Alianta "sparta" de interese in Bistrita-Nasaud

de Cristiana Sabau     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Sâmbătă, 1 octombrie 2005, 0:00

Ioan Oltean
(Foto: )

Presedintele PD Bistrita-Nasaud, deputatul Ioan Oltean, nu intelege gestul consilierilor judeteni ai PNL care, joi, in cadrul sedintei CJ s-au solidarizat cu cei ai PSD pentru a adopta un proiect de hotarare care nu era agreat de democrati.



"Eu sunt oarecum dezamagit de faptul ca la sedinta de Consiliului Judetean PNL s-a solidarizat cu alte forte politice in vederea sustinerii unui proiect privind restructurarea Centrului pentru recuperarea si reabilitarea persoanelor cu handicap de la Beclean, un proiect neviabil pe care un liberal, directorul Directiei de Protectie a Copilului (DPC), Marin Rus, l-a sustinut fara o consultare cu



PD. Vom avea o discutie pe aceasta tema si sper ca astfel de sincope sa nu se mai produca", a afirmat Oltean.



Potrivit liderului democrat, PD dorea ca centrul de la Beclean sa nu fie divizat pentru a-si putea continua proiectele incepute in parteneriat cu asociatii si fundatii din tara si strainatate.



In schimb, liberalii, alaturi de PSD, PC si PRM, au votat pentru divizarea unitatii in opt sectii de spital in subordinea DPC, motivand ca, in forma actuala, centrul are o organigrama prea incarcata si inghite prea multi bani de la buget.



Intrucat directorul actual al centrului, Letitia Vladutiu, este consilier local PD, iar Marin Rus, directorul DPC, este membru PNL, consilierii judeteni democrati au sustinut mentinerea centrului cu conducerea actuala, iar liberalii au propus desfiintarea lui si trecerea in subordinea directiei.



Contactat in legatura cu acest subiect, liderul judetean al PNL, Sabin Iliesi, la randul lui consider judetean, a declarat ca membrii partidului pe care il reprezinta nu puteau vota impotriva unei propuneri de restructurare facuta de un liberal. "Nu cred ca poate fi vorba de un conflict in Alianta. Am avut doar puncte de vedere diferite legate de functionarea acestui centru", a spus Iliesi.



Directorul Centrului pentru recuperarea si reabilitarea persoanelor cu handicap Beclean, Letitia Vladutiu, a afirmat, insa, ca se opune restructurarii centrului intrucat momentul ar coincide cu incetarea unor programe de parteneriat cu fundatii din Olanda si Austria care au avut contributii importante la functionarea unitatii. "Au finantat 80 la suta din activitatea noastra.



Banii de la bugetul judetului, 15 miliarde lei, ne-au ajuns pentru salarii pana in septembrie. Nu am avut nici un leu pentru mancare si medicamente. Ne-am descurcat din sponsorizari si aceste parteneriate. Acum, ca centrul se va desfiinta, partenerii nostri se vor retrage. Daca nemultumirea CJ este legata de faptul ca eu conduc centrul, sunt dispusa sa ma retrag", a adaugat Letitia Vladutiu.



Liderii judeteni ai PD si PNL vor avea, in acest sfarsit de saptamana, o discutie pentru medierea conflictului. Deputatul Ioan Oltean a anuntat ca democratii ar putea ataca hotararea CJ in contencios-administrativ, iar liberalii au spus ca nu au nimic impotriva.
























51 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri