Desi acum un an si jumatate societatile au mai fost investigate, cercetarile sunt reluate la initiativa noii conduceri a Parchetului National Anticoruptie.

Dosarele de coruptie investigate de procurorii PNA in 2004, referitoare la modul in care conducerea CFR, in special directorul Mihai Necolaiciuc, a incheiat contracte comerciale au fost ingropate, primind rezolutia de neincepere a urmaririi penale. Pe numele directorului au fost deschise nu mai putin de 16 dosare penale.

Acuzatiile principale au fost ca acesta a parafat contracte comerciale ce au "gaurit" bugetul public din cauza sumelor imense platite de CFR sau a lucrarilor necorespunzatoare. La inceputul saptamanii trecute, Daniel Morar, procurorul general al PNA, a decis ca trei din "dosarele CFR - Necolaiciuc" sa fie redeschise.

Tot zilele trecute, Dumitru Mateas, directorul CFR Infrastructura Cluj, declara pentru ZIUA de Cluj ca au fost ridicate, din nou, dosare de achizitii si contracte ce-l vizeaza pe acelasi Necolaiciuc.

O gaura de vierme in bugetul Regionalei CFR Cluj

Prima firma cu probleme este "General Invest", pe numele patronilor existand un dosar PNA. Datele oficiale ale Oficiului National al Registrului Comertului arata ca societatea are un singur actionar, Ovidiu Lucian Nicula. Firma clujeana este cercetata pentru derularea unui contract de sistem informatic pentru CFR.

Pocurorii au executat verificari cu privire la efectuarea unor plati ilegale, in perioada 2001-2003, de catre CFR SA catre societatea patronata de Nicula. Prejudiciul s-ar ridica la peste 106 000 000 000 de lei vechi. "General Invest" a furnizat si instalat si sisteme de avizare si informare a calatorilor.

Desi aceste lucrari au fost facturate de societatea clujeana, ele nu au fost efectuate in mod real. ZIUA de Cluj a incercat sa poarte un dialog cu patronul firmei. Secretarele de la "General Invest" ne-au comunicat ca patronul este plecat din tara.

"Nu suntem imputernicite sa va dam numarul domnului Nicula, asa ni s-a dat ordin", a replicat una din secretare cand reporterii nostri au insistat sa obtina un numar de telefon.

Lucas Pictor pozeaza in victima

O alta societate binecuvantata de nasul Necolaiciuc este "Lucas Pictor". Pe vremea lui Necolaiciuc (anul 2001 – n.red.) a fost semnat un contract de 1 000 000 de dolari cu aceasta firma care are ca domeniu de activitate publicitatea. Societatea este patronata de Lucian Mihai Cretu, care mai detine si magazinul "Energi" din piata Unirii. "In urma unei licitatii am castigat acest contract.

Urma ca firma mea sa proiecteze si sa execute indicatoare luminoase de directionare pentru gari", spune Cretu. Acesta ne-a explicat ca in 2001 a executat lucrari in valoare de 1,8 miliarde de lei vechi, dar CFR nu i-a platit pe loc aceasta suma, ci doar esalonat, pe doi ani.

"Contractul era important, dar am ajuns la un moment dat sa fiu in imposibilitate de plata pentru ca impozitele pe care le aveam erau mult prea mari fata de incasari", a declarat patronul.

Conform contractului, "Lucas Pictor Firme" urma sa instaleze semnalizatoare luminoase pentru regionala CFR Cluj, ceea ce inseamna pentru toate garile din judet, dar si pentru regionalele CFR din Transilvania si Banat. Patronul s-a plans ca firma sa are si in acest moment plati de facut in contul afacerii cu CFR, pe care el o considera paguboasa.

Documentele Trafer au fost ridicate de politisti

Vedeta banilor publici in contracte cu CFR-ul este, insa, societatea "Trafer" din Dej. Afacerea este patronata de Florentina Barbur si condusa de un fost angajat CFR, Dumitru Irimus, ex-lider sindical al Depoului Dej. Despre acesta s-a vehiculat ca ar fi finul fostului director al Companiei Nationale CFR, Viorel Simut, care a condus CFR in perioada 1997-2000

Din 1997, dintr-un simplu magazin, "Trafer" s-a transformat in client permanent al CFR-ului.

Conform datelor oferite de Ministerul Transporturilor, societatea a realizat, in timpul cat Necolaiciuc a fost director, lucrarile de supraetajare a agentiei de voiaj Baile Felix, consolidarea aceleiasi agentii, diferite reparatii la acoperisul si corpul imobilului statiei CFR, dar si amenajarea sediului SAAF (Societatea de Administrarea a Activelor Feroviare) Cluj, tot o companie feroviara.

Cel mai important contract a fost obtinut, insa, pe seama companiei Alcatel, pentru care "Trafer" a realizat lucrari de subantrepriza. Alcatel a primit un contract CFR generos pentru introducerea fibrei optice de-a lungul cailor ferate.

Societatea din Dej a intrat in atentia PNA odata ce s-a ajuns la concluzia ca exista o legatura intre prosperitatea firmei si modul de atribuire a contractelor comerciale pe vremea lui Necolaiciuc. Patroana "Trafer", Florentina Barbur, ne-a declarat ca nu are de ce sa se teama si ca i-au mai fost ridicate si anul trecut documentele contractelor cu CFR de catre politisti.

Barbur a precizat ca a participat la licitatii pe Bursa Romana de Marfuri, asa ca - conchide patroana - a castigat corect lucrarile.