Alerta de gradul zero

Autoritatile locale au intrat ieri in alerta maxima din cauza unei avarii de proportii la una dintre conductele care transporta combustibil si care tranziteaza zona de Sud a Ploiestiului. Avaria a fost descoperita foarte tirziu, numai dupa ce combustibilul a ajuns pina la statia de epurare a orasului.

Echipajele de interventie ale pompierilor militari, ale jandarmilor si ale Ambulantei au intrerupt traficul pe bulevardul Petrolului, in zona existind risc mare de explozie. "Nu este o gluma, exista pericol de explozie in zona afectata, bulevardul Petrolului, fabrica de Oxigen si pina la statia de epurare.

Portiunile de cimp vor fi pazite de echipaje ale politiei comunitare intrucit este suficienta o singura tigara aprinsa pentru a se produce un dezastru din cauza gazelor emanate. De asemenea pompierii vor informa cetatenii prin megafon sa evite zonele mai sus anuntate tocmai pentru a evita o nenorocire." a declarat Alina Mihalache, director adjunct Departament Exploatare din cadrul Apa Nova.

Petrol pe Dimbu?

Cea mai mare parte din produsul scurs din conducta a ajuns in statia de epurare, reteaua de canalizare a apelor menajere fiind poluata. "Vom face tot posibilul ca aceste scurgeri de combustibil sa nu ajunga in piriul Dimbu. Exista insa si posibilitatea ca aceasta actiune sa nu aiba succes." a mai spus Mihalache.

Ploiestenii care locuiesc in zona de Sud a orasului au fost informati sa nu porneasca masinile pe benzina, acesta fiind si motivul principal pentru care circulatia in zona a fost oprita. Cei ce aveau automobilele parcate pe bulevardul Petrolistului au fost nevoiti sa le impinga pina intr-o zona sigura.

Conducta suspecta

Pina la inchiderea editiei, echipajele de specialisti nu reusisera sa afle cine este proprietarul conductei. Tinind cont ca Petrotransul a ramas singurul operator de transport de combustibil prin conducte, putem presupune ca respectiva conducta le apartine. Specialistii nu reusisera sa descopere nici macar unde este avaria si nici macar daca se scurge benzina, motorina sau petrol.