Unda de soc a scandalului declansat la Arad de exportatoarea de animale Saveta Matis - a carei dezvaluiri privind mituirea unor functionari publici cu mari sume in valuta a dus la caderea unor capete din Politie si Directia Sanitar-Veterinara (DSV) - are tendinta sa se propage si in judetul Timis.

"Daca-mi dau drumul la gura, as putea lega si cateva persoane importante din Timisoara", a amenintat femeia, care, prin acuzatiile de coruptie, a bulversat mai multe institutii publice din municipiul Arad.

In conditiile in care Saveta Matis este unul dintre cei mai importanti afaceristi din vestul tarii implicati in comertul cu animale vii, este aproape evident ca amenintarile ii vizeaza direct pe cei care i-au facilitat "escapadele" de zeci de mii de euro prin fermele timisene.

Limuzine BMW X3 antiglont cumparate cu... vitei

Procurorii DNA Timisoara au inceput, deja, verificarea acuzatiilor de coruptie la adresa politistilor si medicilor veterinari aratati cu degetul de Saveta Matis, insa cercetarile inainteaza greu din cauza temperamentului vulcanic al femeii.

In ciuda faptului ca a devenit martor principal intr-un important dosar de coruptie, aceasta nu ezita sa plateasca polite si unor anchetatori din cadrul Departamentului National Anticoruptie.

"Au venit, saptamana trecuta, la mine doi lucratori de la DNA pentru a le arata dovezile impotriva sefilor din conducerea DSV si a Politiei Arad. Imediat l-am recunoscut pe un fost politist de la Timisoara, care a lucrat la Economic si care, in 1999, mi-a blocat un export de animale. L-am luat de guler si l-am dat afara. Maine am, din nou, intalnire cu ei", a declarat miliardara din Arad.

Constienta ca persoanele afectate de dezvaluirile sale ar putea sa incerce sa se razbune, aradeanca si-a comandat un autoturism marca BMW X3 cu dotari speciale, printre care si geamuri antiglont. "Pe mine ma apara Dumnezeu, pentru ca sunt o femeie credincioasa. N-am nevoie de bodyguard sau arma. Daca e sa se intample ceva, tot se intampla...

Am luat masinile astea pe comanda speciala din Germania, sunt full-option si, la mintea mea, le-am platit cu un transport de vitei", a afirmat femeia.

"Am dat mita in valoare de aproape doua milioane de euro"

Prezenta la o emisiune a unui post de televiziune din Timisoara, Saveta Matis a refuzat sa faca vreun fel de dezvaluiri despre sumele de bani oferite functionarilor publici din Timis. "Din 1999 pana in prezent am oferit sume de bani si masini de lux in valoare de aproape doua milioane de euro. Am facut afaceri si in Timis, la fel ca in Arad, Constanta, Harghita sau Brasov.

Acum cativa ani, la Constanta, Gigi Becali mi-a cerut taxa de protectie. Habar nu avea ca eu cumparam berbecuti de la taica-sau. Tot ce va pot spune este ca medicii veterinari din Timis nu sunt atat de corupti ca si cei din Arad. Daca deschid gura, pot lega persoane importante din Timisoara.

Imi pare rau sa o spun, dar nici directorul de la DSV Timis nu este atat de imaculat pe cat vrea sa lase impresia", a avertizat Saveta Matis.

In prezent, patroana aradeanca este cercetata sub acuzatia de lipsire de libertate in mod ilegal, dupa ce, timp de cateva ore, la ferma sa din Pecica, a sechestrat patru medici ai DSV. Potrivit propriei declaratii, acesta este cel de-al 121-lea dosar penal deschis pe numele sau.