PSD Alba nu mai are nici o putere de decizie in Consiliul Judetean, dupa ce, in timpul sedintei de ieri, un nou membru al grupului social-democrat si-a anuntat demisia din partid. Toate proiectele de hotarare initiate de Alianta "D.A." au "trecut" fara probleme, in timp-record, adica in mai putin de o ora, timp in care consilierii PSD au renuntat sa mai faca opozitie chiar si de ochii lumii.

Grupul consilierilor social-democrati din CJ a ajuns la sase, dupa ce un alt membru al partidului a demisionat si a anuntat ca va ramane, cel putin deocamdata, consilier independent. Rodica Andronescu, aleasa pe listele PSD, a anuntat ca paraseste partidul si, implicit, grupul consilierilor social-democrati.

Ea a declarat ca a facut acest lucru din motive personale, pe care nu doreste sa le discute, si a adaugat ca deocamdata nu va opta pentru o alta formatiune politica.

Totusi, majoritatea consilierilor erau convinsi ca aceasta se va indrepta spre PD, partid care a mai atras alti doi consilieri, unul de la PSD si altul de la PRM. Surse din cadrul CJ sustin ca, printr-o apropiere de democrati, Rodica Andronescu ar dori sa-si pastreze functia de inspector pe care o detine in cadrul ISJ, dar si pozitia pe care sotul acesteia o are in cadrul "Electrica".

"Nu ma intereseaza pozitia mea. Eu sunt profesor si sunt mandra de acest lucru. Nu stiu daca ma voi inscrie in alt partid" a mai spus Rodica Andronescu, referitor la aceste lucruri.

Dezertari din interes

De la alegeri, filiala PSD a pierdut o buna parte din consilierii judeteni care au fost alesi pe listele social-democratilor. Astfel, Daniela Toma a trecut la PD, intr-o perioada in care raportul de forte dintre Putere si Opozitie era ceva mai echilibrata.

Despre aceasta s-a spus la momentul respectiv ca a preferat tabara democrata pentru a-si pastra postul de jurist la o firma subordonata Consiliului Judetean, respectiv la SC "Drumuri si Poduri Locale" Alba.

Un alt consilier care a parasit PSD este directorul Exploatarii Miniere "Cuprumin" Abrud, Sorin Vatajelu. Acesta s-a inscris in PC, partid care detine portofoliul Economiei si Comertului, pentru a-si pastra functia.

De asemenea, consilierul PSD Gheorghe Ivinis a parasit partidul si a ramas independent din cauza unui conflict cu presedintele organizatiei partidului din Sebes, Romi Dragosin.

De la PD a plecat spre PSD fostul vicepresedinte al CJ in mandatul 2000-2004, Doru Cetean, insa statutul acestuia este mai degraba cel al unui independent. In aceste conditii, opozitia PSD nu mai exista in Consiliul Judetean, cu atat mai mult cu cat aliatii "traditionali", cum sunt PC si PRM, au trecut si ei de partea Aliantei.

In aceste conditii, Puterea poate trece fara probleme, chiar si cu o majoritate de doua treimi, orice hotarare. In sedinta de ieri, PSD nici macar nu a mai incercat sa blocheze vreo unul dintre cele 26 de proiecte, care au fost "trecute" in mai putin de o ora. Consilierii judeteni au acordat, in schimb, aproape doua ore discutiilor fara subiect si declaratiilor politice.

Noua situatie politica din Consiliul Judetean permite Aliantei si, mai ales, presedintelui Ion Dumitrel (PD) sa-si impuna fara probleme proiectele de hotarare. Daca in urma cu un an de zile, PSD era cel mai important partid politic din Consiliul Judetean Alba, in prezent situatia este radical schimbata.

O posibila continuare a dezertarilor consilierilor, ar face din PSD un partid minuscul in legislativul judetean.