Daca aveati dubii cu privire la jocurile politice care s-au facut pe frontul forestier al judetului va putem spune noi ca Ivan este atat de flexibil, incat poate sa se "inteleaga" atat cu oamenii PSD, cat si cu cei ai PD – acestia din urma luand decizia de a-l pastra in joc pentru inca o perioada de timp.

In timpul guvernarii PSD, Ivan era tinut in brate de ex-directorul RNP, Ion Dumitru, un apropiat al lui Adrian Nastase. Fostul prefect de Bistrita, Viorel Pupeza, l-a banuit pe Ivan ca joaca la doua capete dar nu l-a putut inlatura din scaun pentru ca se afla in gratiile unor personaje influente.

Ivan a devenit in prezent unealta vicepresedintelui PD, Ioan Oltean, dar nu este deranjat de aceasta postura atata timp cat stie pe de rost circuitul banilor in natura.

Gheorghe Ivan a fost numit director al Directiei Silvice Bistrita-Nasaud in urma cu aproape 3 ani, cu ajutoare vanatoresti venite dinspre PSD – partidul de guverna-mant la acea vreme. L-a in-locuit in schema pe Gheorghe Tat, un alt fruntas PSD-ist, care spunea prezent atunci cand i se cerea ajutor pe linie politica.

Una peste alta, numirea lui Ivan in functia de director al Directiei Silvice Bistrita-Nasaud a mirosit de la o posta a interes politic, dar nimeni nu avea nici o putere pentru a schimba hotararea. Interesant este ca, potrivit unor surse din organizatia judeteana a PD, Gheorghe Ivan a fost in trecut un sustinator al partidului condus de deputatul Ioan Oltean.

Totusi, el a acceptat sa isi calce pe orgoliu si sa-i sustina fatis pe social-democratii bistriteni in schimbul functiei de director la Directia Silvica. Acum, deputatul Ioan Oltean declara ca Ivan a acceptat sa devina director in institutia sus-mentionata numai dupa ce el si-a dat acordul.

"Ivan a primit postul numai dupa ce eu mi-am dat consimtamantul. El era membru PD ina-inte", a precizat parlamenta-rul democrat pentru GAZETA. Cu alte cuvinte, Ivan a primit binecuvantarea sefului sau pe linie de partid pentru a trece in barca adversa doar de dragul unei functii bine pla-tite si asta nu numai pe hartie.

Aici credem ca nu ar trebui uitata influenta si pozitia strategica pe care o are intr-un judet directorul Directiei Silvice.

In aceste conditii, se impune o intrebare: in fruntea institutiei a fost numit un om al PD-ului care slujea, la comanda, interesele PSD, sau Ivan a jucat la doua capete dupa cum i-a dictat interesul personal? In cursul anului trecut, la Colibita putea fi observata fundatia cabanei lui Gheorghe Ivan, flancata de cea a bunului sau prieten Gheorghe Tat, si de a altui silvicultor cu functie in Directia Silvica Bistrita-Nasaud. Cei trei atat de bine se inteleg ca si-au construit cabanele una langa alta. Asa, sa nu fie nevoiti sa strige in gura mare daca unul dintre ei ramane fara provizii pe durata zilelor de relaxare maxima. Oricum, maretele case de vacanta s-au ridicat spre cer in doar o jumatate de an - sa spunem.

Si nimeni nu a avut curiozitatea sa verifice traseul banilor indesati pe vecie intre peretii vilelor. Despre vila din cartierul Unirea (foto) a lui Gheorghe Ivan am aflat ca ar fi fost construita in decurs de aproape doi ani, directorul Directiei Silvice mutandu-se in casa noua, alaturi de familie, in toamna anului trecut.

Demn de mentionat este si faptul ca Ivan are in dotare si un jeep Land Rover (cu numarul de inmatriculare BN-11-PYN, parca predestinat – n.red.). De toate aceste avantaje, directorul Directiei Silvice se bucura nevoie-mare.

Ca doar are acoperire din salariu… Mai adaugam aici faptul ca anul trecut presa a semnalat implicarea unor angajati ai Directiei Silvice in munca de jos pe plantatia directorului Ivan. Ziaristii au surprins la acea vreme doi silvicultori care, in timpul orelor de munca, plantau de zor puieti si butasi in curtea vilei din Unirea a directorului Ivan.

Oltean n-a auzit de abuzuri

Directorul Directiei Silvice, Gheorghe Ivan, a fost reprimit cu bratele deschise in PD Bistrita-Nasaud, cu toate ca a ratacit vreme de cativa ani pe la sedintele de operativa ale PSD. Deputatul Ioan Oltean a trecut cu vederea multe aspecte extrem de interesante, precum vizita in judet din campania electorala a ex-premierului Adrian Nastase.

Anul trecut, dupa o mobilizare impresionanta de cotizanti, aplaudaci si bezmetici, al caror principal rol era acela de a conta la numaratoare, Nastase a descins la Sala Polivalenta din Bistrita.

Numerosi padurari, imbracati in costumatia verde ce-i eticheteaza de la mare distanta, au marsaluit de zor in preajma locului unde Adrian Nastase era aplaudat la scena deschisa. Din informatiile noastre, padurarii au fost trimisi acolo la ordinul direct al lui Ivan care, la randul sau, a primit telefoane din tabara PSD Bistrita-Nasaud.

Probabil tot Ivan a motivat in scripte lipsa de la serviciu a padurarilor, ca doar era in interesul partidului, nu? Intrebat despre activitatea lui Ivan, deputatul Oltean a mai spus ca nu are cunostinta de abuzuri ale acestuia. "A fost verificat in urma unui control de la centru.

Bineinteles ca va fi supus tuturor verificarilor necesare, dar pana una alta, el este pe functie si il sustinem", a mai adaugat Oltean. Prin actiunile sale, parlamentarului democrat demonstreaza inca o data ca o mana o spala pe cealalta!