Toti ceilalti senatori PSD care provin din filialele ardealene, care au sustinut grupul de la Cluj in demersurile de reformare a PSD si, implicit, de indepartare a lui Ion Iliescu din functiile de conducere ale partidului, au votat pentru mentinerea fostului presedinte in fruntea lor.

Este o dovada clara a lasitatii membrilor PSD, care au fost in stare sa voteze impotriva lui Iliescu doar la Congres, unde votul a fost secret. In grupul senatorial PSD, unde s-a votat "la vedere", aceiasi oameni nu au mai avut curajul sa voteze imptriva fostului sef de stat, cu o singura exceptie: senatorul Vasile Dincu.

Ceea ce s-a intamplat la Senat mai dovedeste ca reforma in PSD a inceput la Congresul partidului, dar tot acolo s-a si terminat.

Presedintele filialei PSD Mures, Ovidiu Natea, considera ca este firesc ca in fruntea senatorilor PSD sa se afle reprezentantul cu cea mai mare experienta politica. In opinia lui Natea, "nu poate fi vreo legatura cu mentinerea lui Iliescu in aceasta functie si ceea ce se intampla in cadrul partidului.

Mai mult, domnul Iliescu a afirmat public ca sustine toate demersurile democratice, de reformare, initiate de conducerea partidului", a mai afirmat Natea.

Spusele presedintelui PSD Mures contrazic tocmai pozitia lui Iliescu, exprimata cu doua zile in urma, prin care se opunea proiectelor de trecere la un Parlament unicameral si de introducere a votului uninominal, care fac parte din noua strategie politica a PSD. O opinie similara a avut si senatorul PSD de Sibiu, Viorel Arcas.

Adversari politici nu pierd ocazia

Deputatul PD Daniel Buda considera ca decizia senatorilor PSD de a-l mentine pe Iliescu in fruntea senatorilor social-democrati este o dovada a faptului ca PSD ramane un partid tributar vechilor sale mentalitati. "PSD nu se dezice de trecutul sau, iar aceasta decizie reprezinta un regres al partidului.

PSD nu are oameni noi, pe care sa ii promoveze, si de aceea isi conserva fosilele politice si vechi militanti", a afirmat deputatul democrat. Deputatul PRM Petru Calian acorda conotatii pozitive deciziei senatorilor PSD. "Alegerea domnului Iliescu in aceasta functie este un semn de respect fata de cariera sa politica.

El a fost numit intr-o functie din care nu deranjeaza pe nimeni", considera Calian.

Senatorul UDMR Eckstein-Kovacs Peter spune ca a fost vorba, in primul rand, de o decizie a lui Iliescu. "A fost alegerea lui de a se implica, de a nu ramane un simplu spectator. Autosurghiunul lui in cadrul partidului s-a incheiat", spune Eckstein. Deputatul PNL Horea Uioreanu considera ca reforma in PSD nu are legatura cu Ion Iliescu.

"Problema acestui partid este ca se comporta in continuare ca un dinozaur. Nici unul dintre liderii partidului nu are puterea de a democratiza functionarea structurilor partidului", spune Uioreanu, care subliniaza faptul ca Iliescu nu a avut un contracandidat. "O contracandidatura in PSD e rara", spune liberalul clujean.

PPCD ataca demagogia lui Geoana

Presedintele PPCD Cluj Napoca, Ioan Marcus, are o opinie transanta in privinta reformei interne din PSD. "Ce se intampla acum in acest partid e complet aiurea. Pe de o parte, Geoana vorbeste de o revolutie a binelui, iar pe de alta parte ii aduce in prim plan pe cei care au compromis spectrul social-democrat".

Marcus pune deciziile luate de PSD in seama unor jocuri de interese din cadrul partidului. "Probabil ca supravietuirea lui Geoana in fruntea partidului e conditionata de pastrarea lui Iliescu in frunte. PSD trebuie sa mobilizeze cumva electoratul de care dispune Iliescu, mai ales in mediul rural.

Iliescu probabil ca doreste sa isi foloseasca influenta si pentru a promova acest pol social-democrat pe care l-a lansat. E vorba de niste mize care noua nu ne sunt accesibile", considera Marcus. Presedintele PPCD Cluj Napoca crede ca Mircea Geoana practica "un discurs nou pe structuri vechi, o demagogie slaba", care nu are cum sa duca la reformarea partidului.

Dincu primeste felicitari

Deputatul PD Daniel Buda saluta atitudinea senatorului clujean Vasile Dincu. "Nu face decat sa fie consecvent cu principiile pe care si le-a afirmat si pana acum si de aceea merita felicitari". O opinie similara are si deputatul PRM Petru Calian. "Vasile Dincu a mai salvat ceva din unanimitatea tipic comunista care bantuie prin PSD", afirma la randul sau senatorul Eckstein-Kovacs Peter.

Presedintele PPCD Cluj Napoca, Ioan Marcus, are o opinie generala buna fata de filiala PSD Cluj. "Cei de aici sunt singurii asezati mai sanatos pe directia reformei. Ei au fost mereu mai avangardisti si mai realisti fata de ceea ce se intampla in PSD. Vasile Dincu a fost primul care a afirmat public ca PSD este continuatorul PCR-ului", considera Marcus.

Senatorul clujean Vasile Dincu a fost singurul care s-a abtinut de la vot, cu ocazia realegerii lui Iliescu. "M-a speriat unanimitatea halucinanta cu care votau colegii mei", a declarat, atunci, Dincu.