Fostii taranisti au castigat alegerile din PPCD Cluj-Napoca, desi potrivit protocolului de fuziune dintre PNTCD si URR, postul de presedinte al organizatiei municipale ar fi trebuit sa revina unui reprezentant al Uniunii pentru Reconstructia Romaniei.

La alegerile care au avut loc sambata dimineata a fost prezentata o singura motiune, cea a profesorului universitar Ioan Marcus, fost candidat taranist la Primaria orasului, cel care a condus si pana acum organizatia.

Motiunea sa, intitulata "Pragmatica", se inspira din doctrina crestin-democrata si din valorile traditionale ale PNTCD. Ioan Marcus este si vicepresedinte la nivel judetean al PPCD. El a fost votat de 62 din cei 70 de delegati prezenti la alegerile interne.

In principal, motiunea sa vizeaza restructurarea formatiunii politice condusa la nivel national de Gheorghe Ciuhandu, si infiintarea unor organizatii de cartier.

Tot sambata a fost desemnata si noua echipa de conducere a PPCD Cluj-Napoca. Prim-vicepresedinte a fost numit fostul coordonator al campaniei electorale a PNTCD Cluj, Marius Foia. Postul de secretar i-a revenit unui fost membru al URR, Radu Barna.

Functiile de vicepresedinti sunt ocupate de Marius Molnar, de Sorin Koznarovici, cel care este medicul-sef al Casei Judetene de Asigurari de Sanatate, Titus Bota si omul de afaceri Dan Horea.