Desi sint obligati prin lege sa depuna la secretarul Primariei rapoarte de activitate dupa fiecare an de mandat, aproape jumatate din cei 23 de consilieri locali botosaneni nu s-au achitat de aceasta obligatie. Astfel la un an si trei luni de la alegerile locale din iunie 2004, dosarul cu rapoarte de activitate contine numai 13 astfel de documente.

Acestea au fost intocmite de Horia Negrescu, Miluta Timofti, Traian Apetrei, Lucica Tepoi, Stelica Fasniuc, Ana Barculet, Constantin Costic, Ovidiu Epuras, Petre Tupilus, Gheorghe Vizdoaga, Florin Egner, Manuela Zarug si Nicolina Chirila.

In mare, rapoartele prezinta comisiile din care alesii botosanenilor fac parte, unii dintre acestia tinind sa mentioneze si cele mai importante hotariri care s-au luat in cadrul sedintelor la care au participat.

Patru dintre rapoarte sint deosebit de succint redactate, respectiv pe o pagina A4, consilierii lasind sa se inteleaga ca principala lor activitate a fost ridicarea miinii pentru a-si exprima votul pro sau contra celor discutate in plen. Multi dintre alesi dau dovada ca nu au inteles intru totul ce inseamna "activitate de consilier local ".

Traian Apetrei, spre exemplu, care este de profesie gazetar, a trecut in raport faptul ca a asigurat "mediatizarea actiunilor culturale din Botosani ". Prima realizare trecuta in revista de consilierul Nicolina Chirila este urmatoarea: "am facut publice prin intermediul postului de televiziune Somax respectarea unor principii, precum respectarea legalitatii, ...

"Ovidiu Epuras descrie efectele comisiilor in care a fost membru si tine totodata sa precizeze ca facind parte din Consiliul de Administratie al mai multor unitati de invatamint "si-a adus contributia in sustinerea unor actiuni, precum deschiderea anului scolar 2004-2005.

"Ana Barculet a avut in primul an de reprezentare a intereselor cetatenilor doua interpelari referitoare la conduita soferilor taximetristi si zgomotul si mizeria din intersectia strazilor Primaverii si Gerge Enescu.

Constantin Costic a confundat raportul de activitate cu un material electoral si a tinut sa precizeze ca "nu am agreat si nu agreez nici in prezent ideea ca de dragul de a iesi in evidenta - trebuie sa vorbesti mult fara sa spui nimic.

Polemica fara continut este neproductiva, consuma timp si irita electoratul care vrea ca politica, in general, sa se materializeze in fapte si mai putin in vorbe ". In ceea ce priveste faptele, consilierul Costic adauga in raport faptul ca a tinut audiente la sediul partidului si a fost solicitat sa acorde ajutor in diferite probleme. Nu specifica, insa, daca l-a si acordat.

In schimb, considera ca e foarte important de amintit ca, la alegerile din 2004 a obtinut "un nou mandat de consilier al municipiului Botosani ". Anumite fragmente din raportul consilierului Gheorghe Vizdoaga par a fi insemnari dintr-un jurnal: intrebari retorice, framintari interioare. Acesta precizeaza ca "am incercat fara succes sa impiedic majorarea plafonului pentru achizitiile publice.

(..) Acest fapt ne face sa credem ca actiunea a fost dirijata pentru a da executivului o libertate nepermis de mare. Scopul? Timpul ne va lamuri.(..) Prin votul consilierilor PNL, PD si PRM aceasta tentativa de intrare in normalitate a esuat.

Ma intreb, ce ascunde aceasta incrincenare? " Singurele rapoarte detaliate, facute la subiect si fara a bate cimpii sint cele ale consilierilor Florin Egner si Manuela Zarug. Fostul primar al Botosanilor apreciaza activitatea Consiliului ca "nesatisfacatoare ", in principal pentru ca votul consilierilor a fost in multe probleme importante unul politic, vizind interese de grup.

Consilierul descrie o serie de initiative si propuneri, prin care a sesizat ilegalitati referitoare la achizitii publice, la lista persoanelor care au prioritate in primirea locuintelor ANL sau in ceea ce priveste constructia ilegala a casei viceprimarului Ghiorghita, din centrul orasului.

Raportul Manuelei Zarug cuprinde numeroasele interventii la sedintele Consiliului Local, interpelarile si solicitarile facute de alesul local. Acestea se refera la cererea unor informatii despre modul de constituire a societatii "Fotbal Club " si modalitatea de cheltuire a banilor colectati prin taxa pentru imagine, sport si cultura.

Conform raportului, Manuela Zarug a acordat 20 de audiente din care a solutionat 13 si a acordat sprijin financiar de 90 de milioane de lei Asociatiei "Fotbal Club " si Primariei Botosani. Alti zece consilieri au preferat sa nu se oboseasca prea mult si au uitat de prevederea legala care le cere sa prezinte rapoartele de activitate dupa fiecare an.

Este vorba despre Aurel Murariu, Catalin Alexa, Mihai Stefan, Ioan Brinzei, Viorica Andronache, Elena Lazarec, Dan Humelnicu, Valentin Guraliuc, Nicolae Semenescu si Volinasi Costin. Cu toate au incalcat o lege, acestia nu risca, insa, nici un fel de sanctiuni. "Nu exista sanctiuni, sub nici o forma, nici apostrofare, nici atentionare. Nici vorba de avertismente sau penalizari. ", declara Ioan Apostu, secretarul municipiului.