Cateva mii de credinciosi din intreaga tara si inaltele fete bisericesti din ierarhia Bisericii Ortodoxe Romane si ale celorlalte biserici reprezentate in tara noastra au participat, joi, la slujba de inmormantare a Inalt Prea Sfantului Antonie Plamadeala, Mitropolitul Ardealului, Crisanei si Maramuresului, care a trecut in cele vesnice luni seara.

Inca de dimineata, Catedrala Mitropolitana din municipiul Sibiu s-a dovedit neincapatoare pentru miile de oameni simpli, oficiali sau reprezentanti bisericesti care au intentionat sa isi ia, personal, ramas bun de la cel care a condus aproape un sfert de veac Biserica Ortodoxa din Transilvania.

Joi dimineata, un sobor de inalti preoti condusi de IPS Daniel, Mitropolitul Moldovei, a oficiat o slujba de liturghie, apoi la orele amiezei Prea Fericitul Teoctist, in prezenta unei multimi de credinciosi, a familiei Plamadeala, si a numerosi reprezentanti ai autoritatilor, a oficiat slujba de inmormantare.

Momente de vie emotie au insotit intrega procesiune, iar strada Mitropoliei, din Sibiu, a fost invadata de o multime de credinciosi care au dorit sa isi aduca ultimele omagii celui care a fost Inalt Prea Sfantul Antonie Plamadeala.

Numerosi ierarhi, in frunte cu PF Teoctist, mitropolitii Corneanu si Daniel al Moldovei, IPS Bartolomeu Anania, arhiepiscopul Clujului, IPS Andrei de Alba Iulia, au participat, la randul lor, la slujba de inmormantare si au tinut sa aduca omagiile lor.

La orele 14.40, cortegiul funerar a facut un ultim drum in jurul Catedralei Mitropolitane, apoi, cu greu printre oamenii extrem de agitati, sicriul cu trupul neinsufletit al IPS Antonie a putut fi urcat in carul mortuar ce a plecat apoi inspre Manastirea Brancoveanu, de la Sambata de Sus (Brasov).

Vineri, de la orele 12.00, urmeaza sa aiba loc, acolo, asezarea in cripta a sicriului cu trupul inaltului ierarh ortodox roman.