Preotul reformat din Sarauad a pus lacat pe poarta scolii

de Iosif Tiproc     Informatia Zilei
Miercuri, 14 septembrie 2005, 0:00

"In satul nostru, in prima zi de scoala, preotul reformat a inchis portile scolii. Veniti la fata locului sa va convingeti" - au fost cuvintele care ne-au fost adresate prin telefon de un localnic. Cadrele didactice si parintii povestesc cum preotul Pap Denes Zsolt a inchis poarta scolii cu lacat



Preotul Pap Denes si-a explicat gestul prin faptul ca terenul pe care se afla intrarea in scoala apartine parohiei reformate din sat. Cind au vazut ca poarta este inchisa, mai multi copii de tigani au scos poarta din titini.



Apoi, preotul a pus din nou lacat la poarta si a intrat in scoala pentru a cere socoteala celor care au scos poarta din loc. In fata scolii au ajuns intre timp si parintii care s-au rafuit verbal cu preotul Pap si chiar l-au amenintat. Festivitatile de inceput de an scolar au fost compromise.



In cursul zilei de ieri la fata locului au sosit delegati ai politiei din Tasnad si viceprimarul Bendel Iosif, care au purtat o discutie cu preotul Pap si consiliul parohial reformat.



In opinia cadrelor didactice de vina pentru aceste incidente este conducerea Primariei Tasnad care, toata vara, nu s-a preocupat de clarificarea situatiei juridice a terenului din jurul scolii, desi se stia ca sint probleme pe aceasta tema.



Preotul Pap Denes ne-a explicat ca in anul 2004, parohia reformata si-a primit inapoi terenurile din sat, printre ele si cel de la intrarea in scoala, aflate chiar linga biserica, dar si cel pe care se afla camara de lemne si WC-ul scolii.



In octombrie 2004, parohia a incheiat un contract de inchiriere cu Primaria Tasnad pentru terenul respectiv, contract care a expirat la 30 iunie 2005. Deci, asa cum a explicat preotul Pap, neavind contract de inchiriere, scoala nu mai avea drept de folosinta asupra terenului de la intrare.



Pentru a nu creea probleme, preotul a propus ca cei de la Primaria Tasnad si conducerea scolii sa amenajeze un alt trotuar si o alta intrare, pe un teren pe care cei de la parohie s-au oferit sa-l puna la dispozitia scolii.



"Cind am vazut ca nu au facut nimic, am inchis poarta" - ne-a declarat preotul Pap, care a recunoscut sincer ca in schimbul de cuvinte purtat cu parintii elevilor, a fost amenintat de sateni.



Peste o saptamina, la sediul Primariei Tasnad partile aflate in conflict se vor aseza la masa tratativelor, mai ales ca parintii elevilor au promis ca vor dovedi cu acte ca acel teren a apartinut scolii si nu parohiei. Desi Viorel Buda - inspectorul scolar general a promis ca acest caz va fi solutionat pe cale amiabila, dupa cele vazute, lucrurile nu par asa de simple.



Mai ales ca, din acest scandal, unii au tras concluzia ca preotul reformat a actionat asa pentru ca la scoala respectiva nu invata nici un copil maghiar. Asa incit, preotul Pap Denes Zsolt nu a scapat de acuzatia de sovinism, iar unii deja i-au cerut sa plece din sat.
























267 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version