Celor care credeau ca moda trasurilor a apus demult li se pregateste o surpriza (piperata, spun gurile rele). De cativa ani incoace, litoralul romanesc, cu precadere statiunea Mamaia, este asaltat de tot felul de trasuri, care mai de care mai dichisite si mai primitoare, in asteptarea clientilor de moda veche, cu buzunare ceva mai largi.

„Trasura” este insa mult spus si pompos, pentru ca vehiculele in cauza au un aer de sarete mai degraba, cu birjari de etnie rroma si cai mult prea deficitari la capitolul ingrijire. Afacerea cu cai si carute traditionale este considerata destul de profitabila de unii.

De partea cealalta a baricadelor, cei care bat bulevardul toata noaptea in cautare de clienti se plang ca nu prea le ies banii, iar cheltuielile cu taxele si intretinerea cailor „putere” sunt mult prea mari.

Afacerea cu saretele, caci poate fi considerata afacere din momentul in care „antreprenorii” platesc taxe si impozite pe detinerea si utilizarea in scopuri comerciale a „utilajelor”, a aparut inca de acum doi ani, spun majoritatea birjarilor estivali.

De atunci, in jur de 25 de sarete acopera intreaga statiune Mamaia pe timp de noapte, de undeva de la inceputul lunii mai, pana la sfarsitul lui august. Locul traditional de intalnire a trasurilor este in puncte strategice din statiune, fie la intrare in statiunea Mamaia, fie la iesirea din statiune.

De aici, birjarii (in marea lor majoritate, de etnie rroma) pot face rost mai repede de clienti, dar si de bani, caci o calatorie pe o distanta mai mare poate ajunge pana la 500.000 ROL. Asta pentru cei cu buzunare mai largi, caci exista si preturi de tranzitie, sau de subzistenta, care incep de la 60.000 lei, dar acestea sunt valabile pentru romanul obidit, care nu isi permite mai mult.

Afacere care-si lasa mirosurile drept dovada

Din pacate pentru birjari, moda trasurilor a prins mai mult la turistii din afara, nostalgici dupa vremuri de mult apuse. Romanii, mai ales localnicii, nu prea se inghesuie, mai ales ca au la indemana alternativa cu mai mai multi cai putere, la care apeleaza fara retinere-taxiul. Birjarii care fac un ban pe traseul Mamaia se plang chiar ca taximetristii le iau clientii.

In replica, cei din urma declara ca trasurile abia le fac concurenta, pentru ca nu au un tarif fix, dar si pentru ca preturile sunt cam piperate. Bataia pe clienti se face simtita la toate nivelurile, dar cei care ies mai tot timpul in pierdere sunt – dupa cate se pare - tot birjarii.

Rezultatele muncii lor intarzie sa apara, pentru ca banii castigati din activitatile prestate nu prea le dau ocazia sa iasa din mizeria in care traiesc. Banii uneori sunt putini, uneori mai multi, iar alteori nu exista: „Ieri, de exemplu, baiatul nu a venit deloc cu safta. Nu a facut nimic, a stat degeaba pana la patru dimineata.

Sunt seri in care vine doar cu 150.000 lei“, se plange mama unuia dintre birjarii de etnie rroma. Anul acesta, marturiseste cu parere de rau aceeasi persoana, profitul a fost destul de mic, deoarece birjarii au inceput abia in iulie sa circule cu trasurile prin Mamaia.

Printre celelalte dezavantaje de care sufera aceasta activitate ce pare lipsita de profit se numara si inconvenientele legate de miros.

Este o adevarata teroare pentru cei care trec dimineata prin zona unde au stationat trasurile cu o seara inainte, din simplul motiv ca mirosul lasat in urma este mai mult decat insuportabil, iar dovezile palpabile ale trecerii cailor nu sunt nici ele prea imbucuratoare pentru neatentii ce se uita „dupa avioane” pe cerul Constantei.

Acest tip de prestari de servicii, desi nu prea banos (potrivit declaratiilor celor direct implicati), le da totusi posibilitatea birjarilor sa isi duca traiul de pe o zi pe alta. Mai greu este cu pusul banilor la ciorap. Mizeria in care traiesc cei mai multi dintre ei intrece insa orice imaginatie: case insalubre, neingrijite, darapanate, in care se inghesuie peste 8 suflete.

Hainele saracacioase ii dau de gol pe cei mai multi, iar totul intra in contrast cu sareta impopotonata ce troneaza victorios in fata portii care sta sa cada. Atunci cand cineva se posteaza la poarta lor, prima intrebare care le vine in minte este daca au nevoie de trasura, apoi daca nu cumva persoana care ii viziteaza este vreun „spion trimis de autoritatile locale”.