Cu complicitatea fostului ministru Mircea Cinteza, rectorul Marius Bojita face parte din Agentia Nationala a Medicamentelor si, in acelasi timp, este actionar la trei firme din domeniul farmaceutic, ceea ce se concretizeaza intr-o incompatibilitate crasa, care ar fi fost sanctionata daca Bojita nu ar fi stiut sa se eschiveze prin acte false.

Profesorul universitar a acumulat experienta in lucrul cu documente murdare la FC "U" Cluj, club al carui presedinte a fost.

Rectorul Universitatii de Medicina si Farmacie (UMF) "Iuliu Hatieganu" din Cluj-Napoca, Marius Traian Bojita, a fost numit, printr-un ordin (485/5 05 2005) al fostului ministru al Sanatatii, Mircea Cinteza, membru in Consiliul Stiintific al Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM).

Aceasta postura ii interzice, cel putin moral, sa aiba legaturi cu vreo societate producatoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente, deoarece ar fi o situatie de genul "tu centrezi si tot tu dai cu capul". Rolul ANM este de a autoriza punerea pe piata a produselor medicamentoase si de a le supraveghea circuitul.

La vederea declaratiei de interese a profesorului doctor Marius Bojita, postata pe site-ul ANM, am putea zice ca reprezentantul Clujului in Consiliul Stiintific nu prezinta nici urma de afacerist si este un cadru didactic exemplar.

In declaratia de interese, la capitolul interese personale, se precizeaza: "Indicati mai jos toate legaturile cu societatile producatoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente precum si fata de reprezentantele din tara ale societatilor comerciale producatoare, distribuitoare sau importatoare de medicamente". La toate punctele de sub respectiva fraza, Bojita a bifat "nici una".

Insa cel care il contrazice si il pune intr-o situatie delicata este Oficiul Registrului Comertului (ORC).

Interese ascunse

ZIUA de Cluj a descoperit ca Marius Traian Bojita, acelasi de la ANM, este asociat, cu diferite cote, la nu mai putin de trei societati din Cluj. Astfel, rectorul Bojita detine 5% din actiunile firmei FARMATRANSIMPEX, 10 procente din PHARMA LABOR SRL si este prezent cu 25% in actionariatul firmei IVB INVEST.

Prima firma are ca obiect principal de activitate distributia medicamentelor, cea de-a doua se ocupa chiar cu fabricarea preparatelor farmaceutice, iar activitatea celei de-a treia firme, conform clasificarii CAEN, consta in comert cu amanuntul al produselor farmaceutice.

In cazul in care una dintre firmele la care este actionar Bojita ar fi favorizata de ANM, infractiunea de care ar fi pasibil rectorul UMF Cluj se numeste trafic de influenta. Tot in declaratia de interese i se cere lui Bojita sa precizeze activitati care conduc la o remunerare personala, capitol la care este bifat "nici una", cu toate ca la una dintre firme Bojita este si administrator.

ZIUA de Cluj va solicita Ministerului Sanatatii elucidarea acestui caz de fals in declaratii.

Prieteni de la Medicina, parteneri de afaceri

FARMATRANSIMPEX SRL a fost infiintata in 1991, dar de cel putin sase ani nu a depus vreun bilant la Ministerul Finantelor Publice (MFP). Partile sociale ale firmei se impart la 16 persoane fizice, ce detin fiecare cinci procente, iar 20% apar ca apartinand fostei banci Dacia Felix, de numele careia se leaga mai multe scandaluri financiare.

Din lista lunga cu asociati ii remarcam pe Radu Calin Spanu, nimeni altul decat arhitectul sef al judetului Cluj si profesor la Universitatea Tehnica, si pe Maria Polinicencu, alaturi de care Marius Bojita este reprezentant in Adunarea Generala a Colegiului Farmacistilor din Romania.

Societatea PHARMA LABOR, inscrisa la Registrul Comertului tot in 1991, este, conform bilanturilor de la MFP, intr-o continua dezvoltare. Daca in 2001 mergea in pierdere, in 2002 arata un profit net de 110 milioane de lei vechi. In 2003, inregistreaza o cifra de afaceri de 3,08 miliarde de lei vechi si un profit net de 231 de milioane.

Pachetul majoritar, de 65%, la aceasta societate este detinut de sotul Mariei Polinicencu, Constantin, care este profesor si reprezentant al Facultatii de Farmacie in Consiliul Stiintific al UMF. Polinicencu si Bojita sunt, din 1991, administratori la PHARMA LABOR. Printre asociati se regasesc si doua nume ce apar si la FARMATRANSIMPEX: prof. dr. Sorin Emilian Leucuta, de la UMF, si Laurentiu Mircea Tamasu.

Familia farmacistilor fericiti

In cadrul firmei IVB INVEST, rectorul Bojita este asociat cu Cristina Adela Iuga, administrator si asociat majoritar cu 65%, si Michael Vartic, care detine zece procente. Daca la celelelalte doua firme Bojita are ca parteneri amici de aceeasi generatie, la IVB I-a luat sub "aripa" sa pe Iuga si Vartic, care au 33 si, respectiv, 36 de ani.

Dupa ce Iuga si-a terminat studiile, a devenit doctoranda profesorului Bojita, care este unic coordonator stiintific al tezei sale de doctorat. Societatea IVB a luat fiinta in 2002, iar anul trecut a avut o cifra de afaceri de 6,4 miliarde lei vechi, venituri totale de 6,7 miliarde, cheltuieli totale de 6,5 miliarde, dar un profit net al exercitiului de numai 14 milioane de lei vechi.

Marius Bojita a fost, totusi, sincer la unul din punctele declaratiei de interese, cel legat de sotia sa. Mihaela Bojita este – atentie! – manager vanzari la sucursala clujeana a societatii Europharm Holding din Brasov, membra a grupului EUROPHARM, unul dintre cei mai puternici producatori si distribuitori de medicamente din tara.

Daca nu erau de ajuns, sa mai mentionam o calitate a acestui rector multifunctional: initiator si membru al clubului elitist Rotary Parc. Bojita a fost un sustinator fervent al PSD, fiind vazut deseori in compania lui Ioan Rus, acum incercand sa se apropie de Alianta, fie prin PD, fie prin PNL.

Bojita il invoca pe Tariceanu

"Nu-s nicaieri, nici administrator, nici actionar la vreo firma", a declarat surprins Bojita, cand ZIUA de Cluj i-a adus aminte de declaratia de interese de la ANM. Dupa ce i-am spus rectorului numele celor trei firme, acesta a afirmat: "Eu? Eu actionar acolo? Mai spuneti-mi o data! Sunt actionar, la care firme?".

Dupa ce i-am spus locul de nastere si adresa inscrise la ORC, Bojita ne-a sugerat sa verificam si cati bani ia de acolo. "S-ar putea sa fie altceva. Stati sa va spun. Eu am un broker care joaca pe piata bursei, cum joaca si domnul premier Tariceanu si poate mi-a cumparat acolo niste actiuni si eu habar nu am", a fost varianta lui Bojita.

Numai ca, spre deosebire de cazul Tariceanu, firmele lui Bojita nu sunt listate la bursa si sunt SRL-uri, adica societati cu raspundere limitata care nu au actiuni, ci parti sociale.

Studentii, dusi cu zaharelul

Rectorul Marius Bojita are mare grija de imaginea sa, fiind cel mai popular rector din Cluj in randurile studentilor. Acestia stiu doar din auzite ca acesta ar avea cateva farmacii si ca a fost implicat la "U" Cluj.

In rest, Bojita a castigat simpatia multora prin actiuni de genul: prorectorii interzic serenadele de la Medicina, care implica tone de bautura oferita de facultati, rectorul vine si face pe plac studentilor. Bojita a mai pierdut in acest an la capitolul popularitate, ca urmare a scandalului "caminele".

Doua camine ce apartin UMF se afla in plin proces de renovare in baza unei finantari PHARE obtinuta de Ministerul Educatiei si Cercetarii. Problema este ca studentii au fost scosi din camine cu trei luni inainte de terminarea anului universitar 2004-2005 cu promisiunea ca vor avea in toamna caminele ca noi, iar lucrarile s-ar putea sa nu se finalizeze nici pana la iarna.

Rectorul UMF Cluj argumenta decizia de evacuare a studentilor din primavara prin faptul ca banii necesari refacerii caminelor vin din fonduri PHARE si ca trebuie cheltuiti cat mai repede, pentru ca proiectul sa nu fie stopat. Ramane de vazut cat de repede s-au cheltuit cei 1.300.000 de euro si in ce fel, dar nu trebuie sa fii specialist sa-ti dai seama ca mai e mult de lucru la camine.

Bineinteles, conducerea UMF da vina pe firma bucuresteana ARCOM SA, care a obtinut contractul de renovare. Din cauza ca nu s-a respectat termenul stabilit, 30 septembrie, studentii medicinisti au fost cazati chiar si sase intr-o camera in alte camine ale UMF, ceea ce contravine tuturor normelor. Acum, Bojita spune ca banii sunt virati la ARCOM direct de la minister.

Firmele despre care Bojita nu stie nimic

PHARMA LABOR SRL Judet: Cluj, Localitate: CLUJ-NAPOCA Numar de ordine in Registrul Comertului: J12/1207/1991 din 19 06 1991 Sediu: STR. ROSIORI nr. 6 Date despre asociati: - persoane fizice (…) Nume:BOJITA MARIUS TRAIAN Data nasterii: 18 11 1942 Locul nasterii: PIANU DE SUS, JUD. ALBA Total aport: 20 RON Nr. total actiuni / parti sociale: 2 Procent beneficii si pierderi: 10% Date despre administratori (…) Nume: BOJITA MARIUS TRAIAN Data numirii: 18 06 1991 Durata mandat: nelimitata IVB INVEST SRL Judet: Cluj, Localitate: CLUJ-NAPOCA Numar de ordine in Registrul Comertului sub nr. J12/356/2002 din 26.2. 2002 Sediu: STR. GHEORGHE DIMA, nr. 49, bloc J6, ap. 3 C.U.I./ Cod fiscal: 14476641 Date despre asociati: - persoane fizice (…) Nume: BOJITA MARIUS TRAIAN Total aport: 125 RON Nr. total actiuni / parti sociale: 5 Procent beneficii si pierderi: 25% FARMATRANSIMPEX SRL Judet: Cluj, Localitate: CLUJ-NAPOCA Numar de ordine in Registrul Comertului sub nr. J12/709/1991 din 17.5.1991 Stare firma: reorganizare judiciara - certificat de inmatriculare nepreschimbat in termenul legal Sediu: STR. CIRESILOR nr. 28-42 C.U.I. / Cod fiscal: 2866560 Date despre asociati: - persoane fizice (…) Nume: BOJITA MARIUS TRAIAN Total aport: 1 RON Nr. total actiuni / parti sociale: 2 Procent beneficii si pierderi: 5%

Falsurile din fotbal

Marius Bojita a fost acuzat, in doua randuri, de mai multi fosti oficiali ai clubului de fotbal "U" Cluj, de semnarea si utilizarea unor documente false in folosul unor manevre de interior nu tocmai curate, despre care ZIUA de Cluj a detaliat in doua editii anterioare. Bojita nu a avut replica la aceste acuzatii.

Rectorul UMF Cluj a fost presedintele Consiliului Director (CD) al FC "U" pana in 28 iulie 2004, cand si-a dat – oficial - demisia.

Cu toate acestea, in primavara acestui an, directorul executiv adjunct al CFM "U" Cluj SA, Cristi Dulca, i-a cerut lui Sorin Bagiu, fost director executiv al FC "U", sa stampileze un act prin care Marius Bojita era recunoscut ca presedinte al CD si mandatat sa reprezinte clubul in Consiliul de Administratie (CA) al CFM "U" SA. Bagiu a refuzat, spunand ca pe falsuri nu pune stampila.

Actul, care era semnat de Bojita, dar care nu avea numar de inregistrare, arata ca in 13 aprilie 2005 ar fi avut loc o sedinta de CD in care s-a hotarat mandatarea presedintelui CD, Marius Bojita, pentru a participa la adunarilor generale ale actionarilor CFM "U" SA si a vota in numele FC "U" Cluj.

Prin actul semnat de Bojita, s-a incercat inlaturarea presedintelui clubului, Teodor Pop, care este adjunctul sefului Inspectoratului de Politie al Judetului Cluj. Bojita a semnat inclusiv contractul de antrenor al fostului tehnician al "studentilor", Marin Ion, dupa ce si-a prezentat demisia.

Un alt act redactat in numele CD al clubului de fotbal, semnat de Bojita, a fost trecut in Registrul de Acte al UMF Cluj, in 31 martie 2005

Din nou, s-a solicitat mandatarea lui Bojita pentru a participa la adunarile actionarilor CFM "U" Cluj SA, insa urma sa voteze in numele Consiliului Consortiului Universitatilor Clujene. Prin aceeasi metoda, Bojita a ajutat CFM "U" SA sa preia activul - fondul de jucatori (seniori si centrul de copii si juniori) - fara pasiv, datorii de 45 de miliarde de lei vechi.

Marius Bojita mai este banuit de schimbarea valorii de transfer a jucatorilor Razvan Cocis si George Florescu la echipa Sheriff Tiraspol. Cu toate ca Politia a demarat de ceva vreme o ancheta, nu se stie unde si in ce buzunare s-au scurs 50 000 de dolari.