Era in ultimul an de scoala profesionala la Grupul Scolar „Ion Holban", cind reprezentantii Fundatiei Bethany desfasurau in cadrul institutiei un program de consiliere si orientare profesionala a tinerilor care implinesc 18 ani, sub denumirea de „Building A Productive Future for Youth", finantat de Clubul Rotary din SUA.

Mai exact, programul isi propunea sa-i ajute pe tinerii care implinesc 18 ani sa-si continue studiile, in ciuda lipsurilor financiare, iar celor care vor sa munceasca sa le gaseasca un loc de munca si un acoperis deasupra capului. Cei peste 200 de tineri inscrisi initial din mai multe unitati scolare au fost evaluati, iar in final s-a lucrat cu un numar de 75.

Acestia au participat la consilieri saptaminale timp de aproape trei luni, prin care li s-a explicat cum se face un CV, cum sa-si gaseasca un loc de munca, o gazda, cum sa-si administreze banii, cum sa se integreze in societate fara ajutorul familiei, ba chiar si cum sa vorbeasca pentru a fi luati in seama.

La sfirsitul cursurilor, din cei 75 de elevi, opt au ajuns in rezidenta independenta, 16 au fost angajati, iar restul au renuntat pe parcurs, dupa ce au fost consiliati.

Tinarul spune ca parintii habar n-au unde lucreaza

Viorel Becher este cazul cel mai fericit din cei 75 de tineri ajutati sa treaca cu brio prin perioada de tranzitie scoala – loc de munca. „Este un copil exceptional, care s-a acomodat si a inteles cel mai repede ce trebuie sa faca pentru a nu depinde de familie sau pentru a se realiza in viata prin fortele proprii.

Am avut tineri care ori nu s-au tinut de program de la inceput, ori au renuntat pe parcurs. Au fost si cazuri in care nu au reusit sa treaca prin aceasta perioada de tranzitie si nu si-au pastrat serviciul sau gazda", ne-a precizat Gabriela Manolescu, asistent social la Bethany. Viorel a avut dorinta de a nu mai depinde de parinti inca din scoala generala.

„Tata lucreaza la Nicolina, dar nu a mai primit bani de mai bine de noua luni, iar mama este confectionera. Surorile sint mai mici decit mine. Una lucreaza aici, in Iasi, iar cealalta este plecata in Italia. Parintii nu stiu nici unde stau, nici unde lucrez. Nu prea ii intereseaza ce fac", ne-a precizat Viorel.

Colegii se fereau de el, dar intre timp a ajuns mina dreapta a patronului

Ascensiunea tinarului in arta culinara, pentru ca acesta este serviciul lui, s-a realizat intr-un timp foarte scurt. Adica in mai putin de patru luni. Acum, el este sef de tura la bucataria unui restaurant cu specific arabesc. A absolvit scoala la specializarea Comerciant-Cofetar-Patiser, iar la inceputul acestei veri s-a angajat ca ajutor de bucatar. „Curatam cartofi, spalam vase si altele.

Imi place foarte mult sa gatesc. Le ceream colegilor bucatari sa-mi spuna si mie retetele, dar nu prea voiau si chiar se fereau de mine. Treptat, le-am furat meseria si in doua luni am ajuns sef de tura. Acum sint omul de incredere al patronului. Stiu sa gatesc toate mincarurile specifice tarilor arabe", ne-a mai spus tinarul.

Viorel vrea sa-si ia zborul in strainatate

Constient fiind de faptul ca in Romania nu are sanse prea mari sa se realizeze si sa devina renumit cu o astfel de meserie, Viorel vrea sa invete sa gateasca si alte meniuri straine si sa isi ia zborul catre alte meleaguri, departe si de Europa, nu doar de Romania. „Vreau sa ma angajez bucatar pe iahturi de lux sau pe vapoare de croaziera.

Am oferte si din Italia, unde lucreaza sora mea, dar mai stau un timp, sa ma specializez foarte bine, si dupa aceea plec", spune increzator Viorel Becher. Practic, Fundatia Bethany a fost deschizatorul sau de drumuri, dupa cum chiar Viorel o recunoaste. „Am invatat foarte mult prin acel curs. Am aflat niste lucruri pe care nici nu mi le inchipuiam. Cind m-am lovit de ele, am stiut ce am de facut.

Din pacate, acasa nu avea cine sa ma invete sau sa ma indrume", ne-a mai spus tinarul. Pe linga consiliere sociala, Fundatia Bethany l-a mai ajutat pe Viorel si financiar. Astfel, timp de trei luni de zile fundatia i-a platit gazda, iar timp de doua luni i-a asigurat si banii de mincare.