Conducerea Filarmonicii "Transilvania" din Cluj-Napoca a decis sa preia modelul "Dati un leu pentru Ateneu", testat acum un secol la Bucuresti, si sa lanseze o subscriptie publica, intitulata "SOS ‹ Salvati Filarmonica". Prin intermediul acestei actiuni, conducerea institutiei de cultura vrea sa stranga bani pentru construirea unei cutii de rezonanta.

Aceasta cutie ar fi menita sa imbunatateasca performantele salii de concerte care gazduieste temporar Filarmonica, dupa ce prestigioasa institutie de cultura a fost gonita din vechiul ei sediu de catre Universitatea "Babes-Bolyai" (UBB). Lansarea subscriptiei coincide cu aniversarea unei jumatati de secol de la infiintarea Filarmonicii "Transilvania".

Filarmonica a ramas fara sediu si fara sala de concerte acum trei ani. Din cauza unei dispute intre fosta conducere PSD a Consiliului Judetean, care patroneaza activitatea institutiei de cultura, si fostul rector PNL al UBB, Filarmonica a fost evacuata din cladirea Casei Universitarilor.

Imobilul, construit in perioada interbelica din fondurile Universitatii "Ferdinand I", a fost preluat de autoritatile comuniste, care au stabilit aici sediul Filarmonicii "Transilvania". Dupa Revolutie, cladirea a fost retrocedata universitatii care a restaurat-o si care a impus o chirie considerata exorbitanta de catre reprezentantii institutiei de cultura.

In prezent, Filarmonica "Transilvania" concerteaza in sala de spectacole a Casei de Cultura a Studentilor, care nu are acustica si de aceea are nevoie de o instalatie speciala, numita cutie acustica.

Deja, Consiliul Local Cluj-Napoca a aprobat alocarea a 130 de milioane lei pentru construirea cutiei acustice, iar impreuna cu reprezentantii Consiliului Judetean si cei ai Ministerului Educatiei si Cercetarii incearca sa gaseasca solutii pentru un sediu.

Totodata, Filarmonica este compusa din Orchestra simfonica, Cor, Orchestra de Camera si Cvartetul Transilvan.