Circ gratuit la sedinta Consiliului Local

de Ada Mihalian     Semnal de Galati-Braila
Luni, 3 octombrie 2005, 0:00

Sedinta de Consiliu Local a lunii septembrie a debutat cu stangul. Grupul consilierilor PD, prin vocea celei nou venite, consilierul Boboc a invocat cateva articole din Legea nr. 215 privind administratia publica locala si a considerat ca sedinta nu este legala, este nestatutar convocata si s-au retras pur si simplu din sala de sedinte, in frunte cu viceprimarul Daniela Vasioiu, sub ochii mirati ai primarului si a celorlalti consilieri.



„Va rugam domnule secretar sa luati act de faptul ca nu sunt intrunite conditiile legale pentru desfasurarea lucrarilor sedintei CLM deoarece nu au fost respectate dispozitiile articolului 40, alin.3,5 si 6 din Legea nr. 215/2001.



Aliniatul 3 prevede: „convocarea CLM se face in scris prin intermediul secretarului unitatii administrativ-teritoriale, cu cel putin 5 zile inaintea sedintelor ordinare sau cu cel putin 3 zile inaintea sedintelor extraordinare…



Prin urmare constatam ca nu au fost respectate prevederile Legii 215/2001, va solicitam sa respectati aceasta lege si sa amanati sedinta, sa dispuneti sa se organizeze o sedinta de CLM in temeiul legii". Pentru a raspunde provocarii lansate de consilierii PD, secretarul general al Primariei, Iorga Stoian a spus ca de ani de zile convocarea se face si telefonic, cu atat mai mult cu cat insisi consilierii au votat acest lucru atunci cand a fost aprobat regulamentul.



Acest comportament a dat nastere la o serie de discutii si interpretari. Consilierul PNL, Petrica Popa a declarat ca este consternat de ceea ce s-a intamplat. „Sunt consilier municipal din 1996 si nu am intalnit asemenea mod de abordare a problemelor municipalitatii. Nu pot si nu vreau sa calific acest gest".



Consilierul PRM, Mihai Danut a precizat ca viceprimarul a gasit acest mod de a se eschiva pentru a nu raspunde in fata consilierilor la niste intrebari incomode. „Din punctul meu de vedere este fuga de raspundere si aceasta era o problema personala a doamnei viceprimar".



Pentru a mai calma spiritele, primarul a luat legatura telefonic cu viceprimarul Vasioiu dar dumneaei a refuzat sa participe la sedinta sustinand ca nu poate si ca sedinta este nelegala. Primarul a spus ca ceea ce s-a intamplat este „o situatie artificial creata".

Nici grupul consilierilor social-democrati nu s-au abtinut de la comentarii pe aceasta tema.



Consilierul local PSD, Sorin Bosneag a declarat in cadrul unei conferinte de presa ca niciodata nu s-a intamplat in istoria sedintelor de Consiliu Local ca un grup de consilieri sa se ridice si sa plece in frunte cu viceprimarul „refuzand discutarea, macar a problemelor vitale pentru municipiul Braila, probleme pentru care noi suntem obligati sa analizam si sa le votam.



Daca nu facem treaba asta mergem in ritmul in care vedeti ca merge". In opinia consilierului PSD, opinie sustinuta si de colegii de partid, Alianta nu doreste sa desfasoare o activitate benefica in folosul cetatenilor si al municipiului Braila.



„Rezultatele se vad. Nici in viitor situatia nu se va mai imbunatati. Cred ca situatia din Consiliul Local a dus la o ruptura aproape definitiva intre doamna viceprimar si primarul Cibu, lucru care va duce la inrautatirea activitatii, si asa destul de precara".



La randul sau, consilierul Alexandru Coada considera ca prin atitudinea lor, consilierii PD au sfidat bunele maniere, au incercat sa dea o lovitura primarului si grupului PNL, au vrut sa evite o discutie cu privire la afirmatiile facute de viceprimarul Vasioiu le-a facut la adresa consilierilor.



„Dansa nu a spus niciodata ca unii consilieri s-ar bucura de avantaje din partea primarului ci consilierii din opozitie. Este greu sa-si sustina o asemenea afirmatie.



Cand a fost vorba de exemple, ca sa duca in eroare opinia publica, s-a referit la un fost consilier PSD, Cristian Radulescu, un consilier PNL si un consilier PRM a caror proiecte de hotarari se refereau la fiii dumnealor si nu la persoanele respective. Mai mult, aceste proiecte nici nu au fost puse in discutie".



Cu privire la „debarcarea" consilierilor PD din sala de sedinte a Consiliului Local, Alexandru Coada considera ca argumentele aduse de consilierul PD Boboc Liliana sunt in parte adevarate dar „tot noi consilierii, in consens si cu cei de la PD am adoptat un regulament de organizare si functionare unde, pe langa prevederea legii cum ca o convocare a Consiliului Local se face in scris, noi am adaugat „sau telefonic".



Deci, regulamentul nu este incalcat. Daca avea o optiune in legatura cu aceasta prevedere, atunci cand s-a discutat si aprobat regulamentul, ar fi trebuit sa nu fie de acord. Mai mult, la art.41, alin.2 din Legea nr.215 se spune: „prezenta consilierilor la sedinta este obligatorie". Dumnealor erau obligati sa participe la sedinta.



In cazul in care un consilier lipseste de doua ori consecutiv fara motive temeinice el poate fi sanctionat, in conditiile regulamentului de organizare si functionare a Consiliului Local. Asa prevede legea. Dar, probabil, dumnealor au stipulat numai ce le-a convenit.



Deci, neparticiparea consilierilor PD la sedinta reprezinta un afront la adresa primarului, a colegilor de Alianta si lipsa de respect fata de ceilalti".



Tot referitor la acest subiect, Sorin Bosneag a declarat ca nu poate intelege pozitia viceprimarului de a se retrage din sedinta pentru ca acesta este obligat sa participe pentru a raspunde in fata consilierilor de problemele care sunt legate de activitatea pe care o coordoneaza.



„Mai mult, viceprimarul a fost reinvitat dar nu a participat, a zis ca nu poate veni, considerand ca sedinta este ilegala".



La randul sau, consilierul Doinita Ciocan considera ca ceea ce s-a intamplat la sedinta de CLM a fost „un circ pe gratis. In acest fel consilierii PD nu au raspuns si nu au reprezentat cetatenii care i-au mandatat. Daca la momentul de anul trecut s-a considerat ca votul este foarte mare, iata ca in acest moment sunt multi cetateni inselati prin neparticiparea domniilor lor la acea sedinta.



Noi, la inceputul mandatului, am avut o declaratie prin care ne-am manifestat dorinta ca in CL sa avem intelegere, colaborare, pace sociala. Nu-mi aduc aminte ca la acel moment cineva de la PSD sa fi facut comentarii. Neexistand comentarii, cred ca in momentul de ieri a fost incalcat acea acceptare a declaratiei pe care am avut-o la inceputul mandatului".



Foarte acid, consilierul Doru Damian a declarat ca „panarama care functioneaza acum la Primarie nu face altceva decat sa demonstreze ca mamaliga a explodat. N-am putut niciodata sa pricep de ce nu se inteleg oamenii acestia. Magaria pe care am putut s-o aud la sedinta CLM m-a lasat masca. Intotdeuna, diversiunea a fost singura lor arma intr-o confruntare directa barbateasca.



Pacat ca tanara noastra colega, domnisoara Boboc a cazut in capcana intinsa de conducerea partidului domniei sale si a sustinut un punct de vedere scris(probabil i l-a scris cineva sau si-a facut domnia sa). Din punct de vedere politic a facut o greseala fundamentala. S-a lasat manipulata din lipsa de experienta politica ceea ce denota ca obedienta la PD este cuvantul de ordine.



Doamna viceprimar le-a facut semn la toti si s-au ridicat imediat in picioare. Exista verticalitate la oamenii astia? Exista simt civic? Atitudine corecta fata de alegatori exista la acesti colegi? Din pacate, s-a dovedit inca o data ca sunt doar o simpla masa de manevra in mana doamnei viceprimar. Ea a refuzat sa participe la o sedinta nelegal constituita.



Ca de vreo 12 ani tot participa la toate sedintele astea nelegal constituite. Si acum, dintr-o data, brusc, probabil cand stia ca are de raspuns la niste intrebari, a facut o diversiune". Doru Damian a precizat ca prin plecarea lor de la sedinta nu au fost capabili sa-si sustina propriul proiect de hotarare referitor la organigrama si statul de functii la politia comunitara.



Noi am solicitat o analiza a activitatii viceprimarilor si un raport privind activitatea de salubrizare in municipiul Braila. „Noi asteptam cu mare interes sa vedem daca doamna viceprimar va mai veni vreodata la vreo sedinta de Consiliu Local pentru ca dupa modul de comportament, ne-a avertizat foarte clar ca de acum inainte nu va mai veni la nici o sedinta.



As dori sa transmit un mesaj consilierilor, indiferent de culoarea lo politica si sa le readuc aminte ca, declarativ, toti au fost de acord ca dupa aspectul cu alegerile locale din 2004, consilierii nu mai au culoare politica ci au culoarea politica a brailenilor si lucreaza toti pentru oras.



Diversiunile de acest gen sa le faca unde doresc domniile lor nu la sedintele Consiliului Local Municipal Braila. Sa faca diferentiere intre atitudinea si viata politica si viata cetatii. Dumnealor sunt obisnuiti de la centru sa lucreze numai prin criza si nu se simt bine decat numai daca iese scandal".



In cele din urma, secretarul Primariei, Iorga Stoian a spus ca din punctul sau de vedere, sedinta a fost legal convocata.



Dupa aceste discutii, grupul consilierilor PSD s-a retras timp de 10 minute pentru a decide daca raman sau nu la sedinta si au hotarat ca raspunsul va fi pozitiv. Sedinta de Consiliu Local s-a desfasurat cu 21 de consilieri.



La propunerea consilierului PSD, Doru Damian, si unanim acceptata si de ceilalti consilieri, a fost aprobata sistarea platii indemnizatiei pentru luna septembrie a consilierilor democrati.
























92 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă