tot la liceu si in aceeasi clasa si-a cunoscut si sotia, pe doamna Kinga. E un tip atent si fidel. Erau de atunci un cuplu foarte frumos impreuna. Clasa a mai avut personalitati, anumiti lideri din UDMR. Tot in clasa lui Arpi a invatat si sora episcopului Laszlo Tokes, Zsigmond Elka", ne-a povestit Pall Gyongyver. "Pastrez o amintire frumoasa anilor liceului.

Mi-a placut in mod deosebit fizica. Am avut si o profesoara exceptionala de limba romana, doamna Munteanu, provenita dintr-o familie aristocrata, burgheza", isi aminteste Paszkany. "Dupa liceu, au urmat trei ani de facultate la Constructii, dar a trebuit sa intrerup in anul III, pentru ca am plecat in Germania.

Eu am intrat la facultate in 1990, dar am terminat studiile doar in 1998 Am fost nevoit sa dau diferente si am pierdut ani. Am reinceput anul II la Facultatea de Matematica, la fara frecventa.

Pasiunea mea au fost, insa, constructiile, iar in cei cinci ani si jumatate de stat in Germania am invatat constructii de doua ori mai mult ca pe bancile facultatii", mai spune actualul patron al CFR Ecomax, care isi aduce aminte cu placere de fosta diriginta, Pall Gyongyver: "Era foarte apropiata de noi".

Sefi ai UDMR, absolventi marca "LMF 3"

Fotografia lui Paszkany Arpad se pierde pe tabloul de pe peretii liceului, printre ale sute de chipuri de tineri. Nu e singurul VIP al orasului care a terminat liceul LMF 3 Coleg de scoala i-a fost actualul viceprimar al orasului, Boros Janos. Un alt VIP care a facut cariera in medicina si afaceri este actualul presedinte al UDMR, Laszlo Attila. "Au fost ani superbi, de neuitat.

O multime de colegi din UDMR au trecut pe la acest liceu. Ce tineri eram! Am fost coleg cu renumitul baschetbalist Saybo Attila si cu alti oameni de valoare. Acolo m-am format ca om", a spus liderul UDMR. "Era unul din cei mai linistiti elevi, dar invata bine", isi aminteste profesoara de psihologie Pall Gyongyver.

Profesorul Sorin Grecu!

Supriza documentarii ZIUA de Cluj a fost depistarea, pe panoul profesorilor din anii 1984-1985, a cunoscutului jurnalist Sorin Grecu, fost reporter Pro TV Cluj si actual director al postului local Alpha TV Baia Mare. Absolvent al Facultatii de Filologie, cum se numea atunci aceasta unitate de invatamant, Grecu (foto) a fost repartizat la LMF 3 ca profesor de limba romana.

"Nu prea s-au inghesuit multi sa mearga la un liceu maghiar, desi era vorba de o repartitie foarte buna. Asa era pe atunci. Ore erau putine la romana, iar in restul timpului mai predam stiinte sociale. Au fost ani in care i-am inteles mai bine pe maghiarii cu care ne este dat sa traim pe aceste locuri", povesteste Grecu.

"A fost cel mai iubit profesor din acea perioada, pentru ca era tanar si apropiat de elevi" a adaugat fosta sa colega, Pall Gyongyver.