Unii sinistrati au inceput sa vinda sau sa faca troc cu materialele destinate reconstructiei caselor inundate sau afectate de alunecari de teren. Potrivit autoritatilor, pe cei care isi vind materialele primite de la Guvern ii paste puscaria.

Pentru persoanele care au primit ajutoare guvernamentale sub forma de materiale de constructii si care se gindesc sa le comercializeze sau le-au comercializat deja, exista mai multe sanctiuni reglementate de lege, atit de natura penala cit si pe latura civila. Ei pot sta dupa gratii pentru fals in declaratii intre 3 luni si 2 ani.

Asta pentru ca, in momentul in care primesc materiale de constructii, sinistratii trebuie sa semneze doua declaratii, pe proprie raspundere, in care se obliga sa "se ocupe personal de receptia si descarcarea materialelor primite, de depozitarea corespunzatoare si paza acestora si de constructia casei conform documentatiei primite", dupa cum stipuleaza formularele tipizate distrubuite in judet.

La primirea materialelor de constructie, cei peste 3.500 de sinistrati semneaza ca se obliga sa nu vinda, sa nu distruga sau sa imprumute materialele primite de la Guvern in mod exclusiv pentru constructia unei locuinte, dar si ca se obliga sa le foloseasca numai pentru construirea sau reabilitarea casei de locuit distruse sau avariate in urma calamitatilor naturale produse in perioada 12-15 iulie.

Astfel, in situatia in care sinistratii nu respecta angajamentele scrise in ceea ce priveste destinatia materialelor de constructii primite, acestia pot fi actionati in instanta, in urma unor anchete ale organelor indrituite, si li se pot intocmi dosare penale pentru fals in declaratii.

O alta sanctiune care li se poate aplica sinistratilor care nu respecta regimul materialelor de constructii primite de la stat este si aceea ca pot fi obligati sa plateasca materialele pe care le-au vindut, instrainat sau care le-au fost furate.

In acest sens, autoritatile locale, in speta, prefectul judetului Vrancea, Ion Oprea, ii avertizeaza pe toti sinistratii care se gindesc sa comercializeze materialele ca fac o mare greseala, care s-ar putea sa-i coste chiar libertatea.

"Preventiv, am ordonat sa li se faca o instruire organelor de politie din fiecare localitate in care s-au primit ajutoare guvernamentale sub forma de materiale de constructii sa urmareasca distributia acestora sa se faca in mod corect si sa fie evitate situatiile de instrainare de orice fel, mai ales de comercializare, a unor astfel de materiale. Ii atentionez inca o data pe cei aflati in suferinta si care primesc acest gen de ajutoare sa nu se gindeasca niciodata la eventuale tranzactii cu ele", ne-a declarat prefectul Ion Oprea.

Acesta a mai precizat ca Institutia Prefectului i-ar putea da in judecata pe sinistratii vrinceni care au instrainat materialele de constructie primite, pe cale civila, sub forma unor actiuni in pretentii, pentru recuperarea contravalorii acestora.

"Vom recupera materialele de la cei care nu vor sa se mute"

Tot ca o masura de prevedere, prefectul judetului a anuntat ca va dispune ca la primirea materialelor sa se intocmeasca un act sub forma de conventie, intre primaria din localitatea unde domiciliaza sinistratul care urmeaza sa primeasca materiale, in care se va stipula foarte clar obligatiile si raspunderile partilor in ceea ce priveste darea si primirea materialelor de constructii, inclusiv sanctiunile care decurg in urma schimbarii destinatiei acestora, sub orice forma.

In urma cu doua zile, secretarul de stat in Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului, Ioan Andreica, prezent in Vrancea, a declarat ca sinistratii din Vadu Rosca ce nu doresc sa se mute in locatia de la Botirlau, in care Guvernul le va reconstrui casele, vor trebui sa dea inapoi materialele de constructii primite deja.

Potrivit lui Ioan Andreica, aceste materiale vor fi redistribuite celor care s-au hotarit sa se mute pe noua locatie. "Sistati orice distributie de materiale pentru cei asupra carora nu aveti certitudinea ca doresc sa se mute la Botirlau si vor sa ramina la Vadu Rosca. Vom mai trimite un delegat al ANL in zona, va merge constructorul cu masina, cu remorca, sa recupereze materialele.

Cu ocazia asta, vedem daca a vindut cineva materiale de constructii", i-a spus secretarul de stat Ioan Andreica viceprimarului comunei Vulturu, Nicolae Dumitrescu. Acesta "scapase porumbelul din gura", acum doua zile, la vizita lui Ioan Andreica, spunindu-i acestuia ca Primaria Vulturu a apucat deja sa distribuie materiale sinistratilor din Vadu Rosca.

O alta informatie interesanta pentru sinistratii din Vadu Rosca este aceea ca Primaria Vulturu nu va mai elibera autorizatii de constructie in acest sat, asa ca orice constructie care va incepe in zona va fi ilegala din start.